marți, martie 19, 2024
AcasăDezvăluiriCaracatița Plumb. Escrocheria prin care PSD-ista a încercat să păcălească Europa: a...

Caracatița Plumb. Escrocheria prin care PSD-ista a încercat să păcălească Europa: a „vândut” două apartamente care nu-i aparțin!

-

Cele două apartamente cu care Rovana Plumb pretinde că și-a achitat datoria de 800.000 de lei (față de o persoană fizică) nu-i aparțineau ei! Eurodeputata PSD a mers la Parlamentul European cu un fals. Evident, a fost respinsă. Tot ce-a reușit a fost să se facă de râs o dată în plus.

Însăși Rovana Plumb menționase anterior, în declarația de avere, că respectivele apartamente, situate în București, se află în următoarea stare de proprietate:

  • unul, cumpărat în 1982, având suprafața de 50 mp, îi aparține integral soțului (Dan Plumb)
  • la celălalt, obținut prin succesiune, având suprafața de 80 mp, este partajat între Rovana Plumb (5/8) și fiul ei Andrei Plumb (3/8).

Așadar, Rovana Plumb deține doar o bucată de apartament, respectiv 50 de metri pătrați din cei 80 mp cât are locuința.

- Advertisement -

Să obții 800.000 de lei (168.000 de euro) pe 50 de metri pătrați la bloc, asta da performanță! Darnicul cumpărător și-ar asuma să plătească un preț-record: 16.000 de lei (3.370 de euro) metrul pătrat.

Luând în calcul și părțile de proprietate deținute de soț și de fiu, Rovana Plumb a obținut 168.000 de euro pe 130 de metri pătrați. Adică: 1.300 de euro metrul pătrat. Nu e rău!

Din punct de vedere legal, Rovana Plumb nu putea vinde ce nu-i aparține. Nu putea vinde nici măcar proprietățile soțului/fiului. Ea putea vinde doar ce-i al ei. Sigur că-i putea convinge pe cei doi să vândă și să-i dea ei banii, ca să-și achite datoria, dar un asemenea aranjament nu poate alunga suspiciunile Comisiei Juridice a Parlamentului European. O tranzacție de acest tip e obligatoriu să fie cercetată de ANI și de procurori.

- Advertisement -

Unde e aberația: proprietățile sunt trecute în declarația de avere ca fiind partajate între cei trei Plumb, dar îi aparțin integral eurodeputatei PSD în scrisoarea trimisă de aceasta președintelui Comisiei juridice a Parlamentului European! În acel document, Rovana Plumb a scris că „deține” cele două apartamente.

Textual: „Am oferit creditorului rambursării (persoană fizică) două apartamente pe care le dețin în România, care sunt deja în declarația financiară, și aceasta a acceptat ca o plată integrală imediată a datoriei mele”.

Raluca Turcan cere anchetă

Raluca Turcan, prim-vicepreședinte PNL, a atras atenția, printr-o postare pe Facebook, că autoritățile statului ar trebui să cerceteze această manevră dubioasă cu bani și apartamente.

„Oare nu se sesizează autoritățile statului în legătura cu stingerea datoriei astronomice a Rovanei Plumb peste noapte?

Rovana Plumb chiar crede că poate înșela Parlamentul European cu un simplu act notarial? Cum este posibil să vrei să cumperi o funcție de comisar european cu două apartamente, care nici măcar nu-ți aparțin în totalitate, într-un weekend? Cine mai poate vinde sau cumpăra două apartamente în numai câteva ore, la prețuri astronomice?

Comisia Juridică a Parlamentului European a decis că Rovana Plumb nu poate fi comisar european. România trebuie să facă o nouă nominalizare. Viorica Dăncilă are obligația să se prezinte la consultările convocate de Președintele Klaus Iohannis și să retragă sprijinul pentru Rovana Plumb pentru funcția de comisar european. Avem nevoie de un candidat integru și profesionist!”

A intrat ANI pe fir

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) verifică averea Rovanei Plumb şi suspiciunile legate de un potenţial conflict de interese privind împrumuturile primite de la Elena Loghin şi Ion Neculăescu, au declarat pentru G4Media.ro surse judiciare.

Verificările privind averea Rovanei Plumb ar fi fost declanşate de ANI înainte de scandalul din Parlamentul European privind desemnarea Rovanei Plumb drept comisar european pentru Transporturi.

În 2016, Rovana Plumb a împrumutat 63.000 de lei de la omul de afaceri Ion Neculăescu, patronul hotelului și restaurantului King din Târgoviște, bani cu care a sponsorizat campania electorală a partidului din decembrie 2016, potrivit unei declarații de avere a Rovanei Plumb din ianuarie 2017.

În 2017, jurnalistul Cătălin Prisacariu dezvăluia că, în perioada în care Ion Neculăescu a împrumutat-o pe Rovana Plumb cu 63.000 de lei, el și-a ipotecat hotelul ca să obțină un împrumut de 364.000 de euro, pentru a-și plăti taxele și impozitele.

„Cu alte cuvinte, în timp ce Ion Neculăescu dădea, generos, cu împrumut 63.000 de lei pentru PSD prin intermediul Rovanei Plumb, firma lui avea nevoie de o sumă de șase ori mai mare ca să plătească taxe la stat”, a observat jurnalistul.

Ulterior, în februarie 2017, când Rovana Plumb a devenit ministrul Dezvoltării în Guvernul Grindeanu, unul dintre fiii lui Neculăescu, Laurențiu, a ajuns secretar de stat în ministerul condus de Rovana Plumb.

Câteva luni mai târziu, Laurențiu Neculăescu a devenit secretar de stat în Ministerul Muncii, iar în august 2019 – consilier al premierului Viorica Dăncilă.

Între 2012 și 2015, când Rovana Plumb a fost ministrul Mediului și al Muncii în Guvernele Ponta, un alt fiu al lui Neculăescu, Sergiu, a fost consilierul ei personal.

Publicația locală anchetespeciale.ro a dezvăluit că, la alegerile din 2012, Rovana Plumb și-a făcut sediu de campanie în hotelul lui Neculăescu.

„În anul 2012, Rovana Plumb şi staff-ul său şi-au stabilit sediul de campanie la hotelul «King» din Târgovişte. După o lună de campanie electorală, nota de plată pentru cazare şi masă nu a fost făcută cu bani, ci cu mici intervenţii. Fiul lui Neculăescu, patronul hotelului, a fost cooptat în staff-ul lui Andrei Plumb, fiul ministresei şi viitor candidat la Primăria Târgovişte, iar un nepot, Ionuţ Ghiţă, a ajuns comisar-șef la Garda de Mediu Dâmboviţa”, arăta anchetespeciale.ro.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Adio, Plumb! Europarlamentarii din Comisia JURI au pus cruce candidaturii sale la postul de comisar UE: e „nepotrivită”

* Am pus mâna pe sondajul secret al PSD! În județul Constanța: PNL 31%, USR-PLUS 27%, PSD 17%. Finală Iohannis – Barna la prezidențiale

* Cumpănașu, delir total: „Am adus scutul de la Deveselu, am salvat laserul de la Măgurele. Și câștig doar 12-13.000 de euro pe lună, nu 30.000!”

Averea colosală a escrocului Cumpănașu. Anul trecut a câștigat 30.000 de euro pe lună, dintre care 84% din bani publici. Și-a cumpărat 6 case în 4 ani!

Cumpănașu a făcut un șmen și cu alocațiile copiilor! A luat 300 de lei pe lună când toți copiii primeau 85 sau 200 de lei

Cumpănașu, escroc pe toate fronturile. Nu are facultate, dar predă la universități de stat, e masterand și își face doctoratul!

VIDEO. Cumpănașu a mințit: n-a făcut niciun preinfarct, ci a simulat la RTV! Jandarmul care-l păzește a sunat la 112 și tot el l-a dus la spital

VIDEO. Cumpănașu, furios că nu e păzită de jandarmi și mama sa, când strânge semnături! Se simte spionat, zice că renunță la protecția Jandarmeriei. Urlă că e datoria noastră să-i asigurăm paza, pentru că el luptă pentru popor!

Adio, Radu Moraru! Să fii iubit… de medici, că ai mare nevoie! Gânduri la despărțirea de Nașul TV

VIDEO. Butaforie macabră la RTV: Ciutacu în butoi. Le-a batjocorit pe fetele arse de Dincă. L-a depășit în grobianism pe Tolea Ciumac

- Advertisement -

5 COMENTARII

  1. Mojocie pe față la Rovana Plumb. Nașpa e că SPD Germania sunt secta mormonă din America și guvernele de dreapta la București. PSD sunt CDU și valori PPE. Guvernarea CDU performează iar guvernarea PSD merge și nu merge. Dacă nu facem autostrăzi nu merită să stai la guvernare. Creierul se îmbilnăvește și mergem tot mai mulți la Psihiatrie.

  2. Ca om politic,mai ales ministru,Sa iei imprumuturi de la o persoana fizica,ceea ce la noi este o obisnuinta in lumea occidentala este o exceptie.
    Din start Plumb a fost privita cu suspiciune.
    Ca se poate pune problema donatiilor in campaniile electorale,asta asa este.
    Dar acolo totul este la vedere,declarat si verificat.

  3. O îmbârligătură, o șerpuială … de te ia cu amețeli. Numai niște escroci de profesie se pot preta și face așa ceva ! Pușcăria și iadul să vă înghită, escroci malefici mizerabili !!! 👹

  4. Se știe: peee… SCROAFĂ o gonești din pragu’ usii, dar… ea revine, mereu-și-mereu…, cu TUPEU… PORCESC (!), rupe ușa COCINEI și toooot… RÂMĂ, GROHĂIE și DĂ-cu-RÂTU’ prin curte, pân’se se cațără-n pridvor din nou !!!!!

    Oricum…, DIN NENOROCIREEEEE…, NU se-ntoarce acasa…, ca-i… „europarlamentar”, ales de cei 22% dintre români care (INCA !) NU aveau macar… O PERECHE – !!!!! – de neuroni, pe 26 mai a.c. !
    Slava-BUNULUI-si-RABDATORULUI (-CU-NOI-ROMÂNII-in-special)-Dumnezeu, acum s-au mai desteptat (PANA SI !) UNII dintre dansii (chiar si dintre… fostii fanatici votanti pesedisti !)…, astfel ca „CIUMA-ROSIE” a scazut, in sondajele REALE – ! –, destul de CONSISTENT: sub… 17-18-19-20 % CEL MULT – !!!!! –, chiar si in cele mai INAPOIATE – !!! – judete ale BIETEI Tari, unde persista/INCA-FACE-RAVAGII ANOMALIA/BOALA… NEURONULUI-SOLITAR !

  5. Asta vinde functii pe bani cash, faptul ca nu are bani in banci in Romania nu inseamna ca nu-i are afara, face precum seful sau dracnea, ca ea doar traieste in „tara lui dracnea”, dupa cum chiar ea ne-a spus, in direct!!!!! Voi va dati seama cati bani invart taraturile astea iar noua ne rad in fata!!!! Cine-si mai rezolva o datorie de 800000 in doua zile, un om cinstit niciodata, pentru ca nu se poate!! Pai asta ar trebui ridicata si aruncata langa dragul ei sef, urgent!! Si sa-i spuna lui mutu ca ea chiar si-a dat apartamentele, facute pe furaciuni, persoana aia e fictiva, asa ca sa aiba un nume si ca sa acopere ilegalitatile facute de cucoana, pupatoarea de dosuri dragniste!!!!
    Desteptarea Romanie, si du-te la vot!!!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -