sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăPoliticăCîțu încearcă să lipească "gruparea Orban" de PSD, dar zice că nu...

Cîțu încearcă să lipească „gruparea Orban” de PSD, dar zice că nu mai face alianță cu USR-PLUS la locale, în București, favorizând astfel PSD

-

Războiul declarațiilor dintre cei doi candidați la președinția PNL, Ludovic Orban și Florin Cîțu, atinge cote fierbinți. Acuzațiile, mascate sau mai pe față, se bat uneori cap în cap, iar firul logic e greu de urmărit, pentru că nu există.

A șocat declarația lui Florin Cîțu la dezbaterea moțiunii de cenzură, marțea trecută, când premierul a spus în plenul Camerelor reunite ale Parlamentului: „Domnilor de la PSD, degeaba speraţi! Vă minţiţi singuri! După 25 septembrie va fi şi mai rău pentru dumneavoastră. Am tranşat alegerile din PNL, de cine vă e cel mai frică nu scăpaţi”.

Congresul PNL este programat pe 25 septembrie, iar disputa Orban – Cîțu este departe de a fi tranșată. Cu atât mai ciudată a fost o asemenea counicare în contextul în care Orban își mobilizase parlamentarii să apere Guvernul Cîțu, nesusținând moțiunea de cenzură a PSD.

Cîțu, 5 iulie: „Luptăm până în 2024 cu PSD, cu cei din interior care vor să se alăture PSD”

După aproape o săptămână de la episodul din Parlament, Florin Cîţu a lansat un atac pe două direcții neașteptate: „dictatura din PNL” și „dorința de guvernare cu PSD”, care s-ar manifesta la unii liberali apropiați de Orban – conform insinuărilor premierului.

- Advertisement -

Prezent la Conferinţa de alegeri de la Organizaţia PNL Sector 2, Florin Cîțu a anunțat luni, 5 iulie, că o susţine pentru funcţia de preşedinte al filialei pe Monica Anisie, fost ministru al Educației în Guvernul Orban.

„Monica, a venit rândul meu să te sprijin pe tine. Tu m-ai susţinut din primul moment în care mi-am anunţat candidatura şi aş vrea, cu permisiunea ta, să le spun oamenilor prin ce ai trecut atunci, pentru că ţi-a fost teamă să vii la acea poză, să vii lângă mine, ţi-a fost teamă de repercusiuni. Aşa am ajuns în Partidul Naţional Liberal – să-ţi fie teamă să ai o opţiune, să-ţi fie teamă să spui public că vrei să ai o opţiune, opţiunea ta. Asta nu este liberalism, asta e dictatură!”, i s-a adresat Florin Cîţu fostului ministru al Educaţiei.

Premierul le-a mai transmis liberalilor din sală: „Dragi colegi, voi toţi sunteţi pentru mine – indiferent de opţiune – colegii mei, nu sunteţi «lichele» şi nu sunteţi «trădători». Voi sunteţi toţi colegii mei, indiferent care va fi rezultatul în 25 septembrie sau astăzi, pentru că noi suntem până la urmă liberali, iar liberalismul înseamnă să ai opinii diferite, să respecţi opinia celorlalţi”.

- Advertisement -

Cîțu a reiterat că alegerile din 25 septembrie sunt „despre viitorul PNL”.

„Trebuie să avem curajul să ne uităm în trecut să vedem ce n-a mers bine şi ce nu merge bine. Să corectăm, pentru că dacă băgăm sub preş, acolo o să rămână, şi în 2024 iarăşi o să ne lamentăm, şi atunci n-o să-l mai avem pe preşedintele Klaus Iohannis să facă un parteneriat cu noi, să avem guvern şi premier. Nu, pentru că trebuie să recunoaştem că astăzi suntem aici datorită acestui parteneriat. (…) Să ne uităm să vedem că Partidul Naţional Liberal nu este cel mai mare partid din România, politic, să ne uităm să vedem că am pierdut din electoratul nostru de dreapta”.

Premierul a susţinut că liberalii au pierdut o parte din electorat pentru că nu au făcut reformele necesare.

„Am spus că vom face reforma salarizării, în care să legăm venitul de performanţă. Nu am făcut-o, pentru că ne era teamă că vom pierde electoral. Reforma companiilor de stat – nici acolo n-am putut să facem, că ne era teamă că vom pierde electoral. Subvenţii, pomeni electorale, pe toate le-am păstrat, le-am crescut. De ce? Ne era teamă că pierdem electoral. A venit şi votul. Noi am pierdut electoral, pentru că am pierdut electoratul de dreapta. Ceilalţi şi-au păstrat electoratul. În acest context, să intri în competiţie cu PSD pe populisme e o competiţie pe care o pierzi de la început. Nu vom mai face aşa ceva niciodată. Ne ţinem de reforme!”

Cîțu a vehiculat și fantoma vechiului USL, care prin asocierea cu PSD a făcut mult rău PNL-ului, sub conducerea lui C. A C. P. Tăriceanu și a lui Crin Antonescu.

„Luptăm până în 2024 cu PSD, cu cei din interior care vor să se alăture PSD, şi ne vom bate cu toţi ca să facem PNL cel mai mare partid politic din România!”

Cîțu, 1 iulie: „Cu mine președinte al partidului, vom susține doar membri PNL la primăriile de sector”

Cu doar 4 zile înainte, pe 1 iulie, Florin Cîțu le-a transmis un mesaj liberalilor de la Sectorul 1, în cadrul Conferinței de alegeri. Mesajul a fost citit de europarlamentarul Rareș Bogdan, susținător al premierului în bătălia internă din PNL.

„Mesaj ferm pentru colegii mei, membrii PNL din București: cu mine președinte al partidului, vom susține doar membri PNL la primăriile de sector. Votați înțelept când alegeți președinții de sectoare! Vă aștept alături de echipa câștigătoare”.

Mesajul a fost bizar și se bate cap în cap cu cel de a lupta cu „caracatița PSD”. A susține „doar membri PNL la primăriile de sector”, în concurență cu candidații USR-PLUS și nu pe liste comune cu aceștia, este calea sigură de a face cadou PSD-ului toate primăriile din Capitală. De altfel, așa s-a întâmplat în 2016. În schimb, în 2020, când PNL și USR-PLUS au mers cu candidați comuni, ele au reușit să câștige trei primării de sector (Clotilde Armand la Sectorul 1, Radu Mihaiu la 2, Ciprian Ciucu la 6), plus Primăria Generală a Capitalei, prin Nicușor Dan.

Orban, 5 iulie: „Dacă nu făceam alianța cu USR-PLUS, astăzi primar general al Capitalei ar fi Gabriela Firea!”

Ludovic Orban i-a răspuns lui Florin Cîțu luni, 5 iunie, în chestunea alianței cu USR-PLUS la alegerile locale din București, desfășurate pe 27 septembrie 2020.

„Şi eu mi-aş fi dorit ca la alegerile locale din 2020 să câştigăm cu candidaţi ai PNL. Credeţi-mă că sunt un om care îmi fundamentez deciziile pe analize extrem de solide, pe studii, pe evaluări care trebuie să ne conducă spre cea mai bună decizie. Dacă noi şi mai ales eu nu mi-aş fi asumat răspunderea de a face înţelegere cu USR-PLUS şi de a impune dintre cei doi competitori de la USR-PLUS – Vlad Voiculescu şi Nicuşor Dan – candidatul sprijinit de PNL şi de USR-PLUS, astăzi primar general al Capitalei ar fi fost Gabriela Vrânceanu Firea. Ăsta este adevărul! Ştiu că toţi ne-am fi dorit un liberal care să câştige alegerile. Pe de altă parte, noi, ca liberali, nu mai puteam accepta să ţinem Bucureştiul sub domnia incompetenţei, corupţiei şi fariseismului care s-a întâmplat în perioada de guvernare şi a Gabrielei Vrânceanu Firea. După 12 ani de conducere PSD, dreapta a reuşit să câştige Bucureştiul datorită faptului că am avut inteligenţa şi înţelepciunea să găsim acea soluţie câştigătoare, care ne-a dus astăzi să fim la putere la nivelul Bucureştiului şi în aproape toate sectoarele”, a spus Orban, la conferinţa de alegeri interne din cadrul Organizaţiei PNL Sector 2.

Orban a i-a răspuns lui Cîțu și în privința lipsei de reforme invocată de acesta ca motiv al faptului că PNL nu s-a clasat pe locul 1 la alegerile parlamentare din 6 decembrie 2020.

„Faptul că nu am fost pe primul loc la parlamentare are cu totul şi cu totul altă explicaţie. Nu că nu am făcut reforma administraţiei, că nici nu o aveam în programul de guvernare, domnule prim-ministru! Nu pentru că nu am făcut reforma salarizării, pentru că nici nu o aveam în programul de guvernare al Guvernului de tranziţie. Nu că nu am făcut reforma pensiilor, că nici nu o aveam în programul de guvernare. Acum sunt în programul de guvernare şi acum le vom realiza. PNL este cel mai puternic partid din România”, a susţinut Orban.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Comisia de la Veneția „salută” desființarea Secției Speciale și întărirea DNA și a DIICOT. Se recomandă eliminarea amendamentului UDMR

* A murit, la 73 de ani, românul cu cea mai nesimțită pensie: 16.000 de euro pe lună. S-a pensionat la 57 de ani și a „mâncat” două milioane de euro, dintre care 93,4% abuziv!

* Renate Weber anunță răzbunarea: va hărțui Guvernul, atacându-i la CCR toate ordonanțele de urgență!

* Prințesa Lia și prințișorul Carol Ferdinand au fost evacuați, din cauza datoriilor… iar „bravul” Prinț Paul se ascunde de 7 luni!

* VIDEO. Aroganțe de meltean: Fulgy, beizadeaua drogată a Clejanilor, arde bancnote în direct. „Am bani de vă îngrop. Păi, tricoul asta e cât salariu’ la mulţi. Eu dau șpagă la chelner 5-6 milioane”

* Ucigașul din Corbu a folosit o macetă de tăiat kebab, luată de la cherhanaua la care era ospătar. A ascuțit-o înainte de atac

* „Trezorierul lui Dragnea”, 5 ani de pușcărie – definitiv! Și-a cumpărat vilă din subvenția primită de PSD de la stat

* Actorul George Mihăiță a urcat beat la volan și a făcut accident. Avea alcoolemie de 1,05‰. Acum are dosar penal

* “Virusul e armă biologică scăpată de sub control. Armata o testa în piața din Wuhan”, afirmă doctorița chineză care a investigat originile pandemiei. Li Meng Yan a fugit din țară după ce s-a încercat asasinarea ei

* Semifinalele Euro 2020: Italia – Spania și Anglia – Danemarca. Record istoric al englezilor: 5 meciuri fără gol primit, golaveraj 8-0!

- Advertisement -

3 COMENTARII

  1. Oameni buni,nu intelegeti ca acest fost ministru de finante ,care si-a abandonat meseria pentru ceva muuult prea dificil de gestionat-o tara,un guvern,o pandemie!-este un papusoi de paie al gruparii pedele din partid,condusa din umbra de basescu,prin inca sluga lui ,boc si portavocea rares bogdan?Basescu incearca sa-si readuca pmpul in parlament prin usa din dos,cu ajutorul oportunistilor care au distrus PDLul in 2014,nevoiti fiind sa fuzioneze cu PNL ,pentru a avea sanse la prezidentiale si parlamentare apoi!Cum sa uiti ca boc facea atunci opozitie la propriul partid,ocupandu-se,la ordinele lui base,de campania udroaicei si nu a lui Iohannis?Si acum are nostalgii pedeliste,dandu-i Penalei ditamai terenul in centrul Clujului pentru investitii imobiliare!

    • O ultima concluzie:dupa prestatia lamentabilade pana acum, ca politician,dl catu este ZERO!Cine l-a aburit cu vise de presedinte de partid ,dupa doar un an ca ministru si ca prim ministru,i-a facut mai mult rau ,decat bine,caci dupa acest episod jalnic, nimeni nu-si va mai aminti de fostul ministru de finante,care a performat intr-un an cat altii in zeci de ani(si in an greu ,de pandemie),ci isi va aminti de ifosele jalnice ale dansului de politician ratat!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -