Disperare în PNL. Rareș Bogdan: „Marcele, nu poți să ne faci asta!“, după ce Ciolacu i-a anunțat pe liberali că le ia Finanțele. Cîțu s-a ridicat și a părăsit negocierile

5
17441
Rareș Bogdan striga acum câteva luni că Orban a negociat prost cu USR împărțirea ministerelor și că așa ceva e intolerabil. Acum e disperat că Marcel Ciolacu ia toate ministerele-cheie

Conducerea PNL a privit cu disperare cum i se scurg printre degete cele mai importante și mai bănoase ministere la negocierile cu PSD din ultimele zile. Pentru liberali, directivele primite de la Iohannis au atârnat ca niște ghiulele de glezne, ei neavând niciun spațiu de manevră. Social-democrații au profitat de faptul că PNL insista cu orice preț pentru postul de premier, așa că le-au pus condiții înrobitoare.

Cea mai proastă parte a negocierilor, pentru PNL, a fost că toată lumea știa despre ordinele primite de la șeful statului. Prin urmare, PSD cunoștea cu ce mandat vine PNL la negocieri, pe când liberalii nu știau ce strategie avea partidul lui Ciolacu.

Când delegația condusă de Florin Cîțu a început să insiste ca primul șef de Guvern la „rotativă“ să fie Nicolae Ciucă, social-democrații au anunțat sec că ei vor lua, în acest caz, Ministerul de Finanțe. Liberalii așteptau cu groază acest moment pe care nu aveau cum să-l evite, iar Rareș Bogdan, prim-vicepreședinte al partidului, a implorat, conform G4Media.ro: „Marcele, nu ne poți face asta!“.

Pentru PNL, pierderea Finanțelor este o lovitură de măciucă. Acesta este minister-cheie, nu doar pentru că avizează toate cheltuielile și face bugetul, dar și pentru că dirijează cheltuielile în teritoriu, acolo unde armata primarilor PNL așteaptă să vină banii de la buget.

Această pierdere catastrofală este dublată de o alta. Potrivit protocolului care se conturează în noua coaliție, UDMR va primi Ministerul Dezvoltării – un alt portofoliu-cheie pentru controlul asupra administrației locale. Banii de investiții, inclusiv prin PNDL 3 (rebotezat „Anghel Saligny“), vin prin acest minister care, acum, iese de sub controlul PNL.

Cîțu a părăsit ședința când ceilalți i-au spus că nu va mai fi nici măcar ministru de Finanțe. Puterea și autoritatea sa în partid s-au prăbușit imediat

Gradul de frustrare și de disperare din delegația PNL ar fi ieșit la iveală și în alte momente. Conform surselor G4Media, Florin Cîțu s-ar fi ridicat de la masă și ar părăsit discuțiile, fără să mai revină în încăpere, după ce i s-a comunicat că nici el, nici Dan Vîlceanu nu mai pot fi numiți miniștri la Finanțe!

Președintele PNL a revenit la finalul discuțiilor și le-ar fi spus celor 4 prim-vicepreședinți (Rareș Bogdan, Iulian Dumitrescu, Lucian Bode și Gheorghe Flutur) că el nu e de acord cu niciuna dintre deciziile luate după momentul în care s-a stabilit ca Nicolae Ciucă să fie propunerea PNL pentru postul de premier.

În acest moment, însă, puterea și autoritatea lui Cîțu în partid au ajuns aproape de zero. Pierderea funcției de premier îl lasă fără pârghii asupra organizațiilor din teritoriu, pe care oricum le-a condus în ultimele luni în mod brutal, prin amenințări sau promisiuni legate de distribuirea banilor publici.

În fața colegilor din cercul restrâns al puterii la vârful PNL, Cîțu oricum nu avea niciun ascendent, pentru că toată autoritatea i se trăgea de la președintele țării. Când Klaus Iohannis s-a reorientat către Nicolae Ciucă, Florin Cîțu a devenit brusc irelevant pentru toți ceilalți colegi din Biroul Executiv.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

Ministru PNL din Cluj: „Boc va lucra împotriva lui Cîțu, cum a lucrat împotriva lui Orban. Bolojan a făcut ce este corect, Boc ce i s-a spus. E o păpușă“

Durerosul mesaj de renunțare al Oanei Pellea. „Votul meu a fost trădat și batjocorit de domnul Iohannis. Speranța mea a obosit”

* EDITORIAL GRIGORE CARTIANU: PNL-ule, ridică-te și umblă!

Concediat pentru că-și teroriza elevii cu propagandă antivaccinistă, un profesor amenință cu Șoșoacă. „Marș afarăăăăă! Nu ai ce căutaaaaaa!” / „Doar un telefon am de dat și declanșez uraganul”

Un primar PNL din Suceava a pus zeci de copii să meargă 10 km pe jos, la un marș antivaccinist. E anchetat de Protecția Copilului

VIDEO. Vanghelie lovește, înjură, amenință și scuipă. Limbaj de PSD-ist: „Pleacă de aici, că te bat! Băga-ți-ai p…a în mă-ta!”

Povestea ultimului soldat al “Armatei uitate” a Africii. A fost capturat de bătrânii satului şi trimis la război. “Mi s-au spart timpanele, dar am rămas în viaţă”

5 COMENTARII

    • Măi, nu-i fă nesimțiți. Sunt hoți. Dar sa fim civilizati, ca aici nu e site-ul ziare.com unde copistii/plagiatorii angajati „jurnalisti” injura sub diverse nickname-uri ca sa isi ia solda.

  1. Se pune de un congres 2 la ordinul sefului de la Cotroceni?? SE PUNEEE,CA UNDE-I ORDIN,CIUCA EXECUTA!! Asa-i trebuie citului: a crezut ca e sef cu acordul lui iohann,dar nu a fost decat un biet pion….Era Orban presedinte pnl iar,era si el macar sef la finante si mai avea sanse sa ajunga la banca lui manole sef…cand prostul nu e prost destul daca nu e si fudul,arata ca citu! …modestia e o floare rara in politica! Sa-i usanatate si afara din politica cat mai repede,pentru binele nostru!

  2. Ha, ha, ha, ha, vai de echipa castigatoare! Iar primarii PNL sa-si mai puna si pohta-n cui. Ca toata lumea le-a spus sa nu-si bata joc de votul romanilor si sa-l nu-l sustina pe Catu. Ei, nu, batman, batman, supercatu, ura si la gara. Acum sa dea bunul Dumnezeu sa fluiere dupa bani si sa nu primeasca bani nici daca trec la PSD. Asa sa lea dea Dumnezeu, fic dupa sufletul lor had si nesimtit.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here