Acasă Main Firea, atac de panică după pactul Ponta-Negoiță: “Este o alianță a răului,...

Firea, atac de panică după pactul Ponta-Negoiță: “Este o alianță a răului, doresc să omoare candidatul Firea, primarul general Firea”

Obsesia pentru conspirații și dușmani ascunși care o pândesc să-i facă rău și chiar s-o ucidă a copleșit-o iar pe Gabriela Firea, primarul Capitalei. Vederea imaginilor în care foștii săi amici, Victor Ponta și Robert Negoiță, anunțau o alianță pentru alegerile locale din București, a dus-o inevitabil pe “doamna de la Voluntari” la concluzia că aceștia, exact ca-n Miorița, s-au vorbit să o omoare.

După ce, inițial, a postat duminică pe Facebook un scurt citat bisericos, „Darul de a rabda necazurile este mai mare decat darul de a invia mortii – Sfantul Ioan Gura de Aur“, Firea și-a revenit rapid.
Într-o intervenție la Antena 3, seara, politiciana PSD a “demascat” toată intriga: „Este o alianţă a răului, pentru că ei împreună doresc să omoare candidatul Gabriela Firea, primarul general Gabriela Firea şi dacă nu reuşesc, măcar vor să contribuie la destabilizarea mea şi să facă un mare serviciu celuilalt candidat. Fac jocul PNL şi USR!”.

S-a rupt lanțul de iubire cu finul Negoiță: „Vă spun sincer că îmi pun într-adevăr întrebarea cum de am putut să fiu atât de naivă să cred în această prietenie”

Firea este literalmente disperată, înțelege perfect că un candidat susținut de Negoiță și Ponta (ori, poate, chiar unul dintre cei doi) iar anula șansele – atâtea câte mai sunt – la al doilea mandat de primar. Iar această disperare s-a simțit duminică seară în vocea fostei știriste a lui Dan Voiculescu, ajunsă în pragul atacului de panică. Pentru Firea, care în 4 ani la cârma Bucureștiului n-a reușit să facă absolut nimic, iar acum a umplut brusc orașul de șantiere, ca să arate că “se muncește”, o înfrângere acum înseamnă finalul meteoricei cariere politice. Lipsită de realizări și de resurse financiare (dacă pierde) pe care să le împartă televiziunilor și publicațiilor prietene, Gabriela Firea ar cădea în irelevanță, văzându-și spulberat visul de a candida, în 2024, la președinția României.

Acesta este motivul pentru care, acum, Negoiță și Ponta au fost atacați furibund: „Tu (n.r. – referire la Negoiță) să fii deputat deputat de Teleorman PSD şi de două ori primar PSD în Bucureşti şi să faci jocurile PNL-ului în Bucureşti, care a votat împotrivă atât în Consiliul General, cât şi în consiliile locale de la sectoare… Este o trădare faţă de cetăţeni în primul rând, iar domnul Ponta nu se sfieşte să spună în apariţii televizate că toţi nemulţumiţii de la PNL să se ducă la USR, deci face campanie USR-ului.

La fel, Robert Negoiţă spune că cei care sunt nemulţumiţi de PSD să se ducă la dumnealui. În primul rând nu toată lumea trădează, nu toată lumea se reorienteză în funcţie de evenimente. Când am aflat zilele acestea că inclusiv s-a pretat să-mi facă plângere penală pe numele meu de primar general, Gabriela Firea, pentru fapte care s-au întâmplat cu mult înainte ca eu să fiu primar general, pentru nişte terenuri retrocedate în Sectorul 3, vă spun sincer că îmi pun într-adevăr întrebarea cum de am putut să fiu atât de naivă să cred în această prietenie”.

În timp ce autobuzele iau foc în mers, oamenii stau iarna fără căldură și vara fără apă caldă, iar poluarea și traficul sunt infernale, Firea acuză conspirații cu intenții criminale

Firea, care s-a remarcat în București doar prin dirijarea resurselor uriașe (buget de 1.000.000 de euro anual) către prieteni și firme turcești care livrează vehicule de proastă calitate, acuză acum conspirații ale unor firme-căpușă! Primărița încearcă să-i convingă pe bucureșteni că dușmanii din Opoziție sunt și inamicii lor. În acest timp, locuitorii orașului au rămas în ultimele ierni fără căldură în apartamente. Chiar în acest moment, 20% din populația Bucureștiului n-are apă caldă. Neîntreținută, infrastructura se prăbușește. Toate incidentele sunt însă puse de Firea pe seama unor mâini criminale. Luna trecută, un autobuz a luat foc în plin centrul Bucureștiului, iar primărița a declarat la televizor că a fost opera sabotajului unui contracandidat. Ancheta a dovedit că fusese un scurtcircuit la sistemul electric provocat de lipsa de întreținere a vehicului.

Duminică, Firea și-a continuat firul narativ al comploturilor: “Nu pot să ignor anumite semnale pe care le primesc, anumite lucruri pe care le interpretez, faptul că mi se transmite din ce în ce mai mult că s-au coalizat cele 4-5 firme căpuşă care aveau doar ele contracte preţ de 15-20 de ani la Primăria Capitalei înainte să vin eu şi care aveau tarife şi preţuri foarte mari (…) şi pe care le-am îndepărtat, înfiinţând acele câteva companii municipale care sunt ale bucureştenilor şi care lucrează pentru bucureşteni la tarife reduse (…) S-au coalizat împotriva mea, finanţează campanii împotriva mea şi inclusiv finanţează oameni politici cele 4 -5 firme care au pierdut contractele cu Primăria Capitalei în momentul venirii mele (…) să se răzbune pe mine şi să încerce să impună un alt primar şi finanţează nu doar campanii împotrivă, nu doar filaje”.

Acum un an, primărița a făcut turul televiziunilor, povestind cum i-a pus cineva în mâncare o sârmă “inteligentă”, care era mică în lingură și care s-a descolăcit în intestine, aducând-o pe masa de operație.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

Tătaru: “A reapărut teama și printre contestatarii epidemiei”. Influenceri și politicieni conspiraționiști “au tăcut sau acționează invers acum”

Dan Barna: USR-PLUS și PNL sunt “relativ aproape să pună în spatele lui Nicușor Dan candidați unici și la Sectoarele din București”

loading...

3 COMENTARII

  1. Nu exista absolut nicio diferenta intre cei trei mafioti „educati” de PSD: firea, ponta ori negoita. Din contra, firea le este superioara moral, asupra ei nu planeaza nici moartea procurorului Panait, nici traficul de minore.

    • Firea nu poate fi asociata cu superioritatea morala in nici-un context. Trei cacati care put sunt exact acelasi lucru. Nu putem spune despre nici-unul ca e superior celeorlalti.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Cookie Settings