CCR nu-l mai ajută pe Dragnea, dar îi scapă pe Udrea, Bica, Vâlcov, familia Cosma, Şova

2
1182

Multe procese de corupție care au fost judecate de completuri de 3 de la instanța supremă și care nu au decizii definitive vor fi reluate de la zero, iar printre beneficiari se vor număra Darius Vâlcov, Alina Bica, Elena Udrea, Dan Șova, Vlad și Mircea Cosma.

Pentru condamnați cu decizii definitive, precum Liviu Dragnea, nu mai există nicio cale directă de atac, singura soluție fiind CEDO, care implică însă o procedură de durată, relatează Hotnews, care face o listă a celor care pot profita de noul atac organizat miercuri de CCR la adresa statului de drept.

Beneficiarii deciziei CCR

Darius Vâlcov 

Vâlcov, artizanul programului de guvernare al PSD și până de curând consilier al premierului Viorica Dăncilă, a fost condamnat la 8 ani de închisoare de un complet de 3 de la instanța supremă. Dosarul său este acum în apel la un complet de 5 judecători de la ICCJ, iar următorul termen de judecată este 17 septembrie. Darius Vâlcov a fost condamnat în 8 februarie 2018. El a fost trimis în judecată în 2015, de către procurorii DNA, pentru trafic de influenţă, spălare de bani şi operaţiuni financiare sau acte de comerţ incompatibile cu funcţiile.

Elena Udrea și Alina Bica 

Fostul ministru Elena Udrea – fugară în Costa Rica, unde susţine că a primit statut de refugiat – a fost condamnată definitv la șase ani de închisoare în dosarul ″Gala Bute″. În acest dosar au fost condamnați și Rudel Obreja (5 ani de închisoare cu executare), Tudor Breazu (trei ani de închisoare cu executare), Ştefan Lungu (un an şi şase luni de închisoare cu suspendare), Gheorghe Nastasia (patru ani cu suspendare), Ana Maria Topoliceanu (trei ani cu suspendare) şi Dragoş Marius Botoroagă (doi ani şi şase luni cu suspendare). După decizia Curții Constituționale privind constituirea nelegală a completurilor de 5 judecători de la instanța supremă, Udrea, dar și ceilalți inculpați au depus contestaţii în anulare. Completul de 5 judecători de la Înalta Curte, care judecă dosarul Gala Bute, a decis recent să sesizeze Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) cu trei întrebări legate de deciziile Curţii Constituţionale.

În cazul Elenei Udrea s-ar aplica acum și decizia de miercuri a CCR privind nelegalitatea completurilor de 3, aceeași situație fiind și la Alina Bica și la ceilalți condamnați care au beneficiat de decizia CCR privind nelegalitatea completurilor de 5.

Fosta șefă a DIICOT Alina Bica – aflată și ea în Costa Rica – a fost condamnată definitiv la 4 ani de închisoare, în iunie 2018, în dosarul în care era acuzată de favorizarea făptuitorului. În 19 martie, Înalta Curte de Casaței și Justiție a admis contestaţia în anulare formulată de Bica și rejudecarea dosarului.

Constantin Niță și Dan Șova 

În aceeași situație sunt și Constantin Niță și Dan Șova, cărora le-au fost anulate condamnările după decizia CCR din noiembrie 2018 privind completurile de 5.

Fostul ministru al Energiei Constantin Niță a fost condamnat definitiv, în iunie 2018, de instanţa supremă la patru ani de închisoare, în dosarul în care a fost acuzat că ar fi primit bani de la omul de afaceri Tiberiu Urdăreanu. Judecătorii au desființat în totalitate decizia penală contestată şi au anulat toate formele de executare dispuse în baza sentinţei, astfel că procesul se rejudecă.

Dan Șova a fost condamnat în 20 iunie 2018 la 3 ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă în dosarul CET Govora, el având de plătit şi 100.000 euro. După decizia CCR, instanţa supremă a admis contestaţia în anulare depusă de fostul parlamentar PSD şi a dispus desființarea deciziei definitive de condamnare și rejudecarea dosarului.

Mircea, Vlad și Andreea Cosma

Andreea Cosma

În 1 noiembrie 2016, un complet de trei judecători i-a condamnat pe fostul președinte al Consiliului Județean Prahova Mircea Cosma la 8 ani de închisoare și pe fiul acestuia, fostul deputat PSD Vlad Cosma, la 5 ani de închisoare. Decizia a fost contestată la un complet de cinci judecători de la ICCJ, care în martie 2018 a decis definitiv trimiterea dosarului la rejudecare în fond.
De asemenea, fiica fostului președinte al Consiliului Județean Prahova, deputatul Andreea Cosma, a fost condamnată în decembrie 2018, în primă instanță, tot de către un complet de 3 judecători nespecializat pe corupţie, la 4 ani de închisoare.

Donați AICI pentru a susține proiectul ZIARISTII.COM!

CITIŢI ŞI:

Curtea Constituțională trece total de partea infractorilor. Desființează sentințele completurilor de 3 judecători de la Înalta Curte, la cererea lui „Ciordache”

Alergi în parc, mori sau ajungi în comă! Trei noi criminali ai epocii PSD-ALDE au adus România în stare de şoc

„Astăzi au crescut șansele doamnei Kovesi de a deveni procuror-șef european”. Vestea cea mai proastă pentru clanurile penale din PSD și ALDE

Mamă a 7 copii, în fruntea Europei. Ministra Apărării din Germania va fi şefa Comisiei Europene

Un fost jurnalist ajunge preşedintele Parlamentului European. Socialistul italian David Sassoli va conduce legislativul UE pentru doi ani şi jumătate

România stă să crape financiar. Avem nevoie de noi împrumuturi pentru pensii şi salarii. Orlando şi Dăncilă sunt atenţi doar la coafura de candidat prezidenţial, iar Tăriceanu face pe niznaiul

Victor Rebengiuc, la protestul actorilor: „Au făcut doi golani un program de guvernare, pe sistem Caritas, și falimentul e aici”

Fenomenul ZIARISTII.COM: peste 3 milioane de cititori, peste 18 milioane de citiri în 6 luni. Mulțumim!

Şeful uzinelor Ford s-a săturat de minciunile PSD privind autostrada Piteşti-Craiova

PSD l-a umplut de bani pe Marius Pieleanu. Cum şi-a mărit averea „sociologul naţional” pe seama sondajelor scandaloase

Dăncilă, ce profitoare! Şi-a „aranjat” fiul cu funcţie grasă la Curtea de Conturi. Meritul beizadelei? Mama-i şefă la PSD!

Primul sondaj IMAS după alegeri: PNL crește la 27,5%, USR-PLUS la 25,2%, PSD scade la 18,9%!

Imagine duioasă: Sorina și noua ei verișoară

VIDEO. Au încercat s-o declare pe Sorina „persoană cu handicap”, „ca să sperie adoptatorii și să ia mai mulți bani de la stat”!

Interesul superior al copilului. Arestați doctorița care face injecții! Plânge copilul, nu vrea să fie înțepat

VIDEO. Procuroarea din „cazul Sorina”, denunțată de vuvuzeaua penalilor: „E din gașca #Rezist!”

Asistenta maternală a făcut-o pe Sorina „țigancă” și „nebună”, de față cu fetița și cu cei de la Direcția Copilului!

Manevre ticăloase ale soților Șărămăt, pentru a o ține captivă pe Sorina: alba-neagra cu cererile de adopție

VIDEO. Gâdea, umilit în direct de părinții adoptivi ai Sorinei. Diversiunile i-au fost demontate cu argumente zdrobitoare

Adevăruri grave pe care propaganda PSD-ALDE le-a acoperit cu diversiunea „Sorina răpită de americanii traficanți de organe”

Efectul propagandei infernale: părinții adoptivi ai Sorinei au fost atacați în trafic, la Severin, fiind în pericol de linșaj

Sorina, victima unor escroci emoționali. Au speriat-o cu bau-baul părinților de adopție, deși erau plătiți s-o integreze în familia acestora

Chirieac vinde statului „știri pozitive” cu 2.500 € bucata. Un nou șmen de 15.000 € de la Drumuri, cu trei zile înainte de alegeri

2 COMENTARII

  1. CCR-istii nu fac decât ce sunt plătiți sa facă. Plătiți ei si rudele lor…
    A nu se uita felul in care li s-au mărit in ultimii doi ani salariile, pensiile, imunitățile, favorurile etc.
    Stăpânii nu arunca oase câinilor degeaba…

    Totusi, ma întreb cu teama si curiozitate ce se va întâmpla dacă PSD va cere celor 5 agenti ai săi din CCR sa constate ca teorema lui Pitagora nu mai este valabila pentru ca matematicianul grec era agentul statului paralel si nu avea dreptul sa se bage aiurea și samavolnic în treburile triunghiului dreptunghic !??
    Pai, Pitagora era ionian, originar din insula Samos, dar a emigrat la Crotone, în Italia de sud, unde a întemeiat școala ce-i poartă numele, cea dintâi școală italică a Greciei antice…of, of. of.

  2. Me-nganhaste… kkkk Amaratii de ei, cum se trezesc pacaliti, trasi pe sfoara , cu niste conturi umflate de catre Mos Craciun. Toti sunt niste nevinovati, niste victime ale societatii. Habar n-au cum au devenit bogati kkkk

Lasă un răspuns la Bia Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here