Angajații unei agenții „patronate” de Gabriela Firea – trimiși „la specializare” la Mamaia, Brașov și Băile Felix, în hoteluri de 4 stele, pe bani publici

2
1172
Agenția pentru Egalitate de Șanse între bărbați și femei, care-și trimite angajații în plin sezon la "cursuri de specializare" în destinații turistice, funcționează sub patronajul ministrului Gabriela Firea

Agenția Națională pentru Egalitate de Șanse între Femei și Bărbați (ANES) își trimite angajații, în plin sezon turistic, la „cursuri de specializare” în hoteluri de 4 stele din Mamaia, Brașov și Băile Felix, relevă SpotMedia.ro. Tematica acestor cursuri pe care bugetarii de la ANES și le vor însuși pe șezlongurile de la marginea mării sau a piscinei este de „maximă importanță“: vor învăța să folosească programul Excel și li se vor împărtăși „noutăți din domeniul protecției datelor”, printre altele. ANES este condusă de secretara de stat Luminița Popescu și se află sub „înaltul patronaj” al Gabrielei Firea, ministrul pentru Familie, Tineret și Egalitatea de Șanse.

Sejurul de neuitat pe banii statului vine într-un an în care, deși nedeclarată, o criză de proporții zguduie România. Inflația e galopantă, companiile private se închid sau își restrâng cheltuielile, statul mărește taxele, o secetă de proporții a lovit agricultura.
Toate acestea nu se resimt în sectorul public, unde există bani suficienți pentru cursuri „de specializare” în vârf de sezon, în hoteluri de 4 stele din destinații turistice importante.
Temele abordate la așa-zisele cursuri sunt de-a dreptul caraghioase – spre exemplu, fără cunoștințe de Microsoft Excel, într-o compania privată nici măcar nu te poți angaja pe un post care implică munca la birou.

Alte subiecte ale cursurilor de perfecționare pentru angajații ANES: „performanța în sectorul public”, „managementul priorităților, timpului și stresului”, „comunicare în administrația publică”.

Ca să facă față presiunii în dificila perioadă petrecută pe litoral sau la munte, angajații au fost ajutați de conducerea Agenției, care a cerut, în oferta lansată în SICAP, ca hotelurile unde vor fi găzduiți cursanții să aibă piscine exterioare, saune umede și uscate și locuri de joacă!

Pentru ca lucrurile să fie cât se poate de clare în privința adevăratului scop al acestor „cursuri de perfecționare”, APSAP (furnizorul de cursuri) menționează că participanții la aceste sejururi pot, contra unei sume mai mari, să beneficieze de două șezlonguri și acces gratuit pentru un copil. Așadar, angajații vor merge, de fapt, cu familiile în aceste delegații „în interes de serviciu”.

Totul nu pare a fi decât o vacanță mascată, pe banii statului, în condiții de lux. Taxele pe care le plătesc angajații ANES sunt de până în 1.000 de lei, în timp ce costurile cazării sunt de 4-5.000 de lei/persoană pentru o săptămână.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Europa somează România să termine cu șmecheriile prin care favorizează spălarea banilor! Directiva a fost maltratată, la fel ca Legea avertizorului de integritate

* Căpușe PSD: Grindeanu a numit un agricultor la șefia Autorității Aeronautice – pe fratele lui Marian Neacșu, secretarul general al Guvernului!

* George Buhnici pierde un prim contract, cel cu BCR, după refuzul de a-și retrage declarațiile sexiste. „Am crezut în a doua şansă, dar este evident că vedem diferit lucrurile”

* Ucrainenii au aruncat în aer tribunalul din Lisiciansk, unde invadatorii ruși se aflau în ședință. Bilanțul: minus 50 de „orci”!

* „Putin are zeci de tone de valută și tone de lingouri de aur. Banii – 250 de miliarde de dolari – sunt depozitați în țări unde extrădarea este imposibilă”

* Partizanii ucraineni din Crimeea oferă 15.000 de dolari pentru lichidarea comandantului unei divizii de submarine rusești

* Ucraina e amenințată cu Apocalipsa, în caz că va încerca să recupereze Crimeea. Medvedev: „Într-o clipă va veni Ziua judecăţii de Apoi”

* VIDEO. Propaganda lui Putin le prezintă rușilor, la TV, avantajul de a le muri copiii în războiul din Ucraina: își pot cumpăra o Lada nouă!

* Destine crunte pentru trei trădători ucraineni care au trecut de partea Rusiei teroriste. Bilanțul: un mort (împușcat) + un spitalizat (otrăvit) + un arestat

* Rusia vrea să anexeze și 3 regiuni din nordul Kazahstanului! Când a aflat planul diabolic al lui Putin, președintele kazah s-a rupt de acesta

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here