vineri, martie 29, 2024
AcasăNewsÎn atenția mincinoșilor de la RTV și Antena 3: Clotilde Armand nu...

În atenția mincinoșilor de la RTV și Antena 3: Clotilde Armand nu mai poate fi scoasă din Primărie! Șeful AEP: „Nimeni nu mai poate decide anularea alegerilor”

-

De patru zile, de când un procuror de la Secția Specială (SIIJ) a decis să fie renumărate toate voturile de la alegerile locale din Sectorul 1 (din 27 septembrie 2020), e iureș mare la televiziunile de propagandă ale PSD, mai ales România TV și Antena 3, cărora noua primăriță Clotilde Armand le-a tăiat finanțarea scandaloasă instituită pe vremea predecesorului Daniel Tudorache.

Este dată ca iminentă demiterea primăriței Clotilde Armand (USR-PLUS, cu susținere PNL) și reînscăunarea fostului primar, Daniel Tudorache (PSD) sau, în cel mai rău caz, repetarea alegerilor în Sectorul 1.

Atenție, însă: chiar dacă vor fi găsite nereguli grave, decisive la numărarea voturilor (puțin probabil), Clotilde Armand nu mai poate fi demisă sau revocată, iar Tudorache nu mai poate fi înscăunat primar în mandatul 2020-2024! A spus-o clar însuși șeful AEP, numit în funcție de PSD.

Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Constantin-Florin Mituleţu-Buică, a explicat pentru Hotnews.ro, a doua zi după decizia procurorului SIIJ de renumărare a voturilor, că nu există niciun cadru legal pentru a se decide în acest moment anularea alegerilor, indiferent care va fi cursul anchetei penale.

„În acest moment, lucrurile sunt închise, orice decizie ar fi la nivelul cercetării sau urmăririi penale, că ar putea fi trimis cineva în judecată. Nu se mai poate decide anularea alegerilor de către nimeni. Nu există cadrul legal ca mandatul unui primar care a depus jurământul să înceteze dacă s-ar constata vreo fraudă electorală”, a explicat şeful AEP.

„E închis, publicat procesul-verbal în Monitorul Oficial, instanţa a validat mandatul primarului ales, primarul este în funcţie. Deci, din punct de vedere legal nu se poate întâmpla nimic”, a conchis Mituleţu-Buică.

- Advertisement -

Ancheta poate duce cel mult la inculparea, judecarea și eventual condamnarea celor găsiți vinovați de frauda electorală (dacă se va dovedi așa ceva).

La alegerile pentru funcţia de primar al Sectorului 1, Clotilde Armand – candidatul susţinut de PNL şi Alianţa USR-PLUS – a câştigat scrutinul cu 40,94%, iar Daniel Tudorache, candidatul PSD, a întrunit 39,81%. Între cei doi rivali a existat o diferență de 1.004 voturi (36.455 / 35.451).

Precizările făcute de Constantin-Florin Mituleţu-Buică vin în contextul în care, marţi, procurorul Sorin Eugen Iașinovschi de la Secţia de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ), supranumită Secția Specială, a dispus printr-o ordonanţă de delegare ca Poliţia Bucureşti să numere din nou toate voturile de la alegerile locale din Sectorul 1 Bucureşti, dn 27 septembrie 2020.

- Advertisement -

Conform deciziei, s-a dispus „delegarea poliţiștilor din cadrul Direcţiei Generale a Poliţiei a Municipiului Bucureşti, desemnaţi de către conducerea acestei instituţii, pentru a proceda la efectuarea următoarelor acte:

1. Identificarea buletinelor de vot corespunzătoare fiecărei secţii de votare.

2. Numărarea voturilor din cadrul fiecărei secţii de vot şi confruntarea rezultatelor cu numărul de votanţi înscrişi pe listele de vot corespunzătoare fiecărei din cele 166 de Secţii de votare din cadrul Sectorului nr. 1 Bucureşti (cât şi a votanţilor înscrişi pe liste suplimentare), care şi-au exprimat dreptul de vot.

3. Confruntarea rezultatelor obţinute după numărarea voturilor de la cele 166 de secţii de votare din cadrul Sectorului nr. 1 Bucureşti, cu datele înscrise în procesele verbale de consemnare a rezultatelor votării.

4. Predarea sacilor cu buletinele de vot şi listele electorale de la cele 166 de secţii de votare din cadrul Sectorului 1 Bucureşti, la camera de corpuri delicte, unde vor fi păstrate până la finalizarea cercetărilor din prezenta cauză.

5. Efectuarea şi altor acte de urmărire rezultate din context”.

Termenul de soluţionare este 8 aprilie 2021.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Eroii de la metrou: studenta Alexandra și fiul fostului fotbalist Dănuț Lupu. Tânărul a luat metroul din întâmplare, renunțând la mașină în ultima clipă

- Advertisement -

4 COMENTARII

  1. Oricum e o TÂMPENIE: cu sacii ăia plini cu voturi și procese-verbale, de la Sectorul 1 din București, s-a făcut atâta vânzoleală și s-a tot umblat la ei, când cu CIRCUL-SCÂRBOS făcut de HOȚOMANUL de Tudorache, încât… NU mai pot fi cpnsiderați… „VIRGINI”!

    (Ca să nu mai vorbim despre faptul că ar fi cam GREU – dacă nu chiar… IMPOSIBIL! – pentruuu… MILIȚIENI să numere dincolo de 100, daaaaaaaaaaaaaaa?!!!)

  2. Procurorul Sorin Eugen Iașinovschi de la Secţia de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ) trebuie cercetat penal pentru abuz în seviciu şi apartanenţa lui la organizaţia infracţională PSD-hAUR.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -