sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăNewsFetița cu sorcova a fost călcată de mașină pe Strada Principală. Avea...

Fetița cu sorcova a fost călcată de mașină pe Strada Principală. Avea 10 ani și colinda de Revelion

-

Accident mortal în noaptea dintre ani, în comuna Bradu, județul Argeș. O fetiță în vârstă de 10 ani, aflată într-un grup de copii care plecase la sorcovit, a fost lovită de un autoturism pe Strada Principală. Șoferul e un localnic de 23 de ani.

Din verificările preliminare efectuate de polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești, s-a stabilit că un tânăr de 23 de ani, din comuna Bradu, care conducea un autoturism pe Strada Principală din aceeași localitate, pe direcția Pitești – Suseni, a accidentat o fetiță de 10 ani, din localitate, pe fondul traversării neregulamentare.

Minora a fost preluată de un echipaj medical în stare de inconștientă și transportată la Spitalul Județean din Pitești, unde a fost declarat decesul.

Fetița plecase cu sorcova prin sat, alături de câțiva prieteni. Mergeau pe șosea și se hârjoneau. La un moment dat, fetița a ieșit din grup direct în fața unei mașini, iar impactul a fost inevitabil (în condițiile în care a lipsit și conduita preventivă a șoferului).

- Advertisement -

Șoferul de 23 de ani locuiește la mai puțin de un kilometru de locul producerii accidentului. În urma testării cu aparatul etilotest, s-a dovedit că el nu consumase băuturi alcoolice.

Comuna Bradu se află lângă Pitești

Ulterior, tot în noaptea de Anul Nou, zeci de romi – rude și cunoscuți ai familiei fetiței accidentate – s-au adunat în fața Spitalului Județean din Pitești, făcând un scandal care amenința să degenereze. Când medicii au anunțat decesul, oamenii au început să urle de durere. A fost nevoie de intervenția trupelor speciale ale Poliției (mascații) pentru a calma spiritele.

- Advertisement -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -