O delegație a Comisiei de la Veneția vine în România săptămâna viitoare și va avea întâniri cu instituțiile din sistemul judiciar. Delegația va avea miercuri întâniri cu reprezentanții Înaltei Curți de Casație și Justiție, iar joi, cu cei ai DNA și ai Parchetului General.
Comisia se va întâlni și cu magistraţii-slugă ai PSD-ALDE, în frunte cu Adina Florea din Secția specială de anchetare a magistraților, poreclită şi SS sau „Gestapo”, înfiinţată de clanurile penale pentru a distruge justiţia din interior.
Cea mai clară probă a subordonării politice totale a SS este ancheta împotriva fostei şefe a DNA, pornită la comanda unui urmărit penal! Practic, a fost dovada că SS este o secţie înfiinţată de infractori, pentru infractori, şi împotriva magistraţilor curaţi din România.
Comisia de la Veneția vine după ce a fost sesizată de Opoziție (PNL și USR) la începutul anului, după adoptarea de către Guvernul PSD-ALDE a OUG 7 și după ce SS a început să investigheze anticorupția, nu corupția din magistratură.
Tema discuțiilor ar fi intrarea în vigoare a modificărilor PSD-ALDE la legile Justiției, printre care înființarea Secției Speciale, ordonanța 7 și modificările codurilor penale, aflate în plin proces legislativ în Parlament, relatează G4Media.ro.
Comisia de la Veneția, GRECO (grupul statelor anticoruție) și Comisia Europeană au criticat în repetate rânduri modificările legilor Justiției și, în special, înființarea SS, văzută ca un instrument de presiune și de intimidare la adresa magistraților din România.
O sa vina, o sa vada si o sa plece precum niste rahati, ca de facut ceva contra Gestapo/Florea nu vor face, bat doar din ura ca sa nu zicem noi ca nu fac nimic, halal ajutor de la UE!!!! Romania arde, iar aia din UE fac…NIMIC, ca tot se poarta cuvantul asta!!!
Așa cred și eu că se va lumina prin nebuloasă
C-o și mai imensă bulă lăptoasă, până ne-om sufoca în mucoasă
Sub egida MINCIUNII mereu curată scoasă
Mai ales că-și pune osu și matusalemica broască țestoasă!
https://oamenicasobolani.wordpress.com/