Dragnea „va fi mirat să afle că la Ministerul Transporturilor, de unde se alimenta cu bani, nu se mai iau șpăgi și se construiesc autostrăzi“

2
11769
Liviu Dragnea iese din pușcărie la fel de veninos și ticălos, repetând aceleași teorii conspiraționiste și acuzații nefondate. Instanței nu i s-a părut relevant acest lucru

Liviu Dragnea va fi surprins de România pe care o găsește la ieșirea din pușcărie, una în care de la Ministerul Transporturilor nu se mai fură bani, dar se fac în schimb autostrăzi, iar mari orașe sunt conduse de USR-PLUS, partidul pe care-l acuza că fură frigidere. Tabloul schimbat al României, în doar doi ani, este descris de Ionuț Moșteanu, liderul deputaților USR-PLUS, dar s-ar părea că Dragnea nu e chiar atât de rupt de lume încât să nu știe cum stau lucrurile.

La ieșirea din închisoare, într-o scurtă declarație acordată (bineînțeles) Antenei 3, Liviu Dragnea a rostit, din mersul mașinii: „Încă mai e speranță. Dar nu mai e mult timp“. Și Dragnea, la fel ca și alți lideri PSD, a invocat sprijinul divinității – formulă-stat pentru un partid care mizează pe publicul conservator: „Numai Dumnezeu putea să mă ajute să ies întreg“.

„Dragnea va afla, mirat, că la Ministerul Transporturilor, de unde se alimenta cu bani pentru a-și construi case de vacanța în Brazilia, este astăzi Cătălin Drulă și nu mai e loc de nici o combinație“

Motivul îngrijărilor fostului lider PSD se poate să fi fost intuit corect de Ionuț Moșteanu, deputatul USR-PLUS scriind pe Facebook, independent de declarațiile făcute de „Daddy“:

„Liviu Dragnea a fost eliberat.

În urma cu doi ani, când intra la pușcărie, Romania era condusă de el, Dancila, Valcov și o gașcă de penali. Dragnea iese astăzi într-o Românie schimbată. Va fi mirat să afle ca la Ministerul Transporturilor, de unde se alimenta cu bani pentru a-și construi case de vacanța în Brazilia, este astăzi Cătălin Drulă și nu mai e loc de nici o combinație. Se construiesc autostrăzi și nu se mai iau șpăgi. Ori ca USR PLUS, partidul pe care îl acuza că fură frigiderele românilor, astăzi e la guvernare și la conducerea unor mari orașe, cum e Timișoara, Bacau, Campulung, Brașov, Sectorul 1 și 2.

O lume în care se întoarce Dragnea doar în vacanța – sa nu uităm de dosarele de pe rolul DNA. Urmează.

În PSD, în schimb, își va găsi sprijin. Omul cu care împărțea barca pe lacul Belina din Teleorman, Ciolacu, a ajuns președintele partidului, Olguța și Arsene sunt baroni în continuare, în timp ce mulți din aliații lui sunt liniștiti în Parlament“.

Dincolo de retorica de partid, Ionuț Moșteanu arată o înțelegere bună a situației și în PSD. Acolo au răsărit déjà lideri care au salutat revenirea lui Dragnea, pe care-l numesc „prieten drag“ sau „camarad“. La rândul său, Dragnea transmite prin intermediul apropiaților că va veni vremea socotelilor cu actualii lideri ai partidului, considerați uzurpatori, „foști academiști SRI“ care au acaparat PSD.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* CCR dă o lovitură cumplită justiției. Decizia de azi, fidelă dorinței lui Dragnea, va crea o mare criză de procurori în DNA și DIICOT

* Victimizare nerușinată la Antena 1: „Aştept să mă omoare cineva pe stradă… să-mi dea c-un bolovan sau c-un cuţit la gât… să ne omoare copiii”

* Noul CNA, amendă-record pentru Antena 1! Sorin Ovidiu Bălan trata abject o amenințare cu moartea: „Așa se iubesc ei”. După 4 luni, bărbatul și-a omorât soția și pe fiul ei de 14 ani în curtea bisericii

* EDITORIAL GRIGORE CARTIANU. Tavarăș Cozmin, am găsit noile construcții ilegale de pe plaja din Mamaia! E și mai grav: sunt castele, nu hoteluri!

* Robert Negoiță reîncepe „Borduriada” în Sectorul 3! El schimbă bordurile pe care le mai înlocuise în 2014 și 2018

* Adrian Ursu, mârlănie în direct: „Este o putoare la Sectorul 1!”

* Omagiu penibil adus de un deputat USR „propagandiștilor roșii” Gâdea – Ciutacu – Bahmuțeanu – Dana Budeanu, care o linșează pe Clotilde Armand

* Maia Sandu începe revoluția în Moldova: imunitatea parlamentară va fi desființată, averile hoților vor fi confiscate. Reforma instituțiilor se va face cu experți străini

* Revoltă anticomunistă în Cuba. Președintele țării asmute populația împotriva protestatarilor: „Toți comuniștii să iasă pe străzi! Să înfrunte provocările într-un mod hotărât, ferm și curajos! Ordinul de luptă a fost dat: în stradă, revoluționari!”

* VIDEO. CFR Cluj s-a chinuit îngrozitor să elimine campioana Bosniei. A fost salvată de noua regulă a UEFA și de golul minunat al lui Chipciu, în minutul 118. Urmează stânca Gibraltarului!

2 COMENTARII

  1. Useristule, din cauza impotentei voastre, a nepriceperii, a inadecvarii si a fricii de reforme in politie, justitie, ANAF, ANI, etc., Romania si lumea lui dragnea sint si vor fi exact cum au fost: minunate! Dragnea, bugetar toata viata, a plecat de la inchisoare intr-un Range Rover(sic!) cu sofer alaturi de iubita sa cu 30 de ani mai tanara, a fost dus la barlogul sau minunat de lux din Bucuresti bine documentat de Malin Bot, se va reface la domeniul sau de lux intins pe 2 strazi din Alexandria si va „munci” la ferma minunata a fiului sau somer toata viata si cu tata bugetar in politica, fiu care isi schimba bolizii de lux ca altii sosetele, !In curand dragnea face 60 de ani, daca prin vreo minune incompetentii din DNA care stau cu partea dorsala pe dosarul Tel Drum de peste 5 ani reusesc sa il trimita in instanta, chiar daca ia 10 ani, dragnea va iesi dupa doar 3 ani ca felix motanul si se va intoarce la viata lui minunata! Dragnea si cei ca el pentru a fi opriti au nevoie de o lege serioasa a confiscarii extinse a averilor nu de batjocora votata de voi, cot la cot cu pesedistii si liberalii in 2020!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here