duminică, aprilie 28, 2024
AcasăNewsCum a ajuns nordul Bucureștiului, în noaptea de Ajun, cel mai poluat...

Cum a ajuns nordul Bucureștiului, în noaptea de Ajun, cel mai poluat loc de pe Pământ, peste Bangladesh

-

Zona de nord a Bucureștiului a fost, în noaptea de Ajun, unul din cele mai poluate locuri de pe Pământ. Datele furnizate de aparatura de măsurare a calității aerului arată că la Otopeni, lângă Capitală, poluarea a atins cote mai mari decât în Bangladesh, care este cea mai poluată țară din lume.

Datele privind media poluării în lume, în 2020, arată că Bangladesh a fost cea mai poluată țară, cu un indice al calității aerului de 165. În Otopeni, acest indice a ajuns în noaptea de Ajun la 173.

Toate platformele independente de monitorizare a calității aerului au depistat cantități mari de particule PM 2.5, foarte dăunătoare pentru sistemul respirator.

Platforma Aerlive a depistat depășiri de până la 100 de micrograme pe metru cub în zonele Piața Romană și Bd. Iuliu Maniu, de 4 ori mai mult decât limita admisă de 25 de micrograme pe metru cub.

- Advertisement -

Garda de Mediu: Cauza – încălzirea rezidențială cu lemne, pe fondul dispersiei proaste

Reprezentanții Gărzii de Mediu spun că au depistat de asememnea depășiri ale cantității particulelor PM10 la 3 stații din București, dar că acestea nu au fost semnificative. O cauză probabilă, spun ei, este încălzirea locuințelor pe bază de lemne în zonele respective.

„În cursul zilei de ieri, concentratiile de PM10 au fost ridicate, într-adevăr, la stațiile B1, zona Lacul Morii, B7, zona Măgurele și B8, zona Balotești. Viteza vântului a fost aproape de 0 la stația B1 începând cu ora 14. Dispersia nu s-a realizat și, la această stație, concentrația de PM10 a ajuns la o valoare medie de 123 mg pe m³. Media zilnică a fost depășită foarte puțin la B1″, a spus Andrei Corlan, consilier la Garda Națională de Mediu.

„Echipele de control care s-au deplasat la punctele indicate neconstatând o activitate poluantă, putem estima că această creștere a concentrațiilor a fost cauzată de încălzirea rezidențială cu lemne, pe fondul dispersiei proaste”, a adăugat el.

- Advertisement -

„Privind pe rețelele de monitorizare independente, am văzut acolo stabilite niște valori de peste 400%. O valoare de peste 400%, dacă ar fi, în primul rând ar fi vizibilă cu ochiul liber. În al doilea rând, l-am resimți cu adevărat fiecare dintre noi, nu am putea ieși pe stradă, ne-am prăbuși pe stradă. Singurul organism acreditat, conform legii de monitorizare a calității aerului, este rețeaua națională de monitorizare a calității aerului. Rețeaua independen ne este nouă utilă doar ca un reper pentru a trimite echipele de inspecție în zonele respective. Au fost întâlnite situații în care senzorii erau instalați la nivelul unor surse de poluare minoră, cum ar fi loc de fumat, coșul de evacuare, sobă, centrală termică etc.”, a ma spus Corlan.

Comisia Europeană a lansat până acum două proceduri de infringement pentru problema calității aerului din București.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* ÎPS Teodosie propagă ura chiar și în Pastorala de Crăciun. Cheamă la luptă împotriva „asaltului prigonitorilor”

- Advertisement -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -