marți, aprilie 16, 2024
AcasăDezvăluiriCiudatele combinații politico-penale ale fostului senator Georgică Severin (PSD), baronul Radioului public

Ciudatele combinații politico-penale ale fostului senator Georgică Severin (PSD), baronul Radioului public

-

Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Crimă Organizată și Terorism (DIICOT) a anunțat vineri, 28 februarie, că a început urmărirea penală împotriva a 16 persoane în „dosarul Codrin Ștefănescu”. Au fost formulate 8 acuzații, printre care cele de constituire de grup infracțional organizat, șantaj, fals material și abuz în serviciu.

În aceeași zi, Codrin Ștefănescu (fost secretar general al PSD) a fost audiat de procurorii DIICOT la Reșița.

Prin intermediul unui comunicat, DIICOT a anunțat: „În luna decembrie 2018, membrii grupului infracțional organizat s-au folosit de posibilitatea numirii unei persoane apropiate la conducerea organizației județene a unui partid politic, în scopul preluării controlului asupra tuturor instituțiilor publice de la nivelul județului Caraș-Severin și asupra altor unități publice, care dispun de fonduri financiare importante, în scopul însușirii sumelor de bani prin contracte de servicii și lucrări executate parțial sau fictiv”.

Publicația PreeAlert.ro a aflat că ancheta merge până la vârful PSD, printre suspecții din dosar numărându-se Codrin Ștefănescu (fost secretar general al PSD în „era Dragnea”), Luminița Jivan (deputat, președintele PSD Caraș-Severin), Ioan Chisăliță (senator PSD de Caraș-Severin), Matei Lupu (fost prefect de Cara;-Severin), Georgică Severin (președintele director general al Societății Române de Radiodifuziune, fost senator PSD), Marius Cornici (fostul șef al ISJ Caraș-Severin), dar și mai mulți primari PSD din județ.

- Advertisement -

Toți cei de pe această listă a suspecților au „rostul lor”, cu o excepție: Georgică Severin. Acesta nu este nici bănățean (precum majoritatea politicienilor și anchetați), nici lucrător în vămi… Întrebarea e: ce legătură are fostul senator PSD cu grupul infracțional organizat din vestul țării (Caraș-Severin, Timil, Arad)? Care a fost rolul său în acest grup și în ce fel și-a folosit funcția de președinte director general al Radioului public?

Surse judiciare au declarat pentru G4Media.ro că Georgică Severin va fi audiat marți, 3 martie, de procurorii DIICOT. Calitatea fostului senator este cea de suspect. Severin va fi audiat în dosarul de constituire de grup infracțional organizat care-l vizează și pe Codrin Ștefănescu.

„Vânătoarea de PSD-iști a început în forță”, a țipat Codrin Ștefănescu joi, 27 februarie, cu o zi înainte de a fi audiat la Reșița. A două zi, după ce și-a văzut dosarul, el s-a cumințit brusc.

- Advertisement -

Codrin Ștefănescu e suspect pentru fapte săvârșite în calitatea de secretar general al PSD, pe care o avea la vremea respectivă.

Procurorii DIICOT anchetează modul în care, începând cu 2018, după ce filiala PSD Caraș-Severin a fost preluată de deputatul Luminița Jivan, s-ar fi făcut presiuni pentru ca șefii serviciilor deconcentrate din Caraș-Severin să fie înlăturați, pentru a fi numiți în funcții oameni de încredere, dar și pentru impunerea de oameni la DRDP Timișoara.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

- Advertisement -

2 COMENTARII

  1. Metode mafiote, ne-am umplut de mafie psdista peste tot, cred ca au munca DNA si DIICOT ani de zile la hotiile din ultimii 3 ani ale psdistilor si acolitii, plus ce exista deja pe rol, si tinute la sertar. Face cineva legatura intre imensele sume imprumutate de psdisti in numele Romaniei si hotiile lor ordinare?

  2. uitati-va cum arata un sobolan..!!!..uitati-va cine conduce masina propagandei ciumei rosii in romania…ce sa-l mai judeci pe sobolanul asta ….uite cine infecteaza mintile romanilor …ce carantina ???…exterminarea pe loc.!!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -