vineri, martie 29, 2024
AcasăNewsRenunță Negoiță la Sectorul 3 pentru a candida la Primăria Capitalei? Declarația...

Renunță Negoiță la Sectorul 3 pentru a candida la Primăria Capitalei? Declarația lui Ponta și replica bisericoasă a Gabrielei Firea

-

O declarație cu dus și-ntors a lui Victor Ponta, făcută duminică, la anunțarea oficială a alianței dintre partidul său, Pro România, și partidul lui Robert Negoiță, lasă de înțeles că există posibilitatea ca primarul de la Sectorul 3 să-și încerce norocul la Primăria Capitalei!

Fie că e făcută la derută, fie că are un sâmbure de adevăr, declarația surprinde pentru simplul motiv că Negoiță ar da astfel vrabia din mână (este mare favorit la un nou mandat în fruntea Sectorului 3) pe cioara de pe gard (sunt slabe șanse să câștige mandatul de primar general).

Deja cu 10 procente în spatele lui Nicușor Dan în sondaje, Firea ar urma să-și împartă electoratul rămas chiar cu finul său

Totuși, calculele există și anunțul lui Victor Ponta a băgat în sperieți și mai mult tabăra PSD, unde Gabriela Firea pare tot mai aproape de finalul unei cariere politice în care se vedea deja candidată la prezidențialele din 2024.

Pentru Firea, lovitura ar fi mortală. Deja cotată cu 10 procente mai puțin decât Nicușor Dan în sondaje, fosta prezentatoare de la televiziunile mogului Dan Voiculescu ar fi nevoită să împartă același electorat tocmai cu finul său. Deja Firea l-a acuzat dur pe Negoiță, arătându-se dezgustată, pe Facebook, de cei care-și trădează familia.

- Advertisement -

Duminică, la lansarea Alianței Pro România 2020 pentru alegerile locale de la București din 27 septembrie, Victor Ponta a afirmat cu subiect și predicat că-l va susține pe Robert Negoiță la atât pentru Primăria Sectorului 3, cât și pentru Primăria Capitalei în 2020, dar și în 2024. Negoiță n-a spus nimic legat de acest subiect, dar a menționat că identitatea candidaților la primăria generală și la primăriile de sector va fi divulgată ulterior.

Firea, care ține chiar acum 20% din bucureșteni fără apă caldă, transmite pe Facebook că puterea de a îndura necazuri e mai mare decât cea de a învia morții

Ponta nu s-a abținut să nu le mai tragă o scatoalcă foștilor colegi de partid de la PSD, pe care i-a numit “ciuma roșie”: „Suntem într-o criză economică şi socială foarte asemănătoare cu cea din 2012 şi în plus avem o criză medicală fără precedent dar, mai rău ca în 2012, nu există nicio alternativă. Cred că toţi suntem prizonieri şi Bucureştiul e prizonier în bătălia «contra»; trebuie să votăm contra «ciumei roşii», contra «ciumei galbene» – care e mai rău ca «ciuma roşie». Ceea ce încerc împreună cu Robert şi cu oamenii care au venit în jurul Pro România şi al noului partid Bucureşti 2020, încercăm să venim cu o proiecţie pe termen mai lung”.

În tabăra PSD, reacțiile au oscilat între comicărie și fățărnicie. Marcel Ciolacu, președintele social-democraților, a pus pe contul său de Facebook o poză cu primărița Bucureștiului și a scris că “Firea îi va spulbera pe toți”.

- Advertisement -

În schimb, Gabriela Firea s-a folosit tot de contul său de Facebook pentru a se victima prin intermediul unui citat bisericos. Primărița care trăiește în lux de nabab la Voluntari, dar ține fără apă caldă, chiar în acest moment, 20% dintre bucureșteni, spune că îndură necazuri mari, dar are acest dar de a suporta încercările vieții. “Darul de a răbda necazurile este mai mare decât darul de a învia morții – Sfântul Ioan Gură de Aur. #DuminicaBinecuvantata #Credinta #Iubire #Pace, a proclamat Firea la vreo două ore după ce Ponta și Negoiță s-au pozat surâzători împreună.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

Dan Barna: USR-PLUS și PNL sunt “relativ aproape să pună în spatele lui Nicușor Dan candidați unici și la Sectoarele din București”

- Advertisement -

2 COMENTARII

  1. Ponta, impreuna cu robert negoita, cu varul lui negoita plus pandele si firea ar fi trebuit sa fie langa dragnea daca Romania ar fi stat de drept si nu stat mafioto-securistic. Mult mai grav decat declaratiile lui ciolacu si firea este faptul ca opozitia nu doreste unirea si mobilizarea astfel incat sa castige si sectorul 3. Ii va fi foarte greu lui Nicusor Dan sa schimbe cu adevarat capitala cu primari pesedisti la sectoare, e de ajuns un singur mar stricat pentru a imbolnavi toate merele bune dintr-un cos!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -