PORTRET DE CANDIDAT. Adriana Cristian (USR): „Sunt o visătoare harnică. Aș vrea să las asta în urma mea: unii politicieni arată și așa, ca mine. Adică au terminat multă școală, vorbesc bine, au interese corecte, nu s-au îmbogățit din politică. Nu suntem toți la fel, cum vor cei vechi să se creadă”

1
568
Adriana Cristian, IT-ista de 42 de ani care visează să schimbe România

Când faci interviu cu Adriana Cristian (42 de ani), ai impresia că vorbești cu omul-orchestră. Îți povestește zâmbind cum arată o zi obișnuită din viața ei: dimineața își duce fetele la școală, seara le citește povești, între cele două momente este manager de proiecte, profesor la facultate, doctorand („pe bune”, ține să precizeze) și consilier care pune presiune pe primarul Boc cu tot felul de proiecte în ședințele Consiliului Local Cluj. În tot acest timp, învață skill-uri noi, cum ar fi să comunice pe TikTok. În fine, noaptea târziu recitește „Dune”.

De unde timp de toate astea?, vine întrebarea logică. „Să știți că ziua tot 24 de ore are și la mine”, se alintă Adriana. Apoi își dezvăluie secretul – „sunt femeie în România; pentru că, dacă nu știați, asta fac femeile în această țară: lucrează, sunt mame, soții, managerele familiei și, peste toate, se mai ocupă și de programarea vacanțelor”. Hmmm…

„Sunt un mic tocilar, un visător harnic”, se autocaracterizează candidata Alianței Dreapta Unită la alegerile europarlamentare din 9 iunie. Dar te prinzi repede că în spatele chipului optimist și zâmbitor se ascunde o personalitate foarte puternică.

După ce a făcut facultatea, a lucrat în cercetare, apoi a trecut la Siemens, a fost detașată doi ani în Azerbaidjan, la 29 de ani coordona deja activitatea a 600 de oameni la Nokia. Apoi a trecut în IT, unde conduce „proiecte mari, proiecte mici”.

Între timp crește doi copii, a intrat în politică și, de patru ani, face administrație la Cluj, unde cifrele arată că e printre cei mai activi consilieri locali din ultimele decenii. Pe măsură ce vorbește, apare sentimentul că omul din fața ta e ubicuu.

E un contrast între această manageră de 42 de ani și facocerii politicii românești cu care ești obișnuit la posturile de televiziune. Mânuiește cu îndemânare ideile și cuvintele și insistă de multe ori: „Să nu mă credeți pe cuvânt, să verificați ce vă spun, pe LinkedIn și pe Google! Dați căutare după numele meu și vedeți dacă e adevărat ce vă spun!”.

Acum patru ani putea intra în Parlament, dar s-a cerut singură mai jos pe lista candidaților. Avea doi copii mici și o carieră, n-avea timp să vină la București. Și, la drept vorbind, n-are nevoie de politică s-o ducă bine, câștigă suficient din meseria ei, în care n-a fost niciodată bugetară.

Pentru Adriana, declicul care a dus-o în politică a fost contactul dur cu statul. În 2015 a ajuns cu fetița ei cea mică, Ilinca, într-un spital public din Cluj-Napoca. La numai două luni, copilul făcuse febră. Și acolo, în salon, tânăra manageră venită din mediul privat a avut un șoc: cum e posibil să existe așa ceva? Pe jos se spăla cu aceeași apă la toalete, pe hol și în saloanele copiilor. Nu exista masă de înfășat, saltelele de pe paturi erau mizerabile. „N-aveam cu cine să las copilul cât mă duc la toaletă. Așa că după prânz nu mâncam și nu beam apă până a doua zi, când venea soțul, ca să nu fiu nevoită să ies la baie”, își amintește cu groază. Așa că, atunci când s-a întors acasă, i-a prezentat soțului cele două opțiuni: „Ori plecăm – suntem IT-iști, găsim imediat oriunde –, ori rămânem, dar facem ceva!”

Citiți mai jos povestea Adrianei Cristian, visătoarea harnică decisă să schimbe România!

„Mi-am dat seama că, de fapt, ce fac eu este ce fac marea majoritate a femeilor care au o carieră în România. Care sunt managerul familiei acasă, au și rolul de manager de vacanțe și de tot”

Adriana Cristian încearcă de 4 ani să implementeze în administrația publică din Cluj soluții de eficientizare a activității care în mediul privat sunt la ordinea zilei

Reporter: Bună ziua, doamnă Adriana Cristian!

Adriana Cristian: Bună ziua!

Reporter: Am văzut că sunteți și tiktokeriță, postați multe mesaje pe care le filmați în tot felul de locuri. Cum v-ați adaptat la acest tip de comunicare?

Adriana Cristian:  Povestea cu TikTok-ul a fost destul de amuzantă. Prima oară când am intrat pe TikTok, vreo câteva săptămâni, îmi apăreau doar persoane care dansează. Și nu înțelegeam ce se întâmplă! Acum, eu înțeleg că politicienii trebuie să ajungă cu mesajul lor la oameni, dar acum chiar să ne apucăm să dansăm, ca să ajungem cu mesajul… (râde) Poate că nu suntem toți dansatori așa de buni încât să captăm atenția. Și după aceea, cu ajutorul celor de la tineret (organizația de tineret a USR – n. red.), cu puțină răbdare, am înțeles că această platformă de socializare te învață, cumva, și în câtva timp îți dă informații pe care tu le cauți mai mult. Dar la început chiar nu înțelegeam ce este cu această platformă nouă de comunicare.

Reporter: Probabil, până se setează algoritmul și vede cam ce tip de conținut furnizați dumneavoastră.

Adriana Cristian:  Exact!

„E bine să înțelegem că oamenii trebuie să fie responsabili. Noi am trăit și lumea dinainte, dar nimeni nu ne-a pregătit pentru lumea internetului”

Adriana în Azerbaidjan, unde a lucrat timp de doi ani pentru Siemens / FOTO: Arhiva personală

Reporter: Apropo, dacă tot suntem la subiectul TikTok: ce părere aveți despre disputa privind această platformă controversată? Se spune că este folosită de Guvernul chinez pentru a culege informații despre locuitorii de pe planetă care-și instalează aplicația. Și există această intenție de a-l interzice.

Adriana Cristian:  Întrebarea e foarte bună, mai ales în condițiile în care activitatea mea de bază acolo este: eu lucrez în IT de când mă știu și sunt foarte aproape de subiectul ăsta. Dar mai ales pe tot ce ține de siguranță digitală, mai ales că sunt și părinte, iar copiii mei au crescut, sunt ceva mai mari și au început să-și dorească telefon propriu. Siguranța în digital este o problemă despre care nu se discută doar acum, cu TikTok-ul. Dacă vă aduceți aminte, Facebook a avut aceleași probleme și în urmă cu ceva ani au fost niște procese foarte mari în Statele Unite. Este adevărat, toate aceste platforme de socializare stochează date despre noi. Și vedem lucrurile astea de la tot ce am discutat până acum. De la faptul că urmărește care este parcursul tău, ce-ți place, ce nu-ți place, îți livrează ulterior anumite date. Sunt și niște filme extraordinar de bune mai ales pe Netflix. Era un film care abordează problema asta și cred că acela ar trebui văzut de toată lumea. Deci este clar că TikTok-ul, la fel ca și Facebook, ca și Instagram, îți permite să discuți cu oricine în lumea asta foarte repede, să ai acces la foarte multă informație, dar, în același timp, ce dai? Dai informații despre tine.

Reporter: Mai am o curiozitate. Dacă tot sunteți IT-ist de meserie, dumneavoastră ce părere aveți despre aceste articole care au apărut în presa străină vizavi de faptul că TikTok furnizează două tipuri de conținut, unul pentru tinerii din China și celălalt pentru tinerii din restul lumii? Un conținut de calitate pentru cei din China și junk, cum se spune, pentru restul tinerilor din lume. Adică exact ce spuneați dumneavoastră. Oameni care dansează, oameni care înghit ouă, oameni care merg într-o mână, lucrurile nerelevante, mai degrabă circ pentru restul omenirii. Iar pentru tinerii din China, algoritmii promovează lucruri utile: cum să înveți, cum să joci șah, cum să faci diverse obiecte sau lucruri etc.

Adriana Cristian:  Mi se pare aiurea dacă lucrul acesta se face și se transmite intenționat așa. Dar se transmite intenționat așa nu pentru europeni, din punctul meu de vedere, ci mai degrabă pentru poporul chinez. Și o să spun de ce. Pentru că în momentul de față același lucru îl fac și celelalte platforme, cum spuneam. Filmul despre care aminteam arată exact același lucru. Cum în aceeași familie doi-trei oameni au acces la conținut diferit și, drept urmare, percepția lor despre lume este total diferită. Și în filmul respectiv sunt oameni foarte importanți – unii dintre ei, fondatori ai acestor platforme de socializare – care spun că nu mai sunt în controlul a ceea ce se întâmplă și și-au dat seama cât de mare este riscul. Acum, pe lângă Statele Unite, care făceau același lucru prin platformele lor, în această luptă apare o nouă componentă, care este China și care, într-adevăr, transmite informații diferite către cetățenii săi și către ceilalți. Până la urmă, e bine să înțelegem că oamenii trebuie să fie responsabili. Și aici părerea mea este foarte simplă: internetul este o lume în sine. Noi am trăit și lumea dinainte, dar nimeni, absolut nimeni, nu ne-a pregătit pentru lumea internetului. Am fost pionieri în lumea asta și unii dintre noi am învățat și am crescut cu ea. Pe de altă parte, așa cum ne învățăm copilul să treacă strada înainte să-l lăsăm să meargă până la magazin să cumpere pâine, la fel trebuie să-l învățăm și „să treacă strada” în lumea asta digitală. Și cu cât învățăm lucrurile astea mai repede, cu atât creăm o societate mai pregătită să facă față la pericolele care sunt în online.

„Am lucrat pentru fabrica Nokia, care în Cluj era o companie cu 600 de angajați. Acolo am învățat, practic, optimizare. După ce Nokia a plecat, m-am mutat în IT”

Adriana Cristian pe vremea când era inginer de telecomunicatii. „Activitatea mea presupunea mult teren, inclusiv pe acoperisuri, pentru a pozitiona corect antenele de GSM“ / FOTO: Arhiva personală a Adrianei Cristian

Reporter: Haideți să ne întoarcem la la dumneavoastră și să începem cu biografia. Cine este candidatul la europarlamentare care le cere românilor votul? Cine este Adriana Cristian?

Adriana Cristian:  Eu sunt o visătoare harnică. Și spun asta pentru că o să vedeți și din CV-ul meu, și îi invit pe cei care vor citi despre mine să caute pe Google, să nu mă creadă pe cuvânt, să dea un search: „Adriana Cristian USR”. Și o să vadă că, spre deosebire de ceilalți consilieri care au fost în Cluj-Napoca în ultimii 20 de ani, numele meu apare legat de proiecte, cu toate că am fost în opoziție timp de 5 ani. Dar ca să ajungem la ultima parte a vieții mele, o să vă spun că am terminat Facultatea Tehnică în 2005, după care am lucrat numai în mediul privat. Și acum lucrez în paralel în mediul privat, pentru că funcția de consilier local pe care o am acum este un part-time job, nu este o activitate de bază. După Facultatea Tehnică, din 2005, am lucrat în cercetare un an. A fost foarte frumos acolo, dar eram prost plătită. Îmi aduc aminte cu mare drag de acea perioadă pentru că domnul Arafat a fost primul care mi-a zis „doamna inginer”. Până atunci, în facultate, nu era cazul. Am lucrat pe un proiect cu cei de la SMURD, când am fost în cercetare. După un an m-am angajat la Siemens, unde am fost inginer radio-telecomunicații, pentru că eu asta finalizasem deja. Am lucrat la creare sau optimizare de rețele de telefonie mobilă. Și am avut ocazia să lucrez doi ani în Azerbaidjan. A fost foarte interesant…

Reporter: Unde, în Baku?

Adriana Cristian:  Da, în Baku. E o altă lume! Și chiar apăream în presa momentului, când a venit domnul președinte Băsescu într-o vizită, și eram „the young engineer from Romania”.

Reporter: În ce perioadă era asta?

Adriana Cristian:  Prin 2011. Și aveam undeva pe la 29 de ani. Am lucrat după aceea ca manager de proiect în logistică. Am lucrat pentru fabrica Nokia pe toată zona de inbound. La momentul respectiv, Nokia era în Cluj o companie cu vreo 600 de angajați, unde am învățat, practic, optimizare. Și cred că este una din zonele CV-ului meu de care sunt foarte mândră și fericită că am avut parte, pentru că, spre deosebire de lumea asta din IT, este cu totul altceva acolo unde mergi în fabrică și lucrezi cu oameni care poate nu au absolvit o facultate. Pe de altă parte, am învățat enorm de la ei și cred că a fost o lecție despre cum poți să înveți de la oricine, oricând, lecție care mi-a folosit după aceea foarte mult în viața profesională. Și acolo a fost iar foarte interesant, pentru că atunci când Nokia a plecat din Cluj și din țară, s-a închis, am avut parte de o grevă pe care a trebuit să o gestionez împreună cu un coleg de-al meu, să gestionăm în totalitate activitatea celor 600 de oameni. Atunci aveam 30 de ani. După care Nokia a plecat, m-am mutat în IT și de atunci sunt în IT. Unde am avut diverse roluri, de la operation excellence la risk manager, la project manager cu echipe mari, echipe mici, proiecte de toate felurile.

Reporter: Aceasta este activitatea dumneavoastră profesională. Haideți să vorbim un pic și despre copilăria dumneavoastră. De unde sunteți de loc? Ce amintire aveți din acea perioadă? Ce profesii au părinții?

Adriana Cristian:  M-am născut în București și…

Reporter: Deci sunteți bucureșteancă.

Adriana Cristian:  Nu știu ce să spun… Asta e o întrebare foarte bună. Clujenii spun că sunt bucureșteancă, iar bucureștenii spun că sunt clujeancă! M-am născut în București, deci la mine în buletin scrie „născut în București”. Tatăl meu era din Bistrița-Năsăud, din Căianu Mic, și am copilărit mult la țară, ca toată generația noastră. După care, chiar înainte de Revoluție cu vreo lună sau două, ne-am mutat, sau am fost mutată, la Cluj-Napoca. Tatăl meu făcea delegații destul de mult timp, el lucra la IMGB și a pus pe picioare secția de turbine de la CUG. Și atunci era mai mult în Cluj decât în București. Cumva a reușit s-o convingă pe mama să se mute, că el voia să se ducă mai aproape de casă.

Reporter: Mama era bucureșteancă?

Adriana Cristian:  Da, mama era din București.

Reporter: Ce meserie avea?

Adriana Cristian:  Mama mea lucra la Centrul de Calcul. Ea terminase Facultatea de Cibernetică în București.

„În maternitate, am făcut un master la Studii Europene. Ulterior m-am apucat de politică și mi-am dat seama că-mi lipsesc cunoștințele teoretice. Și m-am apucat și de un doctorat la Științe Politice”

Adriana Cristian și fratele său, alături de părinți, în copilărie / FOTO: Arhiva personală

Reporter: Așadar, v-ați mutat la Cluj. La vârsta de…

Adriana Cristian:  Clasa întâi am făcut-o la București. Începând cu clasa a doua, de la 8 ani, am făcut restul școlii la Cluj. Este foarte amuzant, pentru că în Cluj avem o vorbă, te numești „vinitură“ dacă nu ești de aici. Și spuneau: „Adriana, tu ești vinitură!“. Și spuneam: „Cum puteți, măi, să spuneți așa unui om care a făcut toată școala aici?“. Și răspunsul este: „Bine-bine, pe tine te acceptăm!“. Iar bucureștenii nu-mi mai zic că sunt bucureșteancă de prin clasa a VIII-a, a IX-a.

Reporter: Da, păi, aveți un accent cam neconvingător ca ardelean…

Adriana Cristian:  Dar nici de bucureștean nu este!

Reporter: Așa este, nici de bucureștean! V-ați adaptat greu când v-ați dus la Cluj dumneavoastră și mama dumneavoastră, având în vedere că erați bucureștene?

Adriana Cristian:  Eu aș spune că m-am adaptat ușor, pentru că eram copil. Fratele meu este cu 3 ani și jumătate mai mare decât mine. Adaptarea pentru el a fost mai grea, deci probabil a fost o chestiune de vârstă, cumva, pentru mine. Pentru mama a fost însă mai dificil. Cred că să îți refaci prietenii și toată viața… Până la urmă, cred că a fost cel mai dificil pentru mama mea. Dar s-a adaptat! Mama mea oricum este o luptătoare. Așa, ca să vă spun, este modelul meu în viață. Mama mea este orfană, a trăit în orfelinate de la patru luni și a reușit totul singură, prin multă școală. Și ăsta este și motivul pentru care mie și fratelui meu ne-a zis obsesiv: „Tot ce trebuie să faceți este să învățați! Tot ce trebuie să faceți este să învățați!“. Așa că de acolo, cumva, ni se trage!

Reporter: Este o poveste extraordinară. La Cluj, școala unde le-ați făcut-o?

Adriana Cristian:  Am terminat la Liceul Avram Iancu, care era cel de lângă casă, până la urmă. Înainte fusesem la generala din spatele blocului, Școala Generală 28. După liceu am mers la UTCN (Universitatea Tehnică din Cluj Napoca – n. red.), unde am terminat Facultatea de Telecomunicații, pentru că îmi place foarte mult să învăț. Asta a reușit mama să facă, dincolo de a ne spune că „trebuie“: să ne spună că e și foarte fain să-nveți. Și că trebuie să învățăm tot timpul. În maternitate, cu al doilea copil, am făcut un master la Studii Europene. Ulterior m-am apucat de politică și mi-am dat seama că-mi lipsesc cunoștințele teoretice în direcția asta. Și m-am apucat și de un doctorat la Științe Politice. Pe care nu știu dacă-l termin, pentru că vreau să-l fac eu! Dar, cel puțin, sincer spun, am învățat foarte mult mergând la cursurile din primii ani. Exact ceea ce îmi trebuia: să învăț și zona teoretică din politică, nu doar să învăț făcând. Sunt un mic tocilar, din punctul ăsta de vedere. Și acum, tot așa, pentru că vreau să dau înapoi ceea ce am învățat, predau și la facultate. Sunt cadru didactic asociat la Facultatea de Științe Economice din Cluj, unde fac asta, tot așa, dimineața, înainte de serviciul care mă plătește. Eu așa numesc mediul de IT.

„Dimineața pregătesc copiii pentru școală. Aia înseamnă că ne trezim la 6.30. La ora 8.00 îi duc la școală, ajung la facultate, la 9.30 mi-am terminat cursurile. Până la prânz lucrez de la facultate pentru mediul IT. În pauza de masă mă mut la birou. După-masă am timpul pentru familie, iar seara timpul pentru politică. Așa arată viața mea”

Adriana Cristian în prima zi de școală / FOTO: Arhiva personală

Reporter: Păi, și aveți timp să le faceți pe toate astea? Și politică, să participați și la numărătoarea voturilor, să strângeți și semnături, să mergeți să… Scriați undeva, pe Facebook, că sunteți și mamă, și soție, și politician… Când aveți timp să le faceți pe toate?

Adriana Cristian:  Să știți că tot 24 de ore are și ziua mea…

Reporter: De unde tăiați ca să…

Adriana Cristian:  O să vă spun. Eu v-am spus că sunt manager de proiect. Tai mult de la prieteni, din păcate. Dar ei acceptă lucrul acesta și totul este o planificare. Dacă o să vedeți cum arată calendarul unei zile, probabil o să fie un pic atipic. Dar știți cum e? Până la urmă, am stat și m-am gândit și am vorbit cu niște prieteni și mi-am dat seama că, de fapt, este ceea ce fac marea majoritate a femeilor! Care au o carieră în România, care conduc casa și sunt managerul familiei acasă, care – mai mult decât asta – tot în familie au și rolul de manager de vacanțe și de tot. Sunt o femeie în România! Să știți că poate pare mult ce fac eu, dar este într-adevăr cam ceea ce face orice femeie care are și carieră în România. Dimineața, înainte de ora 8.00, pregătesc copiii pentru școală. Aia înseamnă că ne trezim la 6.30, gătim, pregătim copiii pentru școală. La ora 8.00 îi duc la școală, ajung la facultate, la 9.30 mi-am terminat cursurile. Lucrez, de obicei, în prima parte a zilei de la facultate, că nu mai am timp să mă plimb. Și lucrez până la prânz pentru mediul IT. La prânz, în pauza de masă, mă mut la birou pentru a mă și vedea cu colegii mei. Sau lucrez de acasă. După-masă am timpul pentru familie, iar seara timpul pentru politică. Așa arată viața mea. Dar, repet, la un moment dat știu că părea ciudat, până ce mi-am dat seama că de fapt este ceea ce fac marea majoritate a prietenelor mele acasă. Și, da, recunosc că am parte de ajutor. Eu nu cresc copiii singură. Îi cresc împreună cu soțul meu. Gătim împreună, facem curățenie împreună, planificăm împreună. Când poate, merge el să ia copiii de la școală, când pot, mă duc eu. Mă ajută și mama mea cu dusul și-adusul copiilor de la școală. Deci, cu ajutor.

Reporter: Care a fost cel mai bun prieten din copilărie?

Adriana Cristian:  Greu de spus. O să vă spun de ce: am două! Este verișoara mea Dana, din Bistrița, cu care am copilărit, acum ați „furat-o”, este bucureșteancă get-beget. Tot încerc eu să trag de ea, să vină înapoi, dar după facultate s-a mutat la București, nu se mai întoarce. Pe Dana o văd ca pe sora mea. Și mai este Adriana. Eu eram „Adriana de la 2”, ea era „Adriana de la 1”, locuiam în același bloc când m-am mutat în Cluj și a fost prima mea prietenă din Cluj. Și a rămas în continuare prietena mea.

Reporter: Mai țineți legătura cu ele? Vă mai întâlniți la o cafea, la o…

Adriana Cristian:  Nu numai că ne întâlnim la o cafea, dar sunt parte din familia mea! Și una, și cealaltă. Între timp am devenit și nașa Adrianei, i-am botezat copilul. Dana este, așa cum spuneam, ca și sora mea. Ne facem sărbătorile împreună, cele de iarnă, de obicei, ne facem concediile împreună. Sunt „acasă al meu”, eu așa îl numesc. Și oamenii care mă fac în toată zăpăceala asta să rămân eu, pentru că niciuna dintre ele nu este implicată în politică. Politica te poate fura, cumva, ele sunt alături de familia mea, sunt baza mea care îmi arată și mă țin în normalitatea din afara politicii.

„Recitesc «Dune». Pentru că mi-a plăcut foarte mult cum a fost făcut filmul și m-am reapucat să citez. Mi-a plăcut și filmul «Șogun», pentru că mai am timp noaptea să mă uit cu soțul meu”

Reporter: Ce au spus familia și prietenele când ați intrat în politică?

Adriana Cristian: „Dacă cineva o făcea, clar erai tu!” Dar aici trebuie să spun ceva. Pe la 20 de ani eram un copil ciudățel în grupul meu de prieteni, pentru că eram pasionată de schimbarea lumii, să schimbăm, să ne implicăm, de politică. Citeam și la momentul respectiv, spre deosebire de prietenii mei, care la momentul respectiv doreau mai degrabă să planifice următoarea petrecere din weekend sau următorul mers la munte. Și uneori erau: „Hai, măi, Adriana, mai lasă-ne cu discuția asta acum! Hai să discutăm de altceva, de concertul de ieri!”. La 30 de ani lucrurile s-au schimbat și, dintr-o dată, oamenii care au început să aibă copii s-au lovit de faptul că n-ai unde să-ți duci copilul la creșă, cum am fost și eu. Și am început să discutăm și de lucrurile astea mai lumești.

Reporter: Mai serioase.  

Adriana Cristian:  Da, și atunci când am făcut pasul spre politică, răspunsul a fost: „Da, dacă era cineva, în sfârșit, tu erai!”.

Reporter: Ce citiți? Ce gen de literatură vă place?

Adriana Cristian:  Acum, în ultima perioadă, recitesc „Dune”. Pentru că mi-a plăcut foarte mult cum a fost făcut filmul și m-am reapucat să citesc. Mi-a plăcut și filmul „Șogun”, pentru că mai am timp noaptea să mă uit cu soțul meu. Și, drept urmare, am pus cartea acolo. Mai citesc și literatură care îmi face bine câteodată, dar uitați că la citit am sacrificat mult. Pentru că 90% din ceea ce citesc acum cred că este literatură de copii. În continuare îmi place mult de tot și mă bucur că fetele mele au mai crescut, vor face imediat 8, respectiv 11 ani. Și dacă mulți ani aveam un ritual de citit seara, au fost câțiva ani în care n-am mai avut loc acolo, că ele citesc singure. Și acum sunt foarte fericită că mi-au făcut iar loc. De exemplu, am citit aseară „Iepurașul de Paște”.

Reporter: Lecturi interesante…

Adriana Cristian:  Dar mă bucur că am iar loc! Nu mă plâng deloc! Așa mă bucur că am iar loc la cititul de seară și că uneori citește cea mică, uneori citesc eu pentru cea mare, care mă mai lasă câteodată.

Reporter: Citește una și celelalte două ascultă?

Adriana Cristian:  Da, exact!

Reporter: Faceți șezătoare! Am văzut și în interviu, până acum, am văzut și pe înregistrările de pe TikTok că dumneavoastră sunteți tot timpul zâmbitoare. Așa e firea dumneavoastră sau ați lucrat la chestiunea asta?

Adriana Cristian:  Cred că așa am fost tot timpul. Plus că, vă spuneam de la început, sunt o visătoare harnică. Așa sunt și în echipele pe care le conduc. Și asta ar putea să vă spună colegii mei. Ai șansa să te duci la serviciu, oricare ar fi el, sau acasă, și să te apuci de problemele tale cu zâmbetul pe buze sau încruntat. Rezultatele vor fi același: vei face treabă. Diferența este că, dacă te duci extrem de încruntat, la sfârșitul zilei vei fi extrem de obosit. Dacă te duci cu zâmbetul pe buze, și ceilalți din jurul tău vor face lucrurile similar și veți lucra la aceleași probleme ale vieții, dar într-un mod în care ne orientăm pe cum rezolvăm probleme, nu doar pe ce nu merge bine. Și cred că asta, vă spuneam, am învățat-o iar foarte mult de acasă. Așa, nu neapărat că mama mea este la fel de veselă, dar cumva totdeauna ne-a făcut să ne orientăm la partea plină a paharului. Viața poate să fie foarte rea, să zicem, dar tu n-ai ce face decât să te concentrezi la care e pasul următor și la ce a mers bine acolo. Ca să faci pasul următor și să vezi ce e de făcut. Să vă spun ce mi-a zis la un moment dat un domn. Mi-a zis: „Zâmbetul acela să știți că nu se poate mima!”. Adică sau îl ai, sau nu-l ai!

„În iarna lui 2017 am fost în stradă, ca toată generația mea. Eram cu copiii după noi, pentru că n-aveam cu cine să-i lăsăm. Cea mare mergea apoi la grădiniță și striga: «Cine nu sare – nu vrea schimbare!»”

Adriana a participat cu soțul și fetele la protestele din iarna lui 2017 contra OUG 13 dată de PSD pentru amnistia hoților

Reporter: Ce făceați în seara de 31 ianuarie 2017, când s-a dat Ordonanța de Urgență numărul 13?

Adriana Cristian:  Eram în stradă, nu? Ca și toată generația mea!

Reporter: La Cluj?

Adriana Cristian:  Da, eram la Cluj. Eram în stradă cu copiii. Am mers împreună, pe stradă, ce e interesant este că la Cluj, la fel ca și la București și în celelalte orașe mari, s-a creat o atmosferă care se vedea a schimbare. Se vedea că se poate și altceva, că suntem mulți și că, de fapt, țara asta noi o conducem, cei care atunci când spunem „Ho!“, devine „Ho!“. Și cred că a fost extrem de multă speranță în zilele respective, dincolo de cât de oribil ne-am simțit că cineva a putut să facă așa ceva, să ne ia de proști. În Cluj deja începuseră mișcările cu Roșia Montană dinainte, adică exista un vibe care înainte nu era. Generația noastră este cea care, la un moment dat, a atras și oameni mult mai tineri, dar și mult mai în vârstă alături de noi și a arătat că totuși, până la urmă, țara asta este condusă de noi! Și că poate nu ne uităm atent la ce fac politicienii 10-15 ani, dar dacă vor face măgării foarte mari, suntem acolo! Și mergând în stradă, evident, n-aveam cu cine să lăsăm copiii. Eram cu copiii după noi.

Reporter: Erau mici, aveau un an și trei ani…  

Adriana Cristian:  Da, atât aveau la momentul acela.

Reporter: Era frig…

Adriana Cristian:  Frig-nefrig, acum, până la urmă, copilul cel mic se pune în portul de copil, la piept, merge acolo, iar copilul cel mare pe umeri. Dar uitându-ne în urmă, a fost și pentru ele, să știți, o lecție de viață extraordinar de mare. A fost simpatic, cea mare avea trei ani, a mers înapoi la grădiniță și se striga: „Cine nu sare – nu vrea schimbare!”. Și, drept urmare, copilul dimineața striga: „Cine nu sare – nu vrea schimbare!”. Și îmi trimite educatoarea mesaj: „Doamna Cristian, știți, nu e o problemă, e foarte simpatic, și noi am fost acolo, dar totuși poate îi spuneți și dumneavoastră că la grădiniță nu strigăm din astea…”. Iar acum, mult mai târziu, anul acesta este primul an în care simt că am făcut ce trebuie, pentru că ele mă susțin. Dar mai mult decât atât, fetițele mele știu că, dacă nu le place ceva, trebuie să ia atitudine. Și fiica mea cea mare a scris prima ei petiție la 10 ani, pentru a ruga școala să nu mai ia zăpada din curte între ore, pentru că ei nu mai apucă să se bucure de ea. E ceva ce eu nu mi-aș fi imaginat, poate, nici la 30 de ani, că dacă nu-mi place ceva, trebuie să mă apuc să scriu, să iau atitudine, să vorbesc cu alți oameni, să mergem la învățătoare, să solicităm un astfel de lucru. E o altă generație și sper eu să fie tot mai mulți tineri și copii care să înțeleagă că lor le aparține decizia. Și în primul rând este ieșitul la vot! În al doilea rând este să spui „stop, nu-mi place!“ când se întâmplă ceva. Al treilea lucru este că, atunci când nu-ți place, să nu te oprești la a te plânge, ci a merge să vezi care sunt pașii următori. Sigur găsești un politician în jurul tău care te poate îndruma. Dacă nu știi către cine, du-te către cei care sunt la primul mandat, pentru că vor să demonstreze că contează că sunt acolo!

„În 2016 eram în maternitate cu fetița mea cea mică, era prima oară când m-am dus ca adult într-un spital de stat din Cluj. A fost umilitor ce s-a întâmplat acolo. Condițiile erau îngrozitoare. Și i-am zis soțului: «Dacă mai stăm în țară, schimbăm!». Deci, nu mai există că doar stăm!”

Adriana Cristian și Ilinca, fetița ei cea mică. Experiența terifiantă avută cu ea în spital a catapultat-o pe Adriana în politică / FOTO: Arhiva personală a Adrianei Cristian

Reporter: Dumneavoastră în 2017 erați deja în politică?

Adriana Cristian:  Eu am intrat în 2016 în politică și am fost pe lista de parlamentare a Clujului la momentul respectiv, dar și aici este…

Reporter: La ce partid?

Adriana Cristian:  La USR. O să vă spun și cum am intrat în politică. În 2016 eram în maternitate cu fetița mea cea mică, cu Ilinca, și a fost pentru prima oară când m-am dus ca adult într-un spital de stat din Cluj. A fost umilitor pentru mine ce s-a întâmplat acolo. Iar umilința n-a venit din cauza medicilor, pentru că nu mi-a cerut nimeni niciun ban, n-a fost deloc asta. Condițiile, la prima vedere, dacă nu stai acolo – bune. La a doua vedere – îngrozitoare! Și să vă spun de ce: saltelele erau extrem de murdare. Eu aveam un copil care la momentul respectiv încă n-avea trei luni și care avea febră. Până la urmă n-a fost cine știe ce, dar teama noastră era că un copil de două luni care face febră nu e tocmai ceea ce trebuie, plus că nu-i poți da medicamentele acasă. În acel spital nu exista o masă de înfășat. Mai ales în cazul băiețeilor, dar la copii în general, când sunt schimbați, se mai întâmplă accidente. Acasă știi că trebuie să-ți pui cearșaf impermeabil pe pat. Acolo nu erau! Adică un lucru atât de mărunt! Eu am o minte de găsire de soluții, de optimizator, asta a fost meseria mea și mă gândeam: „Îți dai seama că saltelele astea ar fi putut arăta cu totul altfel dacă erau cearșafuri impermeabile?”. Pe care tu, ca părinte, le faci acasă tocmai pentru că ai un accident și înveți din asta. Doi: nu era o masă de înfășat, trebuia să-ți înfășezi copilul pe pat. Accidente se pot întâmpla! Dar cel mai groaznic a fost faptul că procedurile lor sunt total neadaptate. Venea doamna, spăla pe jos de pe hol în aceeași apă cu care spăla în baie, în aceeași apă cu care spăla în salon, lucru pe care nu-l permiți în mediul privat! Nu-l permiți! Adică avem procese și proceduri ca să nu se permită! Și mi se părea ilogic. Cum poți să permiți asta când e vorba de sănătatea omului? Adică regulile în țara asta se aplică mai mult acolo unde merg oamenii la serviciu și trebuie să le dai săpunul separat, să ai lucruri separate, versus locul unde chiar te duci să te tratezi și chiar ar conta? Era ilogic pentru mine!  Al treilea lucru era că nu aveau un loc, un pătuț unde să-mi pot lăsa copilul, să mă duc la baie! Nu-l pot lăsa la vecina de salon, pentru că aveam un copil de două luni și vecina de salon avea un copil cu altă boală acolo. Mie îmi era frică să-mi las copilul pe mâna unui om care tocmai a îngrijit un copil cu altă boală, când al meu avea altceva! Și, drept urmare, ce făceam? Și aici o să vă spun cât de oribil a fost: nu beam și nu mâncam după prânz până a doua zi, când venea soțul meu la mine, ca să nu trebuiască să mă duc la baie! M-am întors acasă și i-am zis soțului meu: „Vlad, plecăm!“. Suntem IT-ști de pe vremea când nu era așa de cool să fii IT-ist. Oportunități de a pleca am avut dintotdeauna. Dar am ales să stăm acasă pentru microclimatul pe care îl avem: familie, prieteni, viață ș.a.m.d. Și am zis: „Vlad, plecăm!”. Și el a zis: „Măi, Adriana, uite, avem părinți, avem prieteni…”. El e un „acăsos”, un ardelean get-beget. Și am zis: „Bine, Vlad, dar dacă stăm, schimbăm!”. Deci, nu mai există că doar stăm! Și venise după anul de guvernare Cioloș, care a însemnat pentru mulți din generația mea că se poate și altfel… Adică te uitai la televizor și veneai niște politicieni care-ți seamănă, niște oameni care au terminat școală, care vorbesc ca și tine, într-o oarecare măsură, care sunt acolo să rezolve probleme. Până atunci, sincer, nu m-am regăsit în niciun politician anterior. Adică mă uitam la televizor și spuneam: „Nu e pentru mine lumea asta!”.

„Și după aceea a venit și Nicușor Dan cu nebunia: «Fac un partid!». Și am zis: uite cum se leagă! Dacă n-aș fi fost în maternitate, nu aș fi avut timp niciodată să fac pasul ăsta. Așa am făcut politică în primele luni, cu un bebeluș în brațe, deseori alăptându-l în spatele scenei, când celălalt era la grădiniță”

Adriana și echipa USR din Cluj / FOTO: Arhiva personală

Reporter: Am înțeles.

Adriana Cristian:  Și după aceea a venit și Nicușor Dan cu nebunia: „Fac un partid!”. Și am zis: uite cum se leagă! Dacă n-aș fi fost în maternitate, nu aș fi avut timp niciodată să fac pasul ăsta. Și atunci am zis: „Da, mergem!”. Așa am făcut politică în primele luni, cu un bebeluș în brațe, deseori alăptându-l în spatele scenei, când celălalt era la grădiniță și așa mai departe. Cumva, o nebunie care a început în 2016 în viața mea.

Reporter: Cât a durat până ați ajuns la nivelul la care să deveniți consilier, candidat?

Adriana Cristian:  A fost foarte interesant: vă spuneam că din 2016 am fost pe listă pentru că trebuia să se umple listele, trebuia să depună măcar 7-8 oameni. La momentul respectiv intrasem toți într-un partid în condițiile în care nu ne plăceau deloc politicienii. Când zicea cineva „ești politician!”, spuneam „nu, nici vorbă, eu sunt Adriana din IT, care vin să dau o mână de ajutor!”. Trebuia să fie un număr de femei și am ajuns foarte sus pe listă. Chiar am cerut, în urma unei discuții pe care am avut-o exact despre asta, le-am zis: „Nu, stați! Eu nu pot să mă duc la București! Dacă, Doamne-ferește, iau un scor care să mă facă parlamentar? Eu am doi copii acasă, o meserie și nu vreau s-o las!”. Și am zis: „Puneți-mă mai jos pe listă!”. Cu toate că la vot ieșisem mai sus pe listă și aș fi putut să fiu încă de atunci unul dintre parlamentarii de Cluj. Dar am zis: „Nu vreau, nu este parcursul pe care-l doresc!”. Și după aceea am ales să ajut în spate, fiind un om implicat, dar repet, în paralel cu viața. Am candidat la alegerile europarlamentare mai mult pentru că voiam să transmit un mesaj. Dar și atunci, în cadrul partidului, făcându-se acel festival al democrației, am ieșit destul de sus pentru un om care a mers în puține locații, repet, având copii mici. Dar voiam să transmit un mesaj și asta cred că e important: să fii implicat oriunde ești! Și mesajul pe care l-am transmis a fost tot în direcția: se poate mai bine, se poate la nivel european să fim altfel. Plus că aveam pasiunea aceasta, adică am început masterul la studii europene înainte de a intra în politică. De ce? Pentru că întotdeauna mi s-a părut cea mai tare construcție politică a generației noastre, care vine și spune: „Nu ești singur, ci noi, o echipă, facem lucrurile altfel, pentru că înțelegem că lumea nu mai poate să fie în cercuri mici. Lumea este un lucru mai mare în care trebuie să lucrăm împreună!”. Noi, cei care am fost pionieri în ale IT-ului, am văzut ce a însemnat deschiderea către lume. Iar faptul că Uniunea Europeană, cu toate orgoliile, a reușit să facă chestia asta, mi s-a părut fantastic. Și așa am candidat la europarlamentare, la momentul respectiv (în 2019 – n. red.), și la Consiliul Local anul următor. Pentru că, repet, eu fac politica în paralel cu viața mea, cu cariera mea, la care nu voiam să renunț, pentru că îmi place ce fac. Adică mă duc în mediul IT și coordonez echipe, coordonez proiecte pentru că îmi place ceea ce fac! Și fac lucruri care simt eu că sunt importante. Așa am ajuns să fiu consilier local, pentru că mi-am dat seama că lucrurile pe care vreau să le schimb sunt foarte aproape de mine! Nu aveam suficient de multe locuri la creșe, în Cluj-Napoca nu s-a construit un spital nou de peste 30 de ani. Doar privații au construit la Cluj spitale. Nu s-a construit o școală nouă, deși au apărut patru sau cinci cartiere noi. Lucrurile care s-au dezvoltat în Cluj nu s-au dezvoltat pe zona asta de familii. A mers cumva vibe-ul ăsta: „Sunt mulți studenți, ei vin, cresc imobiliarele”. După cum se vede, ei trebuie să stea, ei aduc o oarecare bunăstare! IT-ul a adus o oarecare bunăstare – chiar mare! – printr-o creștere a clasei de mijloc, care a început să cheltuie, să-și permită să cheltuie mai mult. Au crescut și alte industrii. Dar pur și simplu fără o logică! Nu a gândit cineva: „Și de aici ce facem? Care e pasul următor? Unde mergem?”. Pur și simplu a venit de-a valma! Și de asta ne trezim cu cartiere fără școli, cu cartiere fără parcuri ș.a.m.d. Și am venit cu aceeași abordare și în Consiliul Local în cei 4 ani. De asta presa spune că sunt unul dintre cei mai activi consilieri locali din ultimii 20 de ani, din Cluj. Iar celălalt consilier activ este colega mea de la USR, Alexandra Oană. Așa că, din opoziție, în 5 oameni din 27, am fost cele mai active consiliere din ultimii 20 de ani. Căutați pe Google, nu ne credeți pe cuvânt!

„Toți avem copii și îi iubim, dar mie îmi plac ai mei de mor, nu știu cum să spun! Adică abia aștept! Orice moment cu ele e un moment în care… Chiar și când ne certăm, mă bucur că putem să ne certăm unii cu ceilalți așa cum o facem, adică cu argumente, fiecare cu cât poate pentru vârsta lui!”

Fata cea mare a Adrianei Cristian pe când avea 3 ani și asista la prima dezbatere politica unde participa mama sa. „Avea un flyer cu poza mea si tot spunea «ea e mama»“, își amintește mândră Adriana / FOTO: Arhiva personală

Reporter: Care ar fi Top 3 lucruri cu care vă mândriți în viață, dar și în politică?

Adriana Cristian:  În viață mă mândresc cu familia mea, e foarte simplu! Sincer! Poate pare un răspuns clișeu, dar bucuria, la urma urmei, de aici mi-o iau, să știți! Din faptul că îmi îmbrățișez copiii. Toți avem copii și îi iubim, dar, mamă, mie îmi plac ai mei de mor, nu știu cum să spun! Adică abia aștept! Orice moment cu ele e un moment în care… Chiar și când ne certăm mă bucur că suntem acolo unde putem să ne certăm unii cu ceilalți așa cum o facem, adică cu argumente, fiecare cu cât poate pentru vârsta lui!

Reporter: Acesta ar fi unul din motivele de mândrie. Celelalte două?

Adriana Cristian:  Aș putea vorbi 7 ore numai despre asta! Și nu numai de copii. Mă bucur de soțul meu, trebuie să vorbesc mult de el. Să știți că dacă este cineva care mă ajută permanent fără să ceară nimic în schimb, este soțul meu. Este o realitate. Și pentru că sunt interesată de subiectul ăsta, de femei în politică, nu cred că o femeie care nu are suport și susținere acasă poate să facă lucrurile astea. Se zice că în urma fiecărui bărbat este o femeie și în urma fiecărei femei care are o carieră este un bărbat. Eu nu cred că e așa. Eu cred că trebuie să fie un partener lângă tine, în dreapta sau în stânga, cu care lucrezi. Nu în spate, nu în față. Pentru că realitatea este că împărțim sarcinile egal, nu altfel. Și gătește și mai bine decât mine, slavă Domnului! (râde)

„Soțul este și el membru de partid, dar fără să vrea să iasă în față sau să-și dorească o asemenea carieră. N-o să candidăm niciodată în paralel”

 Reporter: Soțul este și el politician?

Adriana Cristian: Soțul este și el membru de partid, dar fără să vrea să iasă în față sau să-și dorească o asemenea carieră, ci pentru că într-un partid există foarte mult de lucru și la cine scrie comunicatele, cum se scriu comunicatele, cine organizează unde se lipesc afișe… Și tot fiind lângă mine, ajutându-mă, a zis: „Măi, Diana, pot să ajut un pic în direcția asta!”. Și crede și el în această mișcare în care am intrat împreună: să schimbăm.

Reporter: Și el este IT-ist?

Adriana Cristian: Da, el este tot IT-ist, activitatea lui de bază este manager într-o altă companie de IT decât cea în care sunt eu. Ceea ce pot să vă spun este că n-o să candidăm niciodată în paralel.

Reporter: Având în vedere că aveți meseria asta, probabil că nu de prezența dumneavoastră în politică depinde neapărat bunăstarea materială a familiei.

Adriana Cristian: Nu, nu, chiar nu! Și ăsta este marele noroc. O să vă spun și o glumiță… Am un singur follower care este, așa, mai important, din afara vieții politice. Este domnul Lucian Mândruță. Cum a devenit follower-ul meu și cum am început să discutăm: la una din dezbaterile pe care le-am făcut la europarlamentare, în 2019, o întrebare pusă a fost: „A, doamna Cristian, cu siguranță candidați la europarlamentare pentru salariu?”. Și am răspuns: „Ar putea fi adevărat dacă nu aș fi IT-st în Cluj!”. Toată sala a început să râdă. E o povestioară, vedeți, pe drum se creează multe povești.

Reporter: Haideți să ne întoarcem la întrebare. Așadar, familia este primul lucru cu care vă mândriți în viața particulară. Celelalte două care ar putea fi?

Adriana Cristian: Că sunt unul dintre cei mai buni în mediul de business! Și, repet, nu zic eu, o spune CV-ul meu, care se poate vedea pe LinkedIn. Pentru că atunci când te pui să rezolvi probleme cu echipa, cu oamenii, și-ți place să stai printre oameni, treaba n-are cum să nu iasă. Și în mediul politic mă mândresc cu faptul că sunt unul dintre cei mai activi consilieri locali pe care i-a avut orașul ăsta. Din opoziție am făcut proiecte! Primul centru public de tratare a adicțiilor din România se face la Cluj și este proiectul pe care l-am depus eu împreună cu colegii mei. Centrul de paliație de la Cluj, în zona asta de sănătate, se face datorită faptului că am depus acest proiect. Mai sunt niște proiecte la care țin mult, nu-s așa de atrăgătoare pentru oameni, dar trebuie să le menționez: faptul că în Cluj-Napoca am schimbat modul în care se dau autorizațiile, ca de acum înainte orice șantier care este deschis să asigure pasaje pietonale pe care oamenii, inclusiv cu căruciorul cu rotile, să poată să meargă, este un proiect pe care l-am făcut eu în Cluj-Napoca după jumătate de an. Faptul că discutăm despre management eficient, despre faptul că nu există o școală nouă de 20 de ani, că nu există spitale publice noi de 20 de ani și punem presiune, scoțând la iveală aceste lucruri, sunt proiecte la care am contribuit împreună cu colegii mei. Adică sunt multe lucruri pe care le-am făcut din opoziție în cei 4 ani și mai sunt multe pe care le putem face. Pentru că avem și probleme, să știți! Ne lăudăm, ne lăudăm, dar o mare problemă este că nu reușim să transmitem mesajul și nu ajunge la oameni ceea ce am făcut! Realitatea este că încercăm cu cât știm – apropo, că am pornit de la TikTok, facem și din astea! –, dar realitatea este că dacă mergem pe stradă, oamenii încă nu știu despre noi, în marea lor majoritate. Și nici despre ceea ce am reușit să facem. După aceea pot să zică dacă este destul sau nu este destul, că este bine, că este rău, dar măcar să știe! Încă avem o problemă acolo.

„Venind cu mintea de la privat în administrația publică, nu am înțeles: de ce nu se face? Nu vreau să mă opresc în «toți sunt la fel», «nu se vrea», «toți fură», dar îți este greu să nu ajungi acolo!”

Adriana pune presiune pe administrația lui Boc ca să facă din Cluj-Napoca un oraș prietenos cu oamenii. În imagine, ea participă la un protest pentru construirea mai multor piste de biciclete / FOTO: Arhiva personală

Reporter: Dacă tot suntem aici, aveți dezamăgiri în politică și în administrație?

Adriana Cristian: Eu am intrat în administrația publică crezând că oamenii nu știu! Asta este cea mai mare dezamăgire a mea. Am zis: măi, eu vin din mediul privat; mediul privat a investit în mine zeci de mii de euro în educare, în oportunitățile pe care mi le-a pus la dispoziție. Și eram sigură că statul român, care nu are așa de mulți bani, nu a investit în creșterea oamenilor din administrațiile publice. Și că, drept urmare, asta este problema. Așa am crezut înainte de a intra în administrația publică. Am greșit teribil! Oamenii aceștia știu legislația mai bine decât noi, știu ce trebuie făcut mai bine decât noi. OK, poate nu știu să spună lucrurile astea cu zâmbetul pe buze și de ce este important să faci și astfel de lucruri când creezi o echipă, dar altfel, tehnic, sunt foarte pregătiți. Nu toți, dar marea majoritate dintre ei, da. Pentru mine a fost o ruptură, n-am înțeles: și atunci, de ce nu se fac lucruri? Că e foarte logic: faci un cartier nou, trebuie să ai o școală acolo, corect? Și oricât de mult încerc să cred că nu este o problemă de interese politice și de faptul că doar unii construiesc în România… Încerc, credeți-mă că încerc să nu fug către această rezolvare ușoară: „toți fură”, „toți sunt la fel”. Încerc să găsesc problemele care ne-au dus să fim așa de departe față de Europa. Că bani avem, bani există! Există extrem de mulți! Dacă vreți, vorbim care este bugetul la Cluj-Napoca prin comparație cu altele. Deci, banii nu sunt o problemă – nu reușim să cheltuim cât avem! Nu e o problemă nici faptul că oamenii nu știu. Și atunci, începi să te întrebi: care e problema?! Și da, te oprești în birocrație. Dar dacă zici „birocrație” și te oprești acolo, nu vei rezolva niciodată problema. Păi, cum poate să fie atât de multă birocrație când de 30 de ani tu ai Consiliul Local, Consiliul Județean, Guvern același partid și ai toate pârghiile? Toate pârghiile să schimbi tot ce ține de birocrație. 30 de ani este enorm! În mediul privat nici nu gândești în mai mult de un an, maximum doi ani și viziunea pe trei, pentru că după aceea tot sistemul se schimbă. Venind cu mintea de la privat în administrația publică, nu am înțeles și încă nu înțeleg în totalitate: de ce nu se face? V-am spus că nu vreau să mă opresc în „toți sunt la fel“, „nu se vrea“, „toți fură“, dar îți este greu să nu ajungi acolo! Nu se vrea! Fiecare se gândește doar: „Mă duc la serviciu, îmi văd de bucățica mea! Nu stau la masă cu colegul de la județean, nu stau la masă cu europarlamentarul meu!“. Adică e ilogic! Aici a fost marea mea dezamăgire legată de politică. Credeți-mă pe cuvânt, se poate mult mai bine cu mult mai puțin! Te duci într-o administrație precum cea de la Cluj-Napoca și vezi că se implementează proiectele cum o făceam noi în mediul privat acum 20 de ani! Nu e normal! Ăsta a fost primul proiect pe care l-am depus și care, din păcate, încă nu-i gata. Îți trebuie o aplicație de management de proiect. Am mers către ei gratuit, cu oameni din cinci zone diferite din mediul de IT, să le arate ce pot face cu 10.000 euro, ce pot face cu 100.000 de euro și ce pot face gratis ca să-și urmărească altfel proiectele. Că există informații din toate zonele astea! Și am mers cu cinci oameni, prieteni de-ai mei și cunoștințe din companii diferite. Și n-am mers cu nimeni de la mine, din compania la care lucram, tocmai ca să nu fie suspiciuni: „Uitați-vă doar să vedeți ce se poate face, ce înseamnă în mediul privat acum!“. Și au apărut foarte deschiși la sugestie, însă 4 ani mai târziu aplicația asta încă nu există!

Reporter: Am înțeles. Adică s-a rezolvat, nu se poate…

Adriana Cristian: Ba se poate! Este pe buget și a fost și anul trecut, e și anul ăsta. Încă nu e gata! În condițiile în care noi știm din mediul privat că implementezi așa ceva în maximum 6 luni! Maximum 6 luni!

Reporter: Da, despre asta vorbeam. Haideți să schimbăm puțin subiectul: când ați votat prima oară și pe cine?

Adriana Cristian: Am votat întotdeauna Dreapta, asta pot să spun. Am împlinit 18 ani în… Mamă, ce multă vreme a trecut de atunci! Cred că în anul 2000.

Reporter: În 2000 erau Iliescu și Vadim. Nu era niciunul dintre ei de dreapta.

Adriana Cristian: Nu, păi asta a fost în turul 2! În turul doi am votat cu cine „a trebuit”, adică este clar – niciodată extremism. Iliescu, de nevoie, dar ținându-mă cu mâna de nas.

Reporter: Și în turul 1 vă mai aduceți aminte cu cine? Mai erau Stolojan, Isărescu…

Adriana Cristian: Dacă-mi aduc bine aminte, am votat cu Isărescu datorită CV-ului, care mi s-a părut mai convingător. Dar nu sunt sigură.

Reporter: Ați votat mereu?

Adriana Cristian: Am votat mereu.

„Eu vreau să le spun clujenilor că nu suntem toți la fel și să nu ne creadă pe cuvânt, dar să-și ia timpul să caute pe Google oamenii pe care-i vor vota!”

Reporter: Cum i-ați caracteriza pe colegii care au plecat la alte partide?

Adriana Cristian: (ezită) Nu știu! Îmi este greu să vă spun. Cred că nu poți să-i iei pe toți la fel. Din păcate, am pierdut și oameni foarte buni. Am pierdut și oameni care, văzându-i lucrând, n-au fost cei mai harnici și care poate au avut și ei alte interese. Dar vă spun sincer, am avut și oameni foarte buni care, din păcate, au ales să plece și pe care îmi pare rău că i-am pierdut. Dar dacă se uită la noi, aș vrea să le mulțumesc pentru ce au făcut, cu ce au contribuit până acum. Adică USR-ul, ceea ce este el acum, se datorează și oamenilor care nu mai sunt în USR. Eu le mulțumesc cu mare drag pentru tot ce au ajutat până la momentul plecării.

Reporter: Există această percepție în România, că europarlamentar înseamnă 5 ani de odihnă la Bruxelles pe un salariu uriaș, care practic aranjează toată familia pe vreo două generații. Avem personaje care chiar în actuala legislatură au chiulit la aproape jumătate din voturile date în Parlamentul European. Ce le-ați spune clujenilor despre lucrul ăsta și, evident, de ce ar trebui să-și schimbe percepția în ceea ce vă privește?

Adriana Cristian: Le spun clujenilor că nu suntem toți la fel și să nu ne creadă pe cuvânt, dar să-și ia timpul să caute pe Google oamenii pe care-i vor vota. Nu pe toți, măcar pe o parte dintre ei. Alianța USR-PLUS de la momentul respectiv a dat cei mai buni europarlamentari care au fost vreodată reprezentanții României. Și e fain la Parlamentul European pentru că, spre deosebire de Parlamentul românesc, poți să verifici aceste informații. Există un clasament al celor mai influenți dintre ei. Există un clasament al celor mai harnici. Lucrurile astea se pot vedea, sunt la trei clicuri distanță. Nu e mai complicat de atât. Există oameni care se duc să muncească și există oameni și politicieni pe care-i vedem și de care ne-am săturat, care se duc să vorbească. Românii să-i aleagă pe cei care muncesc! Pentru că, la fel ca și oriunde, ca și în casa ta, la serviciul tău, peste tot există oameni care sunt mai buni și oameni care sunt mai puțin buni. În cazul de față, de ce candidez la Parlamentul European? Dincolo de faptul că iubesc tot ce înseamnă construcția asta și am și învățat – adică vă spuneam, sunt o tocilară, m-am apucat și de școală, să știu despre ce e vorba, ca să înțeleg mai mult. Vă dați seama ce ar însemna să meargă un europarlamentar în Consiliul Local dintr-o localitate ca Gherla sau Deva sau în Cugir? Pentru că ai dreptul să mergi, la fel cum ar putea să meargă și un parlamentar să facă același lucru. Să te duci lângă primar și să spui: „Există aceste direcții de dezvoltare, trebuie doar să vă uitați la ce au făcut X-Y-Z, să luați proiecte pe jumătate scrise, să faceți PUZ-ul local și să vă dezvoltați localitatea!“. În momentul în care tu ai ca scop creșterea cu adevărat și găsirea de soluții pentru societatea în care trăiești, pentru locul pentru casa ta, atunci îți tragi de mână europarlamentarul și-i spui: „Haide la mine, în Consiliul Local!“. De 4 ani sunt unul dintre cei mai activi consilieri locali din Cluj Napoca și voi munci cu aceeași determinare și în Parlamentul European. Sunt 3 arii în care doresc să mă implic. Zona de IT, AI, viitor. Evoluția tehnologică a fost întotdeauna însoțită de teamă. Noi, cei care am trăit înainte de internet, știm asta din practică, dar această evoluție a venit de fiecare dată și cu multe oportunități noi. E important să ne protejăm la fel cum e important să nu pierdem trenul acesta. E o lume nouă, cu riscuri și oportunități. Lucrez în IT, e meseria mea, înțeleg acest domeniu în toată complexitatea lui. Ăsta este unul din dosarele mari la care vreau să lucrez în Parlamentul European. Sănătate. E important să investim în prevenție și în a asigura accesul cetățenilor europeni la tratament și la servicii medicale de calitate, indiferent de locul în care s-au născut. Pericole precum criza globală de forță de muncă în sănătate – lipsa asistentelor medicale chiar și din centre mari europene – precum și oportunități precum dezvoltarea fulminantă a inteligenței artificiale (AI) pot fi adresate/exploatate doar la nivel european. Siguranța Uniunii Europene. Pentru a ne lupta cu euroscepticismul trebuie să aducem comunitățile locale mai aproape de deciziile europene. Și se poate dacă știi cum să o faci. Voi participa ca europarlamentar în ședințele de Consiliu Local pentru că acolo se pune presiunea pe administrațiile care trebuie să ne dezvolte comunitățile. Chiar dacă ești într-un oraș ca și Cluj, unde primarul nu participă în nicio dezbatere publică, în Consiliul Local poți face dezbateri publice și nu te poate opri.

Noi, Alianța Dreapta Unită, avem un angajament pentru România modernă. Mi se pare foarte fain. Un plan de 30 de ani – ăsta ar trebui să fie primul pas. Și vorbim de Schengen acolo, vorbim în continuare și de lupta cu corupția și pentru statul de drept”

„Îmi place să învăț“ și „sunt o mică tocilară“, se autocaracterizează Adriana Cristian, care spune că vrea să le arate oamenilor că în România pot să existe și altfel de politicieni decât cei din vechea gardă / FOTO: Arhiva personală

Reporter: OK. Așadar, dumneavoastră spuneți că vreți să mergeți, dacă sunteți aleasă europarlamentar, în aceste consilii locale, prin diverse orașe din Transilvania, să discutați lucrurile direct cu aleșii locali și să le explicați cam cum se pot pune în mișcare lucrurile.

Adriana Cristian: Ăsta va fi terenul meu. Pentru că rolul unui europarlamentar este să fie important și acasă. Important înseamnă nu el ca persoană, ci mesajul pe care îl transmite și oportunitățile pe care le creează pentru România. Despre asta este vorba. Ăsta este rolul cinstit al unui europarlamentar. A, și voiam să vă spun: înainte să intru în politică, atunci când am făcut masterul la Studii Europene, lucrarea mea de disertație exact asta a fost: „Care este rolul adevărat al unui europarlamentar și unde este puterea?“. Că puterea este în partidul lui, unde negociază intern direcțiile, iar rolul lui este aici, în consiliile locale, unde poate să facă o diferență. Și aceasta a fost inclusiv lucrarea de dizertație.

Reporter: Aceasta ar fi o prioritate. Mai sunt și altele?

Adriana Cristian: Știți ce-mi place foarte mult? Noi, Alianța Dreapta Unită, avem un angajament pentru România modernă. Mi se pare foarte fain. Nu e un program sau un plan, e un angajament, ceea ce înseamnă un pic mai mult. Înseamnă că dacă mergem acolo, alea sunt punctele pe care noi vom merge. Nu știu dacă ați apucat să vedeți sau nu cele 12 puncte, sunt exact ce cred eu că are nevoie România ca să mergem înainte în următorul mandat. Adică pe un plan de 30 de ani – ăsta ar trebui să fie primul pas. Și vorbim de Schengen acolo, vorbim în continuare și de lupta cu corupția și pentru statul de drept, lucruri pe care le-am tot zis în ultimii ani. Dar venim cu niște programe care mie îmi sunt foarte dragi și aproape de suflet. Și la acest program vreau să spun că am contribuit noi, cei de pe lista de candidați la europarlamentare, împreună cu membrii de partid care fac parte din Departamentul de Politici Publice. Deci este munca noastră acolo. Și de aceea vedeți apropierea de autoritățile locale. Pentru că își asumă toți colegii mei, nu doar eu, prin acest angajament pe care îl facem pentru România modernă. Un alt subiect foarte important este acela de sănătate și educație, unde știm că Uniunea Europeană are puține pârghii. Dar are câteva. De exemplu, zona de prevenție, care este extrem de importantă și unde, din păcate, în România nu facem suficient. Această zonă este un punct important în ceea ce voi face. E vorba de la absolut toate bolile. Investiții, programe de investiții în prevenție pe cancer, pur și simplu promovare a mesajului. Vă dau un exemplu: pe col uterin, unde în Europa nu se mai moare, la noi în continuare este unul din motivele din care femeile mor cel mai mult. Și nu există în continuare o campanie serioasă pe vaccinare. Și așa mai departe. Zona asta de sănătate este motivul pentru care am intrat în politică! Este pentru ce m-am luptat 4 ani în Consiliul Local și voi continua să mă lupt alături de colegii mei și de la nivel european. Un alt lucru important: Europa își schimbă puțin modul de alocare a fondurilor, însă pentru noi, pentru România, este extrem de important să milităm că avem nevoie de bani pentru infrastructură. Pentru că, așa cum vă spuneam, dacă în Cluj-Napoca nu sunt spitale noi și școli noi, de exemplu, vă dați seama cum este în restul orașelor mai mici din țară! Este rău, este foarte rău. Deci, drept urmare, lucrurile astea sunt extrem de importante pentru mine. Așadar, am trei priorități: sănătate, apropierea de Consiliile Locale și educație! A patra prioritate ar fi zona de IT și de promovare a ceea ce înseamnă Uniunea Europeană. Astea sunt cele patru pe care le voi face bine. Pot să vă spun, de exemplu, că iubesc mult să discutăm despre tineri, dar nu despre faptul că discutăm numai despre chirii. Este trist să lăsăm doar stânga să vorbească pentru tineri. Nu e corect pentru ei, pentru că într-adevăr au timp de trei ani probleme cu chiriile și cu prețul chiriilor în Cluj-Napoca. Dar de ce nu vorbim despre faptul că școala nu-i învață să devină antreprenorii de mâine? Că există mult prea puține informații care le spun de unde să-și ia bani și de unde să-și finanțeze banii pentru ideile pe care le au. Nu doar să îi dai peștele, ci să-l înveți să pescuiască cu adevărat și să crești România. Sunt multe teme de care vorbesc și pe care le-ați văzut, probabil, dacă m-ați urmărit pe TikTok.

Reporter: Și Parlamentul European cum ar putea să intervină ca să se implementeze în învățământul românesc această materie, de a-i învăța pe tineri să devină antreprenori?

Adriana Cristian: Simplu! Noi, în momentul de față, identificăm problema cea mai mare a sistemului de educație românesc în faptul că nu mai avem profesori buni. Și că atunci când se pensionează și următoarele valuri, murim! De unde știm asta? Pentru că ne-au spus toți directorii de școală, indiferent de afinitatea lor politică. Deci este un semnal de alarmă pe care îl trage sistemul! Și urlă! Și nu mai știu pe unde să urle și nu-i ascultă nimeni. Iar angajamentul Dreptei Unite spune, de exemplu, să creăm Erasmus pentru profesori, să putem să creăm zona asta prin care-i înveți inclusiv astfel de lucruri, pe care ei să meargă să le spună mai departe.

„Ideea e să gândești lucrurile într-un mod continuu, de la A la Z, nu te oprești, să zici: «Eu sunt consilier, aici mă opresc! Asta ține de legislație, asta ține de…»”

Reporter: Cum ar arăta un Top 5 realizări ale dvs. ca persoană publică?

Adriana Cristian: Aș vrea să las asta în urma mea, și poate cu ajutorul dumneavoastră o să reușesc: unii politicieni arată și așa – „Adriana Cristian se arată pe sine!”. Adică un om care a terminat școală, multă școală, un om care vorbește bine, care are interese corecte, care nu s-a îmbogățit din politică. Problema cea mai mare a românilor este că trebuie să ne batem cu „toți sunt la fel”! Este ceea ce vor cei vechi să se creadă. Și nu suntem toți la fel! Poate suntem mai buni, poate suntem mai răi, dar nu suntem la fel! Și asta sper să las în urma mea. Să fie măcar 50 de oameni care zic: „Există posibilitatea să avem și politicieni ca și Adriana”. Următoarea realizare este centrul de tratare a adicțiilor, primul spital public din țară care se va face, proiect pentru care m-am luptat. Trebuie să facem lucrurile altfel, să gândim soluții. De exemplu, în Cluj-Napoca noi discutăm – și am pus pe ordinea de zi a administrației publice hub-urile educaționale. Vrei să crești natalitatea? – o altă problemă uriașă a României, zona asta care o să aibă un impact usturător în curând. Atunci trebuie să înțelegi o mamă care-și duce copilul la creșă într-o parte, copilul la grădiniță în altă parte și pe al treilea la școală primară, pentru că pe niciunul nu poate să-l ducă singur. Nu este un om care va vrea să facă copii, pentru că este extrem de dificil. De unde știu: pentru că și eu, ani la rând, îmi duceam un copil într-o parte și unul în alta. Și atunci am zis: nu se mai poate gândi infrastructura așa! Trebuie să o gândim ca hub-uri educaționale, adică faci măcar zonele astea, duci copiii toți în același loc, cu trasee sigure către școală, cu asigurarea programului after-school. Pentru că, vă spuneam, sunt o femeie care muncește. Ies de la serviciu la ora 5.00 după-amiază… la 6.00. Copilul meu iese la ora 4.00 cu tot cu after school. Eu am marele noroc că în industria mea mă înțeleg oamenii, că pot să-mi iau copilul, să-l aduc acasă. Sau că am o mamă care mă ajută. Dar marea majoritate n-au astfel de posibilități. Ideea e să gândești lucrurile într-un mod continuu, de la A la Z, nu te oprești, să zici: „Eu sunt consilier, aici mă opresc! Asta ține de legislație, asta ține de…“.

Reporter: Ați reușit să implementați chestia asta în Cluj?

Adriana Cristian: Da! În momentul de față, în Cluj, subiectul hub-urilor educaționale este pus pe ordinea de zi și primul hub educațional, proiectul USR al colegei mele Alexandra Oană, se va face în Bună Ziua (cartier din Cluj – n. red.). În Borhanci se va face, de asemenea, un hub. Dar, repet, această viziune în mediul public a fost adusă de noi, de USR Cluj.

Top 3 realizări ca persoană publică

1. Am demonstrat că nu toți politicienii sunt la fel. Că sunt și politicieni care au terminat școală, vorbesc bine, au interese corecte, nu s-au îmbogățit din politică și am demonstrat că se poate face opoziție constructivă când interesul tău e cel al dezvoltării orașului, nu doar cel electoral.

2. Am inițiat proiectul „Oraș prietenos cu copiii“ și am pus timp de 4 ani presiune pe construirea de infrastructură școlară nouă (creșe, hub-uri educaționale), o maternitate nouă, suport pentru părinți, locuri de joacă moderne, trotuare sigure, trasee sigure către școală, centru respiro, centru de recuperare pentru copiii cu dizabilități.

3. Am implementat proiecte din opoziție. Acestea sunt în implementare: centrul de tratare a adicțiilor, centrul de paliație, asigurarea de trasee pietonale continue pe șantierele clujene, voucherele sportive și culturale pentru tineri, extinderea parcului Farmec, aplicația de management de proiect pentru creșterea calității implementării.

Top 3 priorități în viitorul mandat de europarlamentar

1. Sănătate – voi susține politici care să simplifice și să garanteze accesul pacienților la tratament, indiferent de locul în care s-au născut sau locuiesc.

2. IT & AI, viitor, educație – voi susține extinderea STEP (Platforma Tehnologii Strategice pentru Europa) astfel încât România să se poată dezvolta substanțial la acest capitol.

3. Colaborarea strânsă cu autoritățile locale pentru a asigura că fondurile și politicile UE sunt aliniate cu nevoile reale ale românilor.

10 întrebări-fulger

1. Cel mai bun președinte al României de până acum? Aveți variantele Ceaușescu, Iliescu, Constantinescu, Băsescu, Iohannis.

– Din păcate, Traian Băsescu!

– De ce „din păcate”?

– Pentru că nu a fost atât de bun pe cât mi-aș fi dorit și pe cât merita România.

2. Joe Biden sau Donald Trump?

– Biden!

3. Uniunea Europeană/NATO sau suveranism?

Uniunea Europeană clar! Și NATO!

4. Alegeri locale într-un tur sau în două tururi?

– Două! Pentru că, dacă nu sunt două tururi, nu există democrație. Este un atac foarte mare la adresa oamenilor. Și aici trebuie să înțeleagă oamenii de ce două tururi: pentru că, dacă ai două tururi, îți permiți să votezi cu cine îți place cu adevărat. Dacă ai un singur tur, trebuie să te coalizezi, de obicei, și să susții o singură persoană, ca să aibă șanse.

5. Locul din România în care v-ar plăcea să trăiți, excluzându-l pe cel în care candidați?

– Dacă ar fi să aleg orașul meu preferat din România, după Cluj, este Brașovul. Îmi place foarte mult la munte.

6. Țara în care ați alege să vă mutați dacă ați fi forțată să părăsiți România.

– E foarte greu… Îmi imaginez plecarea din România într-un singur context: dacă vom fi conduși de extremiști. Ăsta ar fi un motiv pentru care aș pleca: de frică! Nu știu dacă, într-o asemenea guvernare, aș putea să trăiesc aici. Nu știu să vă spun o țară… Sigur Europa, pentru că simt că Europa este locul cel mai fain de pe Pământ în momentul de față. E locul unde contează și dezvoltarea personală, avem și o anumită empatie față de cei mai săraci, care în alte zone nu este la fel de pronunțată. În același timp, înțelegem și economie de piață, dar și faptul că trebuie să ne dezvoltăm. Mie îmi place Europa! N-aș alege o țară, dar aș alege un loc unde sunt școli internaționale, un oraș destul de mare, ca să le permită copiilor mei să aibă o adaptare cât mai ușoară. Cred că este ceea ce ia în calcul orice părinte când se gândește să emigreze.

7. Viața la țară sau la oraș?

– Mie mi-ar plăcea și la țară! Dar m-am căsătorit cu un orășean get-beget, care-și vede viața doar la oraș. Însă mie îmi este puțin dor de verile petrecute la bunicii mei, în care puteai trei luni să ai tihna aia pe care ți-o dă lucrul în grădină.

8. Concediu la mare sau la munte?

– Munte.

9. Mâncarea preferată.

– Înghețată se poate pune? Avem jocul acesta acasă, cu familia. Dacă ar fi să aleg un singur lucru la care n-aș renunța niciodată, și cred că ar trebui să li se facă statui oamenilor acelor care au inventat-o, ar fi înghețata! Înghețata de vanilie cu zmeură, combinată.

10. Campionatul Mondial de fotbal sau Jocurile Olimpice?

– Jocurile Olimpice.

––––––––

Acest material a fost plătit de Uniunea Salvați România.

Cod unic de identificare: 41240005.

––––––––-

PORTRET DE CANDIDAT:

DAN BARNA, europarlamentare: „Regimul Iohannis ne-a dus mult mai aproape de modelul Belarus – Turcia – Ungaria decât de cel occidental. S-au depășit niște linii roșii care păreau de negândit chiar și în timpul regimului Dragnea”

* DOMINIC FRITZ, Primăria Timișoara: „Klaus Iohannis – o mare dezamăgire! Sper să nu ajungă în nicio funcție importantă în Europa!”

* STELIAN ION, Primăria Constanța: “Pentru mine, declicul s-a produs în 2014, când interesele găștii PSD-iste au ajuns și în cartierul copilăriei mele. Voiau să ridice un bloc de 6 etaje pe spațiul verde. Mi-am jurat că voi face tot ce pot pentru a-i împiedica”

* ALLEN COLIBAN, Primăria Brașov: „Mi-am făcut temele la lumânare, am făcut baie la chiuvetă, cu apă din oala de sarmale”

* LUCIAN STANCIU-VIZITEU, Primăria Bacău: „În clasa a X-a am luat locul 3 la Olimpiada națională de Informatică. Am fost admis la Universitatea Drexler, din SUA, dar n-am avut bani. Așa că am făcut Politehnica din București, apoi masteratul și doctoratul în Franța, șef de promoție la Statistică și al doilea la Finanțe”

* CRISTINA PRUNĂ, europarlamentare: „Până la 4 ani am crescut la țară, în Bărăgan, într-un spirit foarte liber. Acum susțin cu fermitate politici liberale”

* RADU MIHAIL, europarlamentare: “La alegerile din 2000, în turul 2, am avut senzația acută că-mi va putrezi mâna dacă-l votez pe Iliescu”

* CORINA ATANASIU, europarlamentare: „În anii ’90 am făcut voluntariat la Salvați Copiii. Lucram cu copiii străzii, prindeam pedofili cu Europolul”

* RADU MIHAIU, Primăria Sectorului 2: „N-aveam niciun gând să intru în politică. Spuneam: «Am o meserie, o fac bine, crește afacerea!». Ce m-a determinat să mă răzgândesc a fost incendiul de la Colectiv. Mi-am zis: «Copiii mei trebuie să trăiască într-o țară în care nu se întâmplă așa ceva!»”

* MIHAELA ȘTEFAN, Primăria Sectorului 6: „M-am angajat în anul 2 de facultate, prima dată la Unirea, într-un magazin de haine. N-aveam cum să nu muncesc. N-aveam cum! Eu nu le-am cerut bani niciodată părinților mei”

* VLAD BOTOȘ, europarlamentare: „Mi s-a propus să rămân în China. N-am vrut. Ieșisem seara cu colegi inclusiv chinezi. Când deschideam subiecte politice, chinezii nu acceptau să discute nimic. Atunci mi-am dat seama că n-aș putea niciodată trăi într-un regim care să filtreze ideile”

* TEODORA STOIAN, europarlamentare: „Cât am fost consilier al ministrului Justiției, am avut senzația că oamenii ăia nu ne voiau acolo. Erau directori puternici, care pur și simplu ziceau: «Eu nu fac așa ceva!». Și nu li se cerea să-și facă decât treaba. În ultimele luni, numai că nu ne scuipau în față”

* VIOREL BĂLTĂREȚU, Primăria Cluj-Napoca: „Sunt campion mondial la speologie explorativă și primul român care a coborât la –1.000 de metri. Am fost, efectiv, primul om care a pus piciorul în noi galerii. Terra Nova!”

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.