joi, noiembrie 21, 2024
AcasăSportA încărunțit Generația de Aur! Dar a încărunțit frumos

A încărunțit Generația de Aur! Dar a încărunțit frumos

-

Meciul „de retragere” al Generației de Aur n-a fost deloc de retragere: oamenii aceștia cu părul deja cărunt sau de-a dreptul pierdut nu se vor retrage niciodată din memoria afectivă a milioane de români. Ei sunt deja legende chiar și pentru tineri care nu i-au văzut jucând. Freamătul unui stadion plin de recunoștință ne-a arătat cât de dor ne-a fost de ei. Și câtă nevoie avem de ei.

A fost frumos sâmbătă seara pe Arena Națională, la 30 de ani de la World Cup 1994! Atât de frumos, încât te uiți pe calendar și întrebi cu sfială: oare când vom mai vedea pe gazon, din nou, Generația de Aur? Dar te uiți apoi la evidența populației și amuțești: Belodedici și Lăcătuș – 60 de ani, Hagi – 59, Dan Petrescu, Gică Popescu, Sabău și Stelea – 56, Ilie Dumitrescu, Dorinel Munteanu și Prunea – 55, Răducioiu – 54…

Hai să spunem că ne mai stârnim amintirile și în 2030, la 100 de ani de la primul Campionat Mondial (unde România a fost printre cele 13 echipe, dintre care doar 4 europene). Păi, știți cum vom sta atunci cu „minutul și scorul” din pașaport? Belodedici și Lăcătuș – 66 de ani, Hagi – 65, Dan Petrescu, Gică Popescu, Sabău și Stelea – 62, Ilie Dumitrescu, Dorinel Munteanu și Prunea – 61, Răducioiu – 60… Vor fi ei prea bătrâni ca să mai alerge pe gazonul Arenei Naționale? Nici vorbă! Vor mai pierde doar din viteză, mai mult se vor plimba pe teren. Dar în amintirile noastre vor zburda ca la 25 de ani…

- Advertisement -

Crâmpeie de 1994 în 2024

Ca la 25 de ani au zburdat, în amintirile noastre, și sâmbătă seara, când aproape-mezinul Ilie Dumitrescu a început ca titular, dar s-a retras discret, la prima pauză de hidratare, deși pare să nu aibă niciun kilogram în plus. „N-am mai atins mingea de zece ani”, i-a spus el lui Mihai Dedu la microfonul Pro TV, pe marginea gazonului. Necazuri cu un genunchi. Noroc că în meciul cu Argentina, pe 3 iulie 1994, nu le-a avut…

Nici Dan Petrescu nu mai poate să „măture” banda dreaptă. Nu mai ajunge la poarta adversă, nici măcar în cealaltă jumătate de teren. Știe cu mingea, dar alergătura îi e greoaie, pe măsura kilogramelor în plus…

Dan Petrescu – Giovanni

Ce tare e Belodedici și la 60 de ani! Ai impresia că, dacă s-ar mai înființa o echipă Steaua sau Steaua Roșie sau Steaua Albastră oriunde prin Balcani, ar mai lua o dată Cupa Campionilor…

- Advertisement -

Iar când vezi cum șerpuiește Neluțu Sabău, te gândești cum ar fi fost World Cup ’94 dacă l-am fi avut și pe el… dacă nu s-ar fi accidentat la ultimul „amical” înainte de decolarea spre America… În această seară de gală, Sabău compensează faptul că Dan Petrescu – rivalul său din Cluj – nu mai e maratonistul de altădată…

Dorinel Munteanu nu e o surpriză: el continuă să alerge continuu de când cineva i-a aruncat o minge la picioare, să se joace cu ea. Nu întâmplător e recordmenul selecțiilor în echipa națională – are 134 de meciuri. Sâmbătă părea la numărul 135…

Gică Popescu face ce știe: organizează. A pus la cale acest meci al nostalgilior, s-a ocupat personal ca totul să iasă bine, acum caută să lege apărarea cu mijlocul, să nu vină Rivaldo ca pe bulevard. La scoru de 0-2, ai impresia că a greșit un singur lucru: felul în care a făcut invitațiile. Știa că media de vârstă a Generației noastre de Aur e de 54 de ani și 5 luni, cum a chemat brazilieni, francezi, italieni, spanioli, portughezi, macedoneni a căror medie de vârstă e de numai 49 de ani?! Dar întrebarea asta dispare la 3-2…

Hagi-gol

Dar peste toți e Gică Hagi. Nu mai are explozia de altădată, dar i-a rămas intact talentul de dirijor. Plus ambiția de a câștiga. Plus știința de a împinge jocul înainte, mereu înainte. Plus atingerea aceea fină care ridică lumea în picioare.

Apropo: Hagi a fost prezent la toate cele trei goluri ale noastre.

La primul i-a pasat lui Panduru, autorul unei execuții de generic TV.

Pe cel de-al doilea l-a marcat din penalty, cu un șut năprasnic, chiar dacă lovitura ne-a cam fost făcută cadou de Cristi Balaj (înlocuitorul lui Ion Crăciunescu după pauză), ca să fie bucuria maximă în tribune. Oricum, n-a fost nimeni supărat, nici măcar portarul Frey (intrat în locul lu Dida).

La golul 3, Hagi i-a pasat magistral lui Dorinel, pe stânga, iar acesta a centrat ca la manual pentru Costel Gâlcă, autorul unei lovituri de cap cum nu prea reușea nici în tinerețe.

 

Generația de Aur din SuperLigă: Hagi – Petrescu – Sabău – Gâlcă – Dorinel

Rețineți traseul de la acest gol care se va dovedi al victoriei: Gică Hagi – Dorinel Munteanu – Costel Gâlcă! Au cooperat perfect trei antrenori din SuperLigă, pe axa Constanța – Galați – Craiova. Iar dacă adaugi și tandemul clujean de pe banda dreaptă, Dan Petrescu (CFR) – Sabău („U”), îți dai seama că avem destulă Generație de Aur în SuperLigă.

Mai e și Selymes, în liga a 3-a, la Știința Miroslava (județul Iași).

Dacă-i punem la socoteală și pe cei deveniți comentatori la diverse canale TV – Ilie Dumitrescu, Gică Popescu, Răducioiu, Stelea, Prunea, Lăcătuș, V. Moldovan –, descoperim o Generație de Aur foarte activă, cu impact major asupra fotbalului românesc. Mai ales că unii – Gică Popescu, Prunea – mai sunt, sau au fost, și conducători de club.

Nota bene: astăzi, la nici 24 de ore de când și-au pasat pe gazonul Arenei Naționale, Costel Gâlcă și Ioan Ovidiu Sabău se vor confrunta ca antrenori într-un meci extrem de important: Universitatea Craiova – „U” Cluj, barajul pentru accederea în Conference League.

A încărunțit Generația de Aur! Cea care mai are păr…

Ce a încărunțit Sabău! Dar și Lupescu, și Ilie Dumitrescu, chiar și Răducioiu – iar ei sunt cei mai tineri. Nici Hagi n-a scăpat de „zăpada” de la tâmple. Iată-i și pe Stângă, și pe Fane Preda, și pe Marian Ivan… La Vlădoiu nu prea ne dăm seama, că nu mai are păr.

Apropo de Vlădoiu: el chiar a apucat să joace, sâmbătă seara, mai mult decât în America, așa cum îl tachinau – amical – colegii săi. În ’94, inimosul Jean a fost trimis pe teren în minutul 70 al celui de-al doilea meci, cu Elveția, la scorul de 1-3. A fost eliminat trei minte mai târziu, la 1-4, pentru o intrare dură. A fost singura înfrângere a României la cel mai frumos Mondial al ei.

Dar să ne întoarcem la „tâmplele ninse” de pe Arena Națională. În partea cealaltă, la World Stars, Stoicikov a albit complet. Mai încărunțesc și Baloanele de Aur…

Sabău și Stoicikov

Întâmplări de pe Arena Națională

  • Căpitanii celor două echipe au fost cei doi decari: Hagi și Rivaldo. Doi acționari la Farul Constanța! Primul este și antrenorul fiului celui de-al doilea (Rivaldinho).

  • Grecul Giorgios Karagounis a alergat ca la 25 de ani, deși are 47 și n-a mai jucat, oficial, din 2014, când și-a încheiat contractul cu Fulham. Campion european în 2004, Karagounis s-a agitat pe Arena Națională ca și cum nu i-a spus nimeni că e un meci amical… A șutat în bară, i-a pasat lui Rivaldo la golul de 0-1, a fost coautor și la golul de 0-2, marcat de vecinul său nord-macedonean Goran Pandev.
  • Emoționant momentul din minutul 5, cu portretul regretatului Daniel Prodan. Fostul fundaș central a murit în 2016, la 44 de ani. Fiul său, Răzvan Prodan (24 de ani), a jucat aseară în centrul apărării, alături de Belodedici. El, Prodan jr., a mai scăzut media de vârstă a unei echipe ajunse la 55 de ani și 5 luni.
I-ar fi plăcut și lui Daniel Prodan să joace sâmbătă seara… I-a ținut locul fiul său, Răzvan
  • La 1-2, oaspeții au mai șutat o dată în bară, prin Stoicikov. De fapt, a fost o dublă paradă Stelea
  • Inspirată decizia ca galezul Paul Bodin (59 de ani), cel care a ratat penalty-ul din meciul decisiv de la Cardiff din 1993 (Țara Galilor – România 1-2), să poarte banderola de căpitan a echipei World Stars, când a intrat pe teren, în repriza a doua. Pentru ca povestea să fie completă, ar fi fost frumos să aibă și Stelele Lumii un penalty, pe care să-l execute Bodin, la fel ca pe 15 noiembrie 1993, dar de data asta să marcheze.
  • Superbă reclama Superbet creată special pentru această ocazie, cu Ilie Dumitrescu și Simona Țăranu în avion, iar în carlingă – pilotul Gică Hagi („Vă vorbește căpitanul”!) și, în dreapta sa, copilotul Gică Popescu.
  • Puiu Iordănescu n-a mai strâns în palmă vreo iconiță, nici n-a mai frământat un șir de mătănii, semn că a fost, într-adevăr, o seară a prieteniei. O seară în care toată lumea a câștigat, nimeni n-a plecat învins de pe Arena Națională. Nici Mourinho, obsedatul-de-trofee, și nici măcar Karagounis – ambasadorul Generației de Aur a Greciei –, care probabil aleargă și acum de la o poartă la alta, să dea gol în poarta Generației de Aur a României…

  • Ce a mai lipsit la superba reîntâlnire cu Generația de Aur? Poate un strop de umor în plus din partea lui Ion Crăciunescu, care să fi scos din buzunar un cartonaș albastru sau verde, să-i lase cu gura căscată pe Rivaldo și Stoicikov…
  • Au fost însă, din belșug, smartphone, selfie-uri și instastory-uri, care în 1994 nu existau. De fapt, nici telefoane mobile, nici internet nu existau în urmă cu 30 de ani… Vă dați ce mult a trecut de atunci?!

România (Generația de Aur) – World Stars 3-2

Goluri: Panduru (40), Hagi (65 – din penalty), Gâlcă (72′) / Rivaldo (21), Pandev (28).

Spectatori: 54.967.

ROMÂNIA: Prunea – D. Petrescu, Răzvan Prodan, Belodedici, D. Munteanu – Sabău, Lupescu, Gh. Popescu, I. Dumitrescu – Hagi, Răducioiu.

WORLD STARS: Dida – Maicon, Panucci, Djukici, Candela – Edmilson, Giovanni, Rivaldo, Karagounis – Nuno Gomes, Stoicikov.

Au mai jucat: Stelea, Șt. Preda, Mihali, Selymes, Filipescu, Papură, Gâlcă, Panduru, Stângă, Lăcătuș, V. Moldovan, Ad. Ilie, Vlădoiu, M. Ivan / Frey, Kobiashvili, Fernando Couto, Juanito, Bodin, Zaccardo, Karembeu, Litmanen, Senna, Inler, Pandev, Saviola.

Antrenori: Anghel Iordănescu, Gabi Balint / Jose Mourinho.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

Miracol până la capăt: locul 1 în grupă, cu 5 puncte peste Elveția! „Naționala sufletistă” va fi în urna a 2-a la tragerea la sorți pentru Euro 2024

S-a născut naționala pentru America 2026! Mergem cu încredere la Euro 2024: avem, în sfârșit, o echipă valoroasă și cu suflet

Primul fotbalist român nominalizat la Balonul de Aur a murit departe de țară. Părinții săi s-au născut în Grecia, el a sfârșit în Franța

A murit Kaiserul fotbalului: Franz Beckenbauer. Campion mondial cu Germania și ca jucător, și ca antrenor

Cea mai tare finală din istorie! Argentina – Franța 3-3, Messi – Mbappé 2-3, Argentina e triplă campioană mondială! Ștafeta Kempes – Maradona – Messi

1 COMENTARIU

  1. Am avut Epoca de Aur, Generația de Aur, acum avem Partidul AUR,
    Castele țigănești poleite cu AUR, Biserici poleite cu AUR.
    Ne bălăcim în aur mai ceva ca pe vremea Imperiului Otoman.
    Ce mai urmează ?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -