La exact 5 ani după celebra Ordonanță de Urgență 13, dată de Guvernul Grindeanu în seara zilei de 31 ianuarie 2017 și care a generat cele mai ample proteste de stradă din România ultimilor 30 de ani, situația la vârful puterii nu s-a schimbat prea mult. Exceptându-l pe Liviu Dragnea, scos pe tușă, în rest toți protagoniștii încercării de a dezincrimina faptele de corupție sunt tot pe funcții, iar promisiunile ferme de reformă ale președintelui Iohannis și ale PNL au fost uitate cu totul.
Începând din seara zilei de 31 ianuarie 2017, luni în șir, sute de mii de români au protestat în stradă împotriva corupției. Opoziția lor a stopat pe moment asaltul penalilor asupra Justiției, silind Guvernul PSD-ALDE să dea înapoi și să anuleze celebra OUG 13. Totuși, atacul a continuat și, pas cu pas, până în 2018 legislația penală a fost schimbată în favoarea infractorilor.
În toată perioada 2017-2019, președintele Klaus Iohannis a rezistat asaltului PSD – care din când în când flutura ideea suspendării – proclamând devotamentul său față de valorile democrației, ale statului de drept și ale luptei anticorupție. Susținut de societatea civilă și de aliații occidentali, el a trecut peste această perioadă critică angajându-se ferm că, odată cu schimbarea raportului de forțe politice, va îndrepta dezastrul guvernării PSD.
Cinci ani trecuți degeaba. Președintele Iohannis, care s-a prezentat drept garantul democrației și al luptei anticorupție, a dat primul ordinul restaurației vechiului sistem, după ce s-a văzut reconfirmat la putere
În 2019, Iohannis a fost reales pentru al doilea mandat (care va expira în 2024), iar Guvernul PSD a căzut prin moțiune de cenzură, în loc venind un Guvern PNL. Un an mai târziu, în decembrie 2020, electoratul i-a dat și majoritatea dorită, făcând posibil un Guvern de dreapta care să pună în mișcare reformele promise.
Numai că azi, la exact 5 ani de la momentul-cheie care a dus la zguduirea sistemului clientelar și mafiot instituit la vârful României și care a creat această oportunitate probabil unică de a schimba și moderniza țara, situația nu diferă de cea din 2017.
Președintele Klaus Iohannis este tot la Cotroceni, de unde nu iese decât pentru evenimente de protocol, vizite în străinătate și excursii la golf și schi.
PSD-ul este, de asemenea, la putere, readus în Guvern chiar de președintele Iohannis în toamna lui 2021. Singura schimbare față de 2017 este că acum PSD-ul guvernează cu PNL și UDMR, în loc de ALDE.
Premierul Ordonanței 13, Sorin Grindeanu, e și el tot în Guvern, numai că acum pe funcțiile de vicepremier și de ministru al Transporturilor.
În Parlament, șefia Camerei Deputaților este, de asemenea, la PSD, exercitată de președintele acestui partid, Marcel Ciolacu – în 2017, funcția era deținută de Liviu Dragnea, conducătorul social-democraților din acel moment.
Marea noutate: apariția AUR, partidul extremist a cărui construcție a avut la bază nucleele galeriilor de fotbal scoase în stradă, în 2017-2018, să spargă mitingurile anticorupție
Florin Iordache, autorul efectiv al textului celebrei OUG 13 din ianuarie 2017, a fost avansat. Dacă la vremea respectivă era ministru al Justiției, acum este de-a dreptul președinte al importantului Consiliul Legislativ, ales în toamna lui 2020, unde are un salariu lunar de 22.000 de lei (circa 4.400 de euro). Deși PNL s-a angajat ferm, în campania electorală din toamna lui 2020, că-l va schimba din funcție după ce va veni la putere, acest lucru nu s-a întâmplat nici până azi.
Oligarhii Dan Voiculescu și Sebastian Ghiță rămân la fel de puternici, unul prezent în Guvern, Parlament și administrație prin interpuși plasați de PSD, celălalt tot fugit din țară, dar abonat, prin firmele sale, la contractele publice.
Reforma statului, începută timid în primăvara lui 2021, a fost stopată brusc, acum țara confruntându-se cu o violentă restaurație a vechiului sistem.
Legile Justiției au rămas așa cum le-a măcelărit “Comisia Iordache” în perioada 2017-2018, în ciuda insistentelor proteste ale societății civile și ale cererilor făcute de toate organismele internaționale și de partenerii occidentali. O încercare de reformă și de reparare a acestor legi a fost făcută de Stelian Ion, ministrul USR al Justiției din perioada ianuarie-august 2021, dar totul s-a blocat la Klaus Iohannis și la partenerii de coaliție de atunci, PNL și UDMR. Pentru a stopa definitiv discuția, președintele țării a decis, până la urmă, înlăturarea USR de la guvernare și readucerea PSD la putere.
Instituțiile statului sunt cel puțin la fel de politizate și corupte ca în ianuarie 2017. Noul Guvern PSD-PNL-UDMR și-a împărțit absolut toate funcțiile, la vârful administrației reapărând celebrii copii, nepoți și verișori de politicieni, o întreagă clientelă pentru care s-a dat liber la angajarea în sistemul de stat după o perioadă în care posturile fuseseră blocate.
Marea noutate, față de momentul de acum cinci ani, o reprezintă apariția partidului extremist AUR, care înglobează, între altele, nucleele dure ale galeriilor de fotbal aduse, pe 1 februarie 2017 și 10 august 2018, să spargă mitingurile anticorupție. Însuși liderul AUR este, dealtfel, recrutat din rândurile șefilor de galerie după ce, mai întâi, i s-a construit timp de câțiva ani o platformă prin crearea grupării de ultrași „Uniți sub Tricolor”, la vremea respectivă prezentată drept galeria naționalei de fotbal a României.
Si pentru toate astea se cuvine, nu-i asa?, sa-i „multumim” Trantorului Tradator si Las ratacit prin Palatul Cotroceni!
#NuAvemPresendinte
#HalalPNL
#USLexista
Îți vine ție rândul, Mutannis… Târgoviștea-i aproape…
RAR ITI ESTE DAT SA VEZI ATAT NEMERNICIE CAT ESTE IN ACEST INDIVID, grindeanu.
DUPA CE L-AI AUZIT VAICARINDU-SE LEGAT DE CALORIFERUL GUVERNULUI, NEDANDU-SE ALUNGAT DE GHEATA STAPANULUI dragnetti, CREDEAI CA GATA, A DISPARUT.
EI, NU, L-A SCOS DIN SUBTERANA PARTIDUL SI L-A PREMIAT PENTRU SLUGARNICIE!
DAR CEL MAI SINISTRU, CEL PE CARE IN PROSTIA NOASTRA IL CREDEAM DE ALTA PARTE (EXISTA OARE O ALTA PARTE ?) ESTE ACTUALUL „presedinte”.
DAR NU, EL ERA PE MANA CU EI, LE ERA ALATURI IN SINGURUL PROIECT PENTRU romania EXECUTAT CU MAXIMA DETERMINARE, PRECIZIE SI UNIUNE: „SCAPAM TOTI, RAMANEM CU TOT CE AM FURAT SI NE FACEM LEGI SA NUMAI PUTEM FI PEDEPSITI”