joi, noiembrie 21, 2024
AcasăRăzboi în UcrainaDilema de pe stadion: a vorbit adevăratul Putin, "Dublura lui Putin" sau...

Dilema de pe stadion: a vorbit adevăratul Putin, „Dublura lui Putin” sau „Putin cel Vorbăreț”? 7 distincții între tiran și cele două sosii ale sale. „Cu o zi înainte a tușit tot timpul; apoi a zburat pe scenă, plin de energie”

-

La concertul propagandistic „Glorie apărătorilor patriei”, organizat de regimul criminal de la Kremlin în ziua de miercuri, 22 februarie, pe stadionul „Lujniki” din Moscova, n-ar fi vorbit adevăratul Vladimir Putin, ci una dintre cele două sosii ale sale.

Mai multe constatări au apărut imediat pe rețelele de socializare, fiind preluate și analizate de site-ul Obozrevatel.com. Oamenii ar fi observat că unele nuanțe din „înfățișarea dictatorului sângeros” i-ar aparține mai degrabă sosiei acestuia.

Se atrage atenția asupra faptului că, în decurs de doar 24 de ore, fostul șef al KGB a trecut de la starea de apatie la cea de extaz: de la tuse frecventă, manifestată într-un spațiu închis, la o energie demnă de invidiat pe o temperatură exterioară de -12 grade Celsius.

În completare, psihologul Dmitro Popov a dezvăluit că există în prezent trei „președinți Putin”.

- Advertisement -

Obozrevatel.com: „Cu o zi înainte, în discursul său adresat Adunării Federale a Federației Ruse, Putin a tușit tot timpul. Dar deja astăzi (miercuri, 22 februarie – n. red.), el și-a revenit complet și a zburat literalmente pe scenă, plin de energie. Da, fața lui de ieri (marți, 21 februarie – n. red.) nu a fost la fel de proaspătă precum cea de pe «Lujniki». În plus, cu o zi înainte, dictatorul sângeros era la o distanță mai mică de oameni. Probabil, pentru ca publicul să nu observe diferența”.

Adevăratul Putin poate fi deosebit de sosiile sale în urma procedurilor estetice minim-invazive pe care le-a făcut la nivelul feței cu toxină botulinică

În opinia lui Dmitro Popov, între originalul Putin și falsul Putin se pot face mai multe distincții.

1. „Putin-cel-din-Buncăr” (adevăratul Putin, originalul) apare foarte rar în public. Acest eveniment are loc de obicei în cadrul întâlnirilor private, cum ar fi cele cu miniștrii.

- Advertisement -
Putin în sală – 21 februarie

2.Dublura lui Putin” este folosită pentru calitățile de „vorbitor”: acolo unde este necesar să se vorbească mult în public.

Putin pe stadion – 22 februarie

3. Mai mult, există și un „Putin Vorbăreț”. Acesta se deplasează exclusiv la sărbătorile publice.

4. Cei trei Putin se aseamănă foarte mult în privința timbrului vocal, al chipului și al comportamentului.

5. Adevăratul Putin poate fi deosebit de sosiile sale în urma procedurilor estetice minim-invazive pe care le-a făcut la nivelul feței cu toxină botulinică (botox).

6. „Putin Vorbărețul” are mâna dreaptă foarte activă, în vreme ce la „Putin-cel-din-Buncăr” ea este inactivă.

7. Psihologul Popov a ajuns la concluzia că sunt trei tipuri de Putin după ce a măsurat distanța dintre tâmple și marginile ochilor, puntea nasului și a frunții, a bărbiei și a gurii.

Obozrevatel.com: „La concertul de pe «Lujniki», apogeul cinismului a fost faptul că, înainte de discursul lui Putin, s-a interpretat un cântec în limba ucraineană despre «salvarea» Mariupolului din mâinile «naziștilor». Și, înainte de evenimentul anunțat în prealabil de Kremlin, au început să hrănească întreaga mulțime. Privilegiații și studenții conduși la miting s-au îmbulzit la hrișcă și cârnați cu o nerăbdare și o poftă deosebite”.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Terorism de stat: Putin comunică planetei că Transnistria îi aparține! Moscova a avertizat SUA, NATO și Ucraina că orice atac asupra acestei regiuni a Republicii Moldova, ocupată ilegal de trupele Kremlinului, va fi considerat un atac asupra Rusiei

* Un alt răspândac al propagandei putiniste: deputatul Ringo Dămureanu, mincinos agresiv din tabăra AUR

POZA TRĂDĂRII. Șoșoacă, lipită de obraznicul ambasador Kuzmin, sub steagul Rusiei! În plin război, putinista s-a lingușit din nou la ambasada statului-agresor

* Pro-rușii strâng rândurile: sufocat de datorii, Ponta se aruncă în brațele lui George Simion. Întâlnire de taină, negocieri pentru o alianță

* VIDEO. Discursul bolnav al lui Putin, după un an de atrocități: „Occidentul a început războiul, noi am făcut tot posibilul să-l oprim” / „Poporul ucrainean este ostaticul Vestului și al regimului nazist de la Kiev. Noi luptăm să-l eliberăm”

Parlamentarii și-au votat, pe ascuns, creșterea veniturilor cu 1.500 de euro pe lună, ajungând la 11.660! Pe copii i-au păcălit la alocații, prin gura lui Budăi: +12 lei

De ce au dispărut știrile „de rău“ despre Putere: PSD și PNL au plătit „pentru propagandă și presă“ 90 de milioane de lei în 2022! Grosul banilor s-au dus la televiziuni

Înalt oficial BNR: pensiile speciale mănâncă 0,85% din PIB, iar în 2-3 ani vor ajunge la 1,5%. „Sunt o cheltuială bugetară nu doar inacceptabilă, ci și insuportabilă”

EDITORIAL CARTIANU: La moartea unui ticălos. Onoruri militare, Academie, Cimitirul Bellu

* VIDEO. Bătăușul Olaianos e prea bolnav pentru a lucra la TVR, dar e suficient de sănătos ca să comenteze la Prima Sport! Un concediu medical dubios, care trebuie verificat

2 COMENTARII

  1. Nu sunt sosii ci clone. Se vorbeste foarte mult ca este reptilian. Doar o astfel de creatura nu pune pret pe vietile oamenilor. Culmea Putler intr-un discurs sustinea ca lumea este condusa de soparle. Cum rusii sunt pe invers, e clar ca toata clica aia de orci sunt reptile: Putin, Lavrov, Soigu, Gherasimov, Prigojin, Medvedev.

  2. Poate mai are doi frati,or fi tripleti,mai sti? Oricum,la voce se poate umbla cu o inregistrare modificata in studiourile FSBului,dar la fata,urechile nu pot fi modificate deloc,sunt unice,te tradeaza imediat!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -