marți, martie 19, 2024
AcasăMainCuptoarele lui Mandachi "n-au crăpat" nici după 5 zile. "Domnul Autostradă" îi...

Cuptoarele lui Mandachi „n-au crăpat” nici după 5 zile. „Domnul Autostradă” îi hrănește gratis pe cei ce luptă cu pandemia

-

Au trecut 5 zile de când Ștefan Mandachi, omul de afaceri sucevean care a construit simbolic primul metru de autostradă din Moldova, s-a oferit să hrănească „fără limită”, „până crapă cuptoarele”, personalul care luptă cu stăvilirea epidemiei de coronavirus.

Mandachi s-a ținut de cuvânt: livrează zilnic sute de meniuri medicilor, asistentelor medicale, polițiștilor, angajaților de la DSP, Ambulanță, Pompieri, SMURD. Cât cer, atât le dă!

În plus, le-a pus la dispoziție Hotelul Mandachi din Suceava, pentru a se odihni și a nu-i infecta pe cei din familiile lor dacă merg acasă.

Când a lansat oferta, „Domnul Autostradă” a promis că rețeaua sa de restaurante va face mâncare pentru „cei din linia întâi” „până crapă cuptoarele”. El a spus și câte meniuri poate oferi gratis: „Meniuri FĂRĂ NUMĂR! Nu există absolut nicio limită. Crăpatul cuptoarelor e limita!”.

- Advertisement -

Iar cuptoarele, slavă Domnului, n-au crăpat, deși au fost zile grele la Suceava.

Ștefan Mandachi și hotelul care-i poartă numele

Mesajul lui Ștefan Mandachi (24 martie)

„Am primit telefon de la Șeful unei instituții, care m-a întrebat politicos care este numărul meniurilor gratuite, întrucât angajații nu vor să depășească o limită a bunului-simț, având în vedere că nu achită.

RĂSPUNS OFICIAL: Până crapă cuptoarele! Deci: crăpatul cuptoarelor e limita! (și dacă se taie curentul). Nu există absolut nicio limită!!! Pentru poliție, DSP, spital, ambulanță, pompieri, SMURD din Suceava. COMANDA ȘI LIVRAREA SUNT GRATUITE!

- Advertisement -

Rog toate instituțiile să solicite meniuri FĂRĂ NUMĂR de la noi, fără nicio jenă! (Avem noi pierderi mult mai mari în alte părți, nu aici). Deci, nu sărăcim deocamdată, Slavă Domnului!

Mă pun în pielea unui asistent la spital în aceste momente și sunt și mai motivat să măresc producția. Și dacă nu se impun restricții și avem cereri, măresc producția imediat!!!

Atâta timp cât oamenii mei rezistă și mai vin la muncă în Suceava, noi producem și livrăm CU DRAG către medici și cadre militare care se luptă în prima linie.

Angajații noștri sunt speriați să nu fie contaminați, pentru că în Suceava s-a interacționat enorm și s-a mințit la fel de mult. Au și ei familii. Și cu toate astea, sunt pe baricade… Le repet: să informeze urgent DSP și Poliția dacă au interacționat, să nu riște nimic.

Voi păstra toți acești angajați Spartan, care rezistă acum (livrează). Vor rămâne în firmă cât timp va exista firma (evident, cu acordul lor) chiar dacă se vor închide toate restaurantele și ne vom reprofila. Și vor fi recompensați pentru curajul lor!

Eu consider că angajații mei, care acum LUPTĂ și MUNCESC, sunt niște eroi. De aceea, ei sunt ÎN LINIA ÎNTÂI! Lor le dedic acest logo, care este simbolul luptei duse de către SALARIAȚI EROI. Orice salariat care muncește acum merită respect, indiferent din ce companie face parte. Acesta este simbolul angajaților din toată România. Să fim în LINIA ÎNTÂI, chiar dacă asta înseamnă să stăm blocați în case!

Le mulțumesc tuturor salariaților din rețeaua SPARTAN, MANDACHI, HERCULE, care stau cuminciori acasă! Sunt mândru de voi că respectați regulile! Cu unii dintre ei stau 16 ore pe zi în telefoane. Și ei sunt în linia întâi!

P. S. Logo făcut la urgență prin amabilitatea și mega talentul lui Radu Nistor.”

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

- Advertisement -

9 COMENTARII

  1. Puneti-va in pielea si celor saraci care au ramas fara locuri de munca si poate azi nu au nimic pe masa, poate nu au avut cu ce sa isi faca provizii pt urmatoarele saptamani. Faceti ceva si pt ei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -