Europa ştie clar: România va trebui să TAIE din bani. Guvernul vrea să arunce totul în spinarea viitoarei puteri

2
6643

România nu dispune de spaţiu fiscal necesar pentru noi reduceri de taxe, chiar dacă acestea vizează taxele pe forţa de muncă, a declarat sâmbătă vicepreşedintele Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis, responsabil pentru moneda euro şi dialogul social.

În conferinţa de presă organizată la sfârşitul reuniunii Ecofin de la Bucureşti, Valdis Dombrovskis susţine că România a „deviat semnificativ” de la cerinţele Pactului de Stabilitate şi Creştere al Uniunii Europene.

  • În general, sfatul Comisiei Europene este reducerea taxelor pe muncă, în special munca plătită cu salarii mici şi transferul spre alte baze de impozitare, care să fie mai puţin dăunătoare pentru creştere. Iar acest lucru este valabil în special pentru ţările cu un nivel ridicat al sarcinii fiscale. Dacă ne referim la situaţia concretă a României, după cum bine ştiţi ne-am exprimat îngrijorările cu privire la traiectoria fiscală generală.”
  • „Pentru al doilea an la rând, România este într-o procedură de abatere semnificativă, ceea ce înseamnă că traiectoria sa bugetară deviază semnificativ de la cerinţele Pactului de Stabilitate şi Creştere, şi de acea este important ca România să reducă în mod substanţial deficitul bugetar. Recomandarea Consiliului a fost o îmbunătăţire structurală de un procent. De acea când discutăm despre politica fiscală, putem vorbi de transferul poverii fiscale, dar nu vedem spaţiu fiscal pentru noi reduceri de taxe”

Boală veche, din 2015

Mesajul Europei e clar: România a aruncat pe fereastră banii luaţi pe datorie, plasându-i în creşteri de salarii şi de pensii (care nici măcar nu au fost date integral), şi în curând vine momentul tăierilor inevitabile.

Exact aşa a făcut Guvernul Tăriceanu în 2008, când a mărit pensiile pe datorie, deşi economia globală era în criză şi deficitul era deja astronomic, iar asta s-a spart în capul viitorului guvern (Boc). Exact aceeaşi strategie vor s-o aplice acum PSD şi ALDE. Recent, s-au împrumutat 3 miliarde de euro pentru a lungi boala până la finele anului, când reducerea de costuri ale statului va fi inevitabilă.

Oficialul european a reamintit că în anul 2015 Comisia Europeană atrăgea atenţia împotriva planurilor care vizau reducerea semnificativă a TVA, care iniţial preconizau o reducere de cinci puncte procentuale, iar până la urmă a fost o reducere de patru puncte procentuale. În opinia lui Dombrovskis, aceste reduceri au dus la deteriorarea fiscală actuală.

Vineri şi sâmbătă a avut loc, la Bucureşti, reuniunea informală a miniştrilor de Finanţe din Uniunea Europeană, în contextul exercitării de către România a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene. Unul dintre subiectele abordate a fost şi mobilitatea selectivă în cadrul UE.
Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a declarat în aceeaşi conferinţă de presă de la finalul reuniunii Ecofin că ţările europene din care pleacă multă forţă de muncă spre restul Uniunii Europene ar trebui să se gândească la un pachet agresiv de măsuri care să aducă o soluţie pentru mobilitatea selectivă, care duce la exodul creierelor, notează Agerpres.

CITIŢI ŞI:

Radu Paraschivescu, text savuros despre atacul lui Bittman la Pleşu, Liiceanu, Oana Pellea, Victor Rebengiuc

„Să-ţi fie ruşine, Tudorele!” Ministrul Justiţiei, făcut praf de un profesor universitar din Iaşi. „Te-ai angajat să asiguri impunitatea infractorilor de orice fel”

Radu Paraschivescu o întreabă pe Norica Nicolai de unde se iau banii pentru proteste. „Unde-i casieria? Se plăteşte pauşal? Scandările se plătesc separat?”

Vladimir Găitan, gândire de milog. „Mai mulți actori au ieșit ca oile. Acest guvern îți triplează salariile și tu protestezi?!”

Danileţ. Judecătorul

Herjeu, creier de lacheu. Membrul CNA „cu mai mult de 3 neuroni” crede că Timmermans şi Tajani susţin PSD!

Tudorel Toader către Europa: Nu renunțăm la dreptul nostru suveran de a guverna prin corupție!

Corupților, renunțați! Mesaj devastator din 12 țări, printre care SUA, Germania, Franța, Elveția, Belgia, Olanda, Suedia

2 COMENTARII

  1. Ca sa fim corecti tariceanu supranumit razgindeanu fiindca n-a mai vrut sa demisioneze si sa provoace alegeri anticipate conform intelegerii cu superbase, n-a avut incotro fiindca era sustinut de pesede in parlament, pesede care a avut initiativa legii maririi pensiilor pe barba altora. Degeaba a zis ca n-are de unde ca pesede l-a executat scurt iar tariceanu mare iubitor de scaun de prim-ministru a „corespuns la amoarea” pesede. Avem conducatorii pe care ii meritam atit timp cit nu iesim la vot.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here