Acasă News În regiunea Veneto din Italia, bolnavii de Covid-19 care nu respectă carantina...

În regiunea Veneto din Italia, bolnavii de Covid-19 care nu respectă carantina fac pușcărie. Nimeni n-a comentat

Guvernatorul regiunii Veneto, din Italia, a hotărât luni ca persoanele infectate cu Covid-19 să intre la pușcărie dacă nu respectă măsurile de izolare și ies pe stradă. Nici Curtea Constituțională a Italiei, nici partidele n-au avut nimic de obiectat la această ordonanță.

Luca Zaia, guvernatorul regiunii Veneto, spune că nu este admisibil ca populația de 1,5 milioane de locutiori care trăiește în această unitate administrativă a Italiei să fie expusă la îmbolnăvire din cauza câtorva persoane iresponsabile.

Cei care nu înțeleg că binele comun primează în fața unor așa-zise drepturi (precum acela de a te plimba liber prin magazine și piețe când știi că ești contagios) vor intra la închisoare. „Regulile trebuie respectate și nu trebuie să lăsăm garda jos. Virusul există şi e un virus importat. Este absurd ca, după atât de multe sacrificii, blocaje și așa mai departe, să mergem să ne infectăm în alte părţi”, a comentat Zaia.

Cum s-au inversat rolurile între România și Italia. După campania PSD și deciziile CCR și ale Avocatului Poporului, acum avem mai multe cazuri zilnice decât italienii

„Începând cu 1 iulie, am înregistrat 28 de infecții, o cifră ridicolă, comparativ cu 5 milioane, cât numără populaţia regiunii Veneto. 15 cazuri din cele 28 le-am importat. Fie că sunt rezidenți care au plecat acasă și s-au întors, fie sunt imigranți străini care au avut contacte în comunitatea lor cu oameni care s-au întors din patrie. Ordonanța de astăzi este simplă, dar, în acelaşi timp, complicată. Avem două tipuri de pacienţi izolaţi: izolatul pozitiv care este tratat și izolatul preventiv. Refuzul de a se interna al subiecților care au fost depistaţi pozitivi la testul tampon va duce la raportarea către organele poliției judiciare. Dacă o persoană pozitivă iese pe stradă, este arestată și dusă la închisoare”, a stabilit guvernatorul regiunii.

Spre deosebire de România, unde autoritățile au luat măsura restricțiilor mult mai devreme, iar bilanțul epidemiei a fost în primele luni ușor, în Italia coronavirusul a făcut prăpăd. Țara a fost greu încercată, cu peste 240.000 de cazuri de infectare depistate oficial și aproape 35.000 de morți.

De aproape două săptămâni însă, România (țară cu populație de 3 ori mai mică) înregistrează un număr zilnic de cazuri mai mare decât Italia.

În timp ce italienii, deja trecuți prin încercări grele, își iau măsuri de protecție, în România teoriile conspiraționiste sunt în plin avânt, iar PSD și instituțiile pe care le controlează – Parlamentul, Curtea Constituțională, Avocatul Poporului – zădărnicesc sistematic încercările de protejare a populației.

În urmă cu câteva zile, CCR tocmai a decis că bolnavii contagioși de coronavirus nu pot fi ținuți în spitale și nici în carantină acasă pentru că li s-ar restrânge astfel drepturile fundamentale. Sute de persoane infectate au părăsit imediat spitalele, după sentința CCR, iar Guvernul a recunoscut oficial că nu mai are nicio pârghie legală să protejeze populația.

Cazul Nelu Lupu arată de ce decizia CCR este o bombă cu ceas: lăsarea bolnavilor de coronavirus pe stradă poate duce la explozia numărului de infecții

Virusul Sars-CoV-2 are un mare grad de contagiozitate. La începutul epidemiei, un fost polițist, acum angajat la ADP Sectorul 4, a îmbolnăvit singur zeci de persoane, inclusiv cadre medicale, în doar câteva zile.

Fostul comisar Nelu Lupu, protector al Clanului Sportivilor când era în Poliție, a fost în Israel, unde s-a infectat. S-a întors acasă și, când au apărut primele semne de boală, a mințit, spunând că n-a călătorit în afara granițelor.

Până să înțeleagă medicii ce se întâmplă și să fie internat într-o secție adecvată, pentru infecțioși, iresponsabilul a îmbolnăvit angajați ai primăriei, membri ai familiei, personal medical și alți pacienți.

Acest potențial de infectare fantastic al virusului este motivul pentru care lăsarea de către CCR pe străzi a mii de bolnavi, chiar asimptomatici, poate constitui o bombă cu ceas formidabilă, care să ducă la explozia cazurilor de coronavirus în România.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

loading...

1 COMENTARIU

  1. PSD/ALDE si Pro Romania-istii, CCR si Avocatul Poporului vor ingropa Romania!!! Chiar nu este ac de cojocul lor????!!!???? Peste tot in lume guvernele au dreptul si incearca sa faca tot ce e posibil sa opreasca pandemia , la noi intervin criminalii astia care opresc tot ce fac si recomanda specialistii contra pandemiei.
    Asta e crima cu deliberare, chiar nu-i opreste nimeni pe criminali? Isi bat joc de toate masurile bune luate la inceput si care acum nu se mai respecta!!!!!
    CUM SA LASI MA, CCV, BOLNAVII CU COVID SA CIRCULE LIBERI PRINTRE OAMENII NEVINOVATI?????

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Modifică Setările