Exasperat de lipsa de empatie a celor care „relativizează tragedia Ucrainei”, Teodor Baconschi, fost ministru de Exterene (2009-2012), le propune acestora să-și imagineze cum ar fi putut evolua România în afara Uniunii Europene și a NATO. Cu Rusia în plină manifestare barbară, tabloul este horror.
Într-un text publicat pe Facebook, Teodor Baconschi (60 de ani) arată că, sub un regim pseudo-democratic controlat de Rusia, „o nouă generație de români s-ar fi revoltat în piețe, dorindu-și un destin european, occidental, și o democrație reală”.
Urmările ar fi fost dramatice: „Rusia ne-ar fi invadat militar. Toți românii pro-europeni ar fi fost declarați «naziști», iar invazia ar fi dus, în primă instanță, la bombardarea unor orașe precum Iași, București, Galați, Brăila, Focșani, Constanța, pe fondul unor hidoase crime de război, gropi comune, distrugerea completă a infrastructurii, violuri, torturi, răpiri și tot așa”.
Concluzia lui Baconschi încearcă să activeze conștiințele amorțite ale unor compatrioți: „nu poți să iubești și să servești România, dacă o asemenea oroare ți se pare normală sau inevitabilă în Ucraina”.
Unul dintre mesajele scrise la analiza predictivă a lui Teodor Baconschi este semnat de Hari Bucur-Marcu (69 de ani), expert internațional în politici de apărare. Acesta duce provocarea și mai departe, formulând o întrebare retorică: „Dacă influența rusă este vizibilă într-o Românie care face face parte din UE și din NATO, cum ar fi fost această influență dacă nu intram în UE și în NATO?”.
Provocarea lui Teodor Baconschi
„Un exercițiu de imaginație pentru cei care, sub pretexte naționaliste, relativizează tragedia Ucrainei. Să spunem că România nu ar fi reușit să fie admisă în UE și NATO. Moscova ne-ar fi văzut ca pe un fost satelit, formând aici un regim pseudo-democratic, pe care l-ar fi controlat prin investiții rusești, propagandă putinistă, corupție și șantaj (Kompromat).
Tocmai de aceea, o nouă generație de români s-ar fi revoltat în piețe, dorindu-și un destin european, occidental, și o democrație reală. După eșecul încercărilor sale repetate de a stopa această reorientare strategică, Rusia ne-ar fi invadat militar (așa cum a făcut-o mai demult în Ungaria sau Cehoslovacia și mai recent în Georgia etc).
Toți românii pro-europeni ar fi fost declarați «naziști», iar invazia ar fi dus, în primă instanță, la bombardarea unor orașe precum Iași, București, Galați, Brăila, Focșani, Constanța, pe fondul unor hidoase crime de război, gropi comune, distrugerea completă a infrastructurii, violuri, torturi, răpiri și tot așa.
Pe acest fundal apocaliptic, lumea liberă ne-ar fi abandonat, socotind că, în definitiv, e scris în destinul nostru să fim vasalul estic, subdezvoltat, al Rusiei imperiale.
În concluzie, nu poți să iubești și să servești România, dacă o asemenea oroare ți se pare normală sau inevitabilă în Ucraina…”
Răspunsul lui Hari Bucur-Marcu
„Un exercițiu la fel de bun de imaginație ar fi să răspundem la întrebarea: dacă acum, că suntem aliați în NATO și membri ai Uniunii Europene, că avem parteneriatul strategic cu Statele Unite, putem vedea cu ochiul liber cum influența strategică a Moscovei este vizibilă în România, în rândul parlamentarilor și al multor altor personalități publice, precum și în procrastinarea unor decizii vitale, cum ar fi străbaterea lanțului Carpatic de cel puțin două autostrăzi, cum am fi fost noi, ca cetățeni ai României, dacă NATO nu ne-ar fi primit și UE nu ne-ar fi acceptat, iar americanilor nu le-ar fi păsat de noi?”
CAT DIN economie ESTE CONTROLAT DE FRATII MAI MARI AI PARTIDULUI SI SECURITATII ?
Măcar dacă ar fi făcut niște companii puternice, dar pentru tovarăși „economia României este un morman de fiare vechi !” 😂😂😂😂😂😂
Asa că au vândut țara la fiare vechi 😂😂😂😂😂😂
Mulțumim din inimă Partidului și Iubitului Conducător Iliescu-Iohannis 😂😂😂😂😂😂