joi, martie 28, 2024
AcasăInfracțiuniFost deputat PSD, trimis în judecată. Este cel care, ca inculpat, l-a...

Fost deputat PSD, trimis în judecată. Este cel care, ca inculpat, l-a învins la alegeri pe ministrul Justiției

-

Marian Ghiveciu (51 de ani), fost deputat PSD timp de 7 ani (2008-2015), a fost trimis în judecată marți de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Ghiveciu este acuzat că și-a falsificat declarațiile de avere și de interese.

Procurorii l-au trimis în judecată pe fostul deputat PSD pentru săvârșirea infracțiunii de fals în declarații (13 acte materiale), conform unui comunicat transmis de Parchetul General, care nu face public însă numele acestuia, menționând că a fost deputat în perioada decembrie 2008 – octombrie 2015.

Conform sursei citate, în perioada respectivă, fostul deputat a depus în calitate de parlamentar, cu intenție, la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții, declarații de avere și declarații de interese care nu corespundeau adevărului.

Rechizitoriul a fost trimis Înaltei Curți de Casație și Justiție.

- Advertisement -

Marian Ghiveciu a devenit cunoscut în 2008, când l-a învins pe Cătălin Predoiu – la acel moment ministru al Justiției – la alegerile parlamentare din Buzău. Deși avea un dosar penal, Ghiveciu a obținut în colegiul respectiv 46,6%.

În 2016, Ghiveciu a fost condamnat definitiv la 3 ani de închisoare cu suspendare pentru instigare la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, într-un dosar legat de retrocedarea nelegală a unor terenuri din comuna Merei, județul Buzău.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Zurbagiii de la AUR au încercat să închidă ședința Camerei Deputaților înainte de alegerea președintelui! Șeful de ședință s-a tot plâns că e obosit. Noaptea a fost salvată de un turc

- Advertisement -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -