Latifundiarul anti-vaccinist Gigi Becali (63 de ani) plătește un preț tot mai scump pentru deriva sa conspiraționistă în pandemia Covid-19: echipa de fotbal i-a fost decimată de virus! În meciul cu CS Mioveni, programat sâmbătă seara de la ora 20.30, FCSB va alinia o formulă cu multe improvizații, întrucât 9 jucători au fost testați pozitiv.
În ultima vreme, Gigi Becali a întețit propaganda anti-vaccinistă. Promovat de televiziuni iresponsabile precum România TV, patronul clubului FCSB a declarat de mai multe ori că „mai bine îmi pui pistolul la ceafă și apeși pe trăgaci, decât să mă înțepi și să bagi vaccinul în mine”!
Becali a răspândit idei bolnave, încercând să-i convingă și pe alții să nu se vaccineze. El i-a speriat pe oameni cu amenințarea că „o să vedeți voi ce vi se întâmplă peste câțiva ani dacă îi lăsați să bage serul în voi”!
Politica anti-vaccinare a lui Becali s-a transmis și la propriai echipă de fotbal. Majoritatea jucătorilor nu s-au vaccinat, iar asta i-a făcut extrem de vulnerabili la virus, mai ales în valul 4.
Înaintea meciului cu CS Mioveni, care se va disputa la Buzău, 9 fotbaliști de la FCSB au fost depistați pozitiv la testele anti-Covid: Budescu, Cristea, Cordea, Oaidă, Șerban, Straton, Șut, V. Gheorghe și V. Crețu. Aceștia li se adaugă celor 5 jucători indisponibili din cauza unor accidentări: Panțîru, Fl. Coman, Burlacu, Oct. Popescu și Ov. Popescu (ultimul ar putea fi, totuși, recuperat până la ora meciului).
De asemenea, se află la izolare antrenorul Edi Iordănescu și secundul său Mihai Pintilii. În aceste condiții, echipa va fi condusă la Buzău de antrenorul cu portarii, Eugen Nae.
Formula improvizată de acesta: Vlad – Haruț, Vinicius, Miron, Radunovici – Olaru, Perianu (Ov. Popescu), Fl. Tănase – I. Stoica, Keşeru, Dumiter.
„Jucătorii știu că nu e bine să se vaccineze și mă ascultă pe mine”
După apariția primelor cazuri de Covid-19 la FCSB, ”roș-albaștrii” au făcut o adresă oficială către Liga Profesionistă de Fotbal (LPF), solicitând schimbarea regulilor de testare în Liga 1. În acest moment, jucătorii vaccinați nu trebuie să se testeze, însă clubul lui Becali susține că vaccinații se pot îmbolnăvi și pot transmite virusul.
Secretarul general al Ligii, Justin Ștefan, a declarat pentru Fanatik.ro că majoritatea echipelor sunt de acord cu schimbarea regulilor de testare anti-Covid, astfel încât să fie testați și jucătorii care s-au vaccinat.
Când a venit vorba despre posibilitatea ca jucătorii și celelalte persoane din club să se vaccineze, Gigi Becali a fost destul de categoric și a infirmat acest lucru. Spune că nu interzice nimănui imunizarea, dar „jucătorii știu că nu e bine să se vaccineze și mă ascultă pe mine”.