Stelian Ion, ministrul Justiției, pare să devină noua țintă a campaniei de fake news a Sistemului, după modelul brevetat în cazul Vlad Voiculescu. Președintele Curții de Apel Timișoara a dezmințit miercuri “știrea” lansată de un grefier lider de sindicat, preluată rapid de presa PSD, că Stelian Ion l-ar fi amenințat.
Judecătorul Mircea Crețu, președinte la Curtea de Apel Timișoara, a trimis un punct de vedere publicației online Impactpress.ro, în care a spus că Stelian Ion nu l-a amenințat sau avertizat niciodată, iar așa-zisele presiuni asupra sa sunt niște invenții.
Stelian Ion, care merge înainte cu proiectul de desființare a Secției Speciale înființate de Dragnea și Tudorel Toader, a intrat în conflict violent cu tabăra Liei Savonea, de la Consiliul Superior al Magistraturii, și cu tabăra din Justiție controlată de oligarhi și de PSD. Atacurile împotriva sa au devenit zilnice, reproșându-i-se, practic, absolut orice, exact cum s-a întâmplat în perioada ianuarie-aprilie cu Vlad Voiculescu, pe când era ministrul Sănătății.
Clujust.ro a publicat o așa-zisă amenințare pe care ar fi primit-o judecătorul Mircea Crețu, avertizat de ministrul Stelian Ion că va face pușcărie dacă emite acte administrative cu drepturi salariale stabilite prin hotărâri judecătorești, deoarece nu sunt alocate fonduri bugetare în 2021.
Numai că Mircea Crețu neagă că ar fi avut orice discuție de acest fel, că ar fi fost amenințat sau avertizat și spune că minciuna a plecat de la un grefier care e lider de sindicat care caută să-și justifice eșecul înregistrat la cererea de a mări salariile cu 45%.
Judecătorul Mircea Crețu, despre cum a ajuns să fie apărat fără să ceară așa ceva de niște amenințări inexistente
“Mie mi se pare flatant să fiu apărat de mai multe persoane față de «opresiunea» ministrului Justiției, care, în realitate, nu m-a avertizat, niciodată, și, cu atât mai puțin, m-ar fi amenințat. Relația Curții de Apel Timișoara cu Ministerul Justiției, cu CSM, cu toate instituțiile din sistemul judiciar se bazează pe bună-credință și respect reciproc, pe folosirea dialogului sub formă de politețe instituțională. În opinia mea, a menționa limitele de pedeapsă ale unei infracțiuni, nu înseamnă, nici pe departe, lansarea vreunei amenințări. Pretinsa amenințare a ministrului Justiției a fost anunțată tendențios și cu rea-credință de un grefier al Tribunalului Timiș, care este lider de sindicat. Și-a motivat eșecul majorării salariilor grefierilor cu 45 la sută, cum a cerut la protestul din iarnă, însă ar fi trebuit să știe că o asemenea majorare este ilegală, în condițiile în care Legea 153/2017 privind salarizarea unitară, la Articolul 45, prevede posibilitatea acordării unui spor maxim de 30 la sută“.
Ecosistemul minciunii: s-a inventat o știre, iar în baza fake-ului, hăitașii cer demisia ministrului
Oamenii PSD din sistemul judiciar scuipă foc și pară împotriva ministrului Justiției.
Judecătoarea Adriana Stoicescu, fostă președintă a Tribunalului Timiș, s-a folosit de scorneala cu amenințările la adresa șefului Curții de Apel ca să ceară pe contul său de Facebook, într-un text care pare scris de Antena 3, demisia lui Stelian Ion: “Cu riscul de a-mi petrece restul carierei de magistrat în cercetări disciplinare, cu riscul de a fi sancţionată, îmi asum! Plecaţi acasă, domnule Stelian Ion, pseudoministrul injustiţiei! Judecătorii nu sunt preşul dumneavoastră! Să vă fie ruşine, dar nu cred că ştiţi ce înseamnă asta! Nimeni nu a ameninţat public un preşedinte de Curte. Şi v-aţi gândit că e timpul, nu? Aveţi în sânge secretarul de partid care îşi cheamă «slugile» la raport, nu? Orice minut cu dumneavoastră în fruntea justiţiei este un pas spre dezastru! Plecaţi!”.
Cel mai bun lucru ar fi ca usr+ să dea mâna cu psd și să termine cu alianța actuală !
Cel mai bine ar fi să nu mai debitezi astfel de ENORMITĂȚI: înțelegem că NU știi să citești în limba română (vedem că, măcar, în ultimul timp, pui pe cineva să-ți scrie aceste comentarii în română, că înainte erau… NEINTELIGIBILE!), sunt mulți unguri care nu știu asta…, dar chiar nu ți-a zis nimeni că articolul demonstrează o realitate care-i exact… PE-DOS față de ceea afirmi tu aici: este vorba despre o nouă serie de „FAKE-NEWS”, care, ca și în cazul campaniei DEȘĂNȚATE împotriva lui Vlad Voiculescu… NU de către P.S.D. sunt INVENTATE-și-RĂSPÂNDITE!!!
(RUȘINE, P.N.L.!!!!!)
Voi, P.N.L.-iștii înfocați, NUMAI de MANIPULĂRI vă ocupați, la televiziiunile pe care le-ați CUMPĂRAT (cu… BANI PUBLICI!) după ce ați ajuns la Putere (ȘI datorită U.S.R.-P.L.U.S.)!
Este clar că ești un POSTAC P.N.L.-ist!
Întrebarea este… cine te PUNE să PROVOCI, MEREU-și-MEREU??????!
O nouă… COLABORARE P.N.L.-P.S.D. (care arată că… u.s.L. TRĂIEȘTE!): P.N.L. INVENTEAZĂ „FAKE-NEWS” și le ARUNCĂ-pe-PIAȚĂ (mai ales prin televiziunile CUMPĂRATE!!!), iar P.S.D. RĂSPÂNDEȘTE, inclusiv prin televiziunile lor!!!!!
SCÂRBĂ-TOTALĂĂĂ!
O nouă… COLABORARE P.N.L.-P.S.D. (care arată că… u.s.L. TRĂIEȘTE!): P.N.L. INVENTEAZĂ „FAKE-NEWS” și le ARUNCĂ-pe-PIAȚĂ (mai ales prin televiziunile CUMPĂRATE!!!), iar P.S.D. RĂSPÂNDEȘTE, inclusiv prin televiziunile lor!!!!!
SCÂRBĂ-TOTALĂĂĂ!