miercuri, aprilie 24, 2024
AcasăRăzboi în UcrainaSarkozy și Merkel, chemați de Zelenski la Bucea, „să vadă la ce...

Sarkozy și Merkel, chemați de Zelenski la Bucea, „să vadă la ce a dus politica de concesii față de Rusia în 14 ani“

-

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a invitat pe ex-cancelara germană Angela Merkel și fostul președinte francez Nicolas Sarkozy să vină personal în orășelul Bucea, unde în urma rușilor s-au descoperit, sâmbătă seara, sute de civili masacrați pe străzi. Zelenski îi cheamă pe cei doi foști conducători ai principalelor puteri europene ca să vadă cu ochii lor unde a dus politica de concesii pe care au dus-o față de Putin și regimul său criminal.

Într-un mesaj video postat pe contul de Telegram al lui Anton Gerașcenko, consilier al Ministrului de Interne de la Kiev, Volodimir Zelenski spune, referindu-se la Merkel și Sarkozy: „Să vadă la ce a dus politica de concesii față de Rusia în 14 ani”.

Zelenski a avut un mesaj foarte dur și pentru mamele soldaților ruși prezenți în Ucraina: „Vreau ca fiecare mamă a fiecărui soldat rus să vadă trupurile celor uciși la Bucea, la Irpin, la Hostomel. Ce au făcut ei? De ce au fost uciși? Ce a făcut omul care se plimba cu bicicleta pe stradă? De ce au fost torturați până la moarte civili obișnuiți dintr-un oraș obișnuit și pașnic? De ce au fost strangulate femei după ce li s-au smuls cerceii din urechi? Cum au putut fi violate și ucise femei în fața copiilor? Cum au putut fi profanate cadavrele lor chiar și după moarte? De ce au strivit trupurile oamenilor cu tancurile? Ce a făcut orașul ucrainean Bucea Rusiei voastre? Cum au devenit posibile toate acestea? Mame de ruși! Chiar dacă ați crescut jefuitori, cum de au devenit și ei măcelari? Nu puteați să nu fiți conștienți de ceea ce este în interiorul copiilor voștri. Nu puteați să treceți cu vederea faptul că sunt lipsiți de tot ce este uman. Fără suflet. Fără inimă. Au ucis în mod deliberat și cu plăcere!“.

Mesajul lui Zelenski a fost însă mult mai amplu și mai complex. Iată o parte din ideile principale

Va exista, cu siguranță, un nou pachet de sancțiuni împotriva Rusiei. Dar sunt sigur că nu este suficient. Sunt necesare mai multe concluzii. Nu doar despre Rusia, ci și despre comportamentul politic care a permis de fapt ca acest rău să vină pe pământul nostru.

- Advertisement -

Astăzi se împlinesc 14 ani de la summitul NATO de la București. Atunci a existat o șansă de a scoate Ucraina din «zona gri» din Europa de Est. Să ieșim din «zona gri» dintre NATO și Rusia. Din «zona gri» în care Moscova crede că i se permite orice. Chiar și cele mai îngrozitoare crime de război.

Sub declarații diplomatice optimiste că Ucraina ar putea deveni membră a NATO, în 2008 s-a ascuns refuzul de a accepta Ucraina în Alianță. S-a ascuns frica absurdă a unor politicieni față de Rusia.

Au crezut că, refuzând Ucraina, vor putea să liniștească Rusia, să o convingă să respecte Ucraina și să trăiască normal alături de noi. În cei 14 ani care au trecut de la acea eroare de calcul, Ucraina a cunoscut o revoluție și opt ani de război în Donbas. Iar acum ne luptăm pentru viață în cel mai cumplit război din Europa de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace.

- Advertisement -

Îi invit pe doamna Merkel și pe domnul Sarkozy să viziteze Bucea și să vadă la ce a dus politica de concesii către Rusia în 14 ani. Să vadă cu ochii lor bărbații și femeile ucrainene torturate.

Vreau să fiu înțeles corect. Noi nu dăm vina pe Occident. Nu învinovățim pe nimeni în afară de armata rusă care a făcut acest lucru împotriva poporului nostru. Și pe cei care le-au dat ordine. Dar avem dreptul să vorbim despre indecizie. Despre drumul spre un astfel de Bucea, spre un astfel de Hostomel, spre un astfel de Harkov, spre un astfel de Mariupol. Noi nu avem indecizie. Indiferent dacă suntem într-un anumit bloc sau nealiniați, înțelegem un lucru: trebuie să fim puternici.

În urmă cu 14 ani, liderul Rusiei le-a spus la București liderilor occidentali că nu există o țară ca Ucraina. Iar noi dovedim că există o astfel de țară. A fost și va fi.

Nu ne vom ascunde în spatele celor puternici din această lume. Nu vom implora pe nimeni.
Sincer, nu ar fi trebuit să cerem ajutor cu arme pentru a ne proteja de acest rău care a venit pe pământul nostru. Toate armele necesare ar fi trebuit să ne fie date oricum – fără cereri. Pentru că ei înșiși și-au dat seama ce rău a venit și ce a adus cu el.“

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* VIDEO. Boicotat de liberali, Cîțu și-a dat demisia de la șefia PNL. A rezistat doar 6 luni și 7 zile. El zice că l-a costat „compromisul făcut cu PSD”

* Gheorghe Flutur – președinte interimar al PNL până la Congres. Partidul nu mai are nici secretar general, Vîlceanu a demisionat odată cu Cîțu. El pleacă și din Guvern

* Micul turnător Băsescu, hăituit de marele turnător Voiculescu cu abjecta „lege a lui Iohannis”. De Iliescu nu se atinge nimeni

* Trompetele Rusiei pregătesc circul anti-Zelenski în Parlament. Șoșoacă și Coarnă s-au ploconit la Ambasada Rusiei, AUR dă comunicate ultimative

* Actor cu o avere impresionantă, Mihai Mălaimare a fost dat în judecată pentru că nu și-a plătit utilitățile. Ce sumă are de achitat fostul deputat

* „Putin mai are de trăit cel mult un an și jumătate. Fie va avea o moarte violentă (împușcat, otrăvit sau lăsat fără aer în buncăr), fie va fi răpus de cancer”

* Tot mai mulți militari ruși, inclusiv comandanți, refuză să mai participe la războiul împotriva Ucrainei. Putin recrutează civili din Donbass-ul ocupat și din Crimeea anexată

„La Kremlin se formează un pluton de execuție circular, toți cei prezenți își îndreaptă armele unii spre alții. Regimul Putin se clatină pentru prima oară” – analiza profesorului Galeotti, expert în Rusia lui Putin

Medic faimos despre Putin: „Trăim lângă un câine turbat. Nu trebuie să-l tachinăm, ci să devenim urgent atât de puternici, încât să nu ne mai fie frică de el”

Ucraina îi amenință pe Putin și pe lacheii săi că vor sfârși ca Eichmann (spânzurat) sau ca Bin Laden (împușcat). „Vom veni după voi! Nu vă veți putea ascunde nici în buncărul din Urali!”

* Cele 8 grupe la Campionatul Mondial de fotbal, Qatar 2022. Derby Germania – Spania încă din start

- Advertisement -

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -