sâmbătă, decembrie 7, 2024
AcasăCulturăVladimir Găitan, gândire de milog. "Mai mulți actori au ieșit ca oile....

Vladimir Găitan, gândire de milog. „Mai mulți actori au ieșit ca oile. Acest guvern îți triplează salariile și tu protestezi?!”

-

Actorul Vladimir Găitan (72 de ani) a etalat, la Antena 3 și în revista „Q Magazine” (două oficine PSD-iste), o gândire de caracter mărunt, mic, mic de tot. Și-a jignit colegii actori, făcându-i „oi” care nu știu de ce protestează. El însuși nu pricepe de ce niște oameni ar protesta pentru o ordonanță pe justiție.

Lui Vladimir Găitan, spiritul civic îi lipsește cu desăvârșire. Stomacul dictează totul: dacă un guvern îți mărește leafa, atunci acel guvern e obligatoriu bun, trebuie slăvit, oricâte blestemății ar face!

Modul mizerabil în care vorbește despre Victor Rebengiuc, Oana Pellea, Marius Manole și Tudor Chirilă – actori excepționali și și conștiințe publice admirabile – proiectează un Vladimir Găitan profitor, oportunist, un ins care n-a înțeles nimic din vremurile complicate ale vieții sale. Un tovarăș de drum care nu ar face „imprudența” de a-i deranja pe tiranii consacrați sau pe cei în formare. Stai cumințel, mănânci din palma satrapului și ți se dublează leafa.

Panseurile oribile ale lui Vladimir Găitan

Victor Rebengiuc, Mariana Mihuț, Mihai Călin etc. – în fața Teatrului Național
  • „La chemarea lui Tudor Chirilă, mai mulți actori au ieșit ca oile în fața teatrului, să protesteze împotriva Ordonanței 7. Ce treabă au ei cu Ordonanța 7? Dacă-i întrebi, habar n-au ce scrie în Ordonanța 7.”
  • „Le-aș aminti că, în nenorocirea lui, acest guvern, care este atât de înjurat și detestat – fără să se înțeleagă de ce -, le-a triplat salariile. Așa cum sunt oamenii ăștia, îți triplează salariile. Iar tu, în loc să te gândești la asta, tu ești cu «Tudorele, abrogă!»… Eu nu-i înțeleg pe oamenii ăștia.”
  • „Îmi amintesc că am plecat din teatru cu o pensie din salariul tăiat de Boc şi Băsescu şi nimeni nu a protestat.”
  • „Mă uit la Victor Rebengiuc, i-au dat o foaie cu «Tudorel Toader, demisia!»… Cine e Victor Rebengiuc să-i ceară ministrului demisia? Care e căderea lui? Dacă îl întrebi, habar nu are.”
  • „Implicarea în politică a actorilor nu o văd fericită. Noi trebuie să ne implicăm pe scenă şi să ne vedem de misiunea noastră. Nu avem ce căuta pe scările teatrului cu bileţele în mână. Nu a fost deloc fericită această idee.
  • „Cei care au protestat au fost nişte iluştri necunoscuţi, care nu ne reprezintă pe noi, pe breasla noastră.”
  • „Ce se întâmplă cu aceşti colegi ai mei de au luat-o razna în halul ăsta?! Nu asta e menirea noastră. Avem posibilitatea să ne exprimăm pe scenă, cum am făcut-o pe vremuri de restrişte.”
  • „Dacă îi întrebi pentru ce protestează, nici nu ştiu ce scrie pe biletul ăla. Întrebi un actor despre legile justiţiei, el habar n-are. Locul actorilor e pe scândură, nu pe un trotuar în faţa teatrului.”
  • „Nu-l înţeleg pe Marius Manole, care stă pe trotuarul Teatrului Naţional şi adună semnături. Pentru ce să aduni semnături? Du-te, băiete, pe scenă şi joacă acolo! Se adună ele semnăturile, sunt alţii pentru treaba asta. Menirea ta este să stai pe scenă, nu în faţa teatrului şi să aduni semnături. Mi se pare atât de degradant.”
  • „Mă gândesc la marii noştri actori care nu mai sunt printre noi, începând cu generaţia genială a lui Finteşteanu, Calboreanu, Amza. Ce ar spune oamenii ăştia? Cred că se întoarce Amza în mormânt. Fata lui adună semnături şi mi se pare atât de trist.”
  • „Uitaţi-vă la ce s-a ajuns! Să te baţi ca un huligan şi să-i spargi unuia nasul. La asta s-a ajuns şi e degradant pentru meseria noastră. V-aţi putea imagina vreodată că Finteşteanu sau Ştefan Iordache sau Amza să se bată pe stradă cu unul care nu ştiu ce i-a zis? Vi-i imaginaţi?”
    Tudor Chirilă și colegii săi – în fața Teatrului de Comedie

    CITIȚI ȘI:

    Seara în care Tudor Chirilă a fost trădat de fratele său, Ionuț Chirilă

8 COMENTARII

  1. Ai dreptul să spui că îți pasă de tineri şi admit că vârstnicii ajunşi la pensie spun apăsat că relele sunt promisiuni grele. Actorii sunt de pe timpuri nişte oameni cu dare la suflet, fiindcă se nasc pasiune şi mor cu greu ca ranchiuna. Unii vorbesc despre formele de frumos din totdeauna iar majoritatea scriu lozinci contra. Munca şi mai mult memoria. De nu ar fi bine nu ar cuteza să vorbească despre lumea care vine ca un tăvălug peste noi. Avem sigur o parte de vină cei care credem în legile unui partid care ne-a promis luna şi vreo două stele. Visăm să fim oameni de bine. Dar ne lipsește magia unui crez divin. Suntem actori Doamne… nu lei nebuni.

    • D-le Cartianu…
      Citii si eu textul micului caracter de gainar al găitanului in alta parte. Citii si mă cutremurai.
      Si e binemeritată scatoalca pe care i-o aplicați găitanului.
      Dar, mă așteptam la mai mult text de-al Dvs, nu de-al găitanului !
      Stiu că e greu, că sunteți puțini și vreți să fiti cât mai …actuali, dar scrieti texte cu pozitia Dvs, iar de la mangafale luati strict cât e necesar pentru a le evidenția ticăloșia. In niciun caz nu le răspândiți otrava.

  2. uite : il stiu pe gaitan din anii 80, de la teatru de comedie , de acolo din spatele palatului postelor , caru cu bere ; juca acolo ….sau mima ca joaca ; ne-au mai obligat astia ,sa ne uitam la niste filme cu el ; filme degeaba ,gen filme romanesti , patriotice sau nu ;oricum degeba …faleze de nisip, buletin de bucuresti ,Parașutiștii, Nemuritorii,Filip cel bun,Operatiunea autobuzul ..AOLEUU cite sint !!! Hai spuneti-mi ,,, ca puneti acum un dvd ,cu un film romanesc, sa va uitati la el

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -