vineri, martie 29, 2024
AcasăNewsAntena 3, tribună pentru regizorul conspiraționist Cristi Puiu: "Cine plătește pentru oamenii...

Antena 3, tribună pentru regizorul conspiraționist Cristi Puiu: „Cine plătește pentru oamenii care au murit așa, ca din întâmplare?“. Trustul lui Voiculescu a primit 3,3 milioane euro de la Guvern pentru “campania de informare”

-

Îndopată cu milioane de euro de Guvern în schimbul “campaniei de informare“ pe tema pandemiei, Antena 3 i-a dat duminică seara tribună regizorului conspiraționist Cristi Puiu, pentru ca acesta să-și expună teoriile. Talentatul cineast a fost invitat la emisiunea “Subiectiv”, realizată de un alt apostol al conspirațiilor, Răzvan Dumitrescu, cei doi ridicându-și unul altuia la fileu mingi așa cum numai în “dictaturile” precum cele invocate de ei se poate întâmpla.

Cristi Puiu pretinde că lucrurile s-au înrăutățit față de anul trecut, când și-a exhibat delirul pe scena de la TIFF. “Planeta e dispusă să renunțe la libertăți. E înfricoșător! Pentru ce?”, a proclamat el, sub ochii umezi de emoție ai lui Răzvan Dumitrescu.

„În mod clar, nu este despre sănătate!”, a răspuns tot Cristi Puiu, aducând ca argument faptul că oamenii se vaccinează ca să plece în Grecia, iar celor care fumează li se permite să-și dea masca jos cât timp fac acest lucru.

Răzvan Dumitrescu l-a completat satisfăcut: “Și în avion te lasă să-ți dai masca jos cât mănânci. Și poți să mănânci o oră!“. „Sunt foarte multe aberații, incongruențe!”, a concluzionat Cristi Puiu. „Cine plătește pentru oalele sparte? Cine plătește pentru oamenii care au murit aşa, ca din întâmplare?

- Advertisement -

„Nu se poate schimba sistemul de valori, ordinea mondială, altfel decât trecând prin ceață“

Întrebat de ce se întâmplă asta, Cristi Puiu și-a prezentat “regia”: “Pentru că nu se poate schimba sistemul de valori, ordinea mondială, altfel decât trecând prin ceață. Și noi trecem acum printr-o ceață foarte densă”.

Conspiraționistul invitat în studioul Antenei 3 a proorocit din nou Apocalipsa, dictatura mondială, dezastrul – la fel cum o făcuse și anul trecut: „Cred că o să vină vremuri foarte grele şi participăm cu toții la asta. Frica pe care au injectat-o în noi guvernanți în tot acest timp, de când a fost declarată această pandemie mondială, a găsit un teren propice în fiecare dintre noi. Şi mie mi-a fost teamă. În mod evident, îi creditez pe cei care se află la putere! Nu pui sub semnul întrebării deciziile sau, în orice caz, nu într-o situaţie de tipul asta, de o asemenea anvergură. Când am fost la Berlin am văzut cum se făcea aşa, un gol în jurul chinezilor, sau oamenilor din Orient. Este teribil cum funcționează frica! Mi se pare şi mai grav să nu îţi manifești solidaritatea, în special în situații de genul asta. În cel fel îl ajuți dacă injectezi asta? Iar medicii știu asta şi ar trebui să vorbească, dar nu sunt primiți să vorbească. De ce se întâmplă asta?“.

Moderatorul și invitatul său s-au bălăcit cu plăcere în presupuneri și verdicte care mai de care mai pline de înțelesuri ascunse. Ca doi vizionari capabili să vadă dincolo de politicile de sănătate ale guvernelor, ei au descoperit cât ai clipi planul diabolic al Ocultei Mondiale. Masca, sugerează Răzvan Dumitrescu și Cristi Puiu, este o altă gogoriță. „Ne mai distanțăm dacă purtăm mască? Credeți că ajută la ceva chestia asta? Sau e doar de confort psihologic ?“, a întrebat moderatorul, incluzând și răspunsul în așa-zisa chestionare. „Nu cred că ajută. Și asta o spun și medicii. Cred că este un confort psihologic în primul rând. Cred că atunci când o cetate este asediată, locuitorii trebuie să strângă rândurile şi să se bată cu inamicul. Dacă inamicul ăsta este virusul SARS-COV-2, atunci de ce fugim care încotro şi ne ascundem prin crăpături şi vizuine? Dacă ţara este asediată, dacă planeta este asediată, de ce se alimentează frica? De ce oamenii care au obiecţii sunt executați public? De ce?“, a replicat Cristi Puiu.

- Advertisement -

Cristi Puiu a pus ochii și pe colegi: de ce sprijină Guvernul? E clar o conspirație!

Regizorul a proclamat că i-a fost “otrăvită viața” după prostiile debitate pe scena TIFF, dar imediat a spus că nu se plânge și e doar o constatare. Acesta a găsit semnele unei conspirații și în faptul că “artiștii sprijină, în majoritate, puterea”, și spune că și-a sfătuit fiicele să nu încerce să-i convingă și pe alții.

Trustul lui Dan Voiculescu a primit anul trecut de la Guvern, din bani publici, sub forma contractului de popularizare a campaniei de informare privind epidemia, nu mai puțin de 3,3 milioane de euro. Curată măsură „dictatorială”, prin care „autoritățile” au băgat pumnul în gura Antenei 3 pe tema pandemiei – la fel cum s-a întâmplat și cu emisiunile lui Răzvan Dumitrescu, acesta nișându-se pe specialitatea promovării conspirațiilor.

Invocând lupta pentru libertăți și democrație în mijlocul unei pandemii reale, Cristi Puiu a uitat să explice, în studioul „Varanului” Dan Voiculescu, de ce nu a ieșit în stradă și atunci când libertatea din România era amenințată cu adevărat, în 2017-2018, de o clică de borfași gata să transforme țara într-un Belarus.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Ceas de 21.000 de dolari la mâna cu care Tudorache-Diamant strânge semnături pentru demiterea lui Clotilde Armand!

* Iurie Roșca, agent KGB și propagandist-șef al Sputnik în Basarabia – 3 ani interdicție de intrare în România! A fost întors de la Vama Albița

* DOSARUL LUI CÎȚU. Faptele. Procesul. Sentința. „Șoferul era băut, avea ochii injectați și umezi”

* VIDEO. A vorbit Florin Cîțu! A „uitat” câteva detalii greu de uitat. „V-au pus cătușele la mâini?” / „Nu mai știu” / „Cât ați stat în custodia poliției?” / „Cât a fost nevoie”

* Fostul șef al ANI, Horia Georgescu, se distrează pe un yacht de lux, cu șampanie scumpă, pe Coasta de Azur. Dezvăluirile fugarului Rizea

* Adio, Colonele! Te las cu rucsacul tău plin cu pietre, care ți-a încovoiat spinarea. Curea și Andronic să-ți lumineze calea!

* A murit generalul Kemenici, comandantul unității militare în care au fost împușcați soții Ceaușescu. Kemenici era „pe mână” cu spionul sovietic Militaru. A făcut diversiuni mortale și a încercat să șteargă urmele lor cu bidineaua

* Un fost ministru s-a înecat cu un un cățel de usturoi, pe litoral, la ora 2.00 noaptea. L-a salvat un medic adus de acasă

* După ce a umblat prin oraș cu icoane și cruci „să alunge duhurile necurate”, Gigi Becali a fost învins de Rapid printr-un autogol. Și era și operat la mână…

* A murit unul dintre cei mai mari fotbaliști din istorie: Gerd Müller. Suferea de Alzheimer și demență senilă

- Advertisement -

4 COMENTARII

  1. […] Duminică seara, Antena 3 i-a oferit tribună regizorului conspiraționist Cristi Puiu, pentru ca acesta să-și expună teoriile. Talentatul cineast a fost invitat la emisiunea “Subiectiv”, realizată de un alt apostol al conspirațiilor, Răzvan Dumitrescu, cei doi ridicându-și unul altuia la fileu mingi așa cum numai în “dictaturile” precum cele invocate de ei se poate întâmpla, scrie ziaristii.com. […]

  2. […] Duminică seara, Antena 3 i-a oferit tribună regizorului conspiraționist Cristi Puiu, pentru ca acesta să-și expună teoriile. Talentatul cineast a fost invitat la emisiunea “Subiectiv”, realizată de un alt apostol al conspirațiilor, Răzvan Dumitrescu, cei doi ridicându-și unul altuia la fileu mingi așa cum numai în “dictaturile” precum cele invocate de ei se poate întâmpla, scrie ziaristii.com. […]

  3. […] Duminică seara, Antena 3 i-a oferit tribună regizorului conspiraționist Cristi Puiu, pentru ca acesta să-și expună teoriile. Talentatul cineast a fost invitat la emisiunea “Subiectiv”, realizată de un alt apostol al conspirațiilor, Răzvan Dumitrescu, cei doi ridicându-și unul altuia la fileu mingi așa cum numai în “dictaturile” precum cele invocate de ei se poate întâmpla, scrie ziaristii.com. […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -