vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăNewsSe confirmă planul PSD și al oligarhilor de a o repune pe...

Se confirmă planul PSD și al oligarhilor de a o repune pe Firea la Primăria Capitalei. Dan Voiculescu anunță că a strâns 100.000 de semnături pentru demiterea lui Nicușor Dan

-

Informațiile privind planul PSD și al grupurilor de interese de a o repune pe Gabriela Firea la Primăria Capitalei primesc o confirmare oficială chiar de la Dan Voiculescu. PPUSL (partidul oligarhului) a anunțat că s-au strâns peste 100.000 de semnături pentru organizarea unui referendum de demitere a primarului care a câștigat anul trecut alegerile, Nicușor Dan. Graba ar fi ca totul să se petreacă până la încălzirea vremii, pentru ca PSD să profite de nemulțumirea oamenilor față de frigul din case – consecință tocmai a gestionării criminale a Capitalei, timp de 4 ani, în mandatul Gabrielei Firea.

Șocul înfrângerii la alegerile locale a fost formidabil, fiind resimțit în sistem foarte adânc. Gabriela Firea a refuzat, efectiv, să părăsească postul după pierderea alegerilor, agățându-se de scaun încă o lună și ceva după 27 septembrie. Antena 3 și România TV l-au atacat pe Nicușor Dan din secunda 1, în campanii interminabile de linșaj public. Administrația PSD-izată a opus o rezistență feroce la orice schimbare.

Antena 3 a crescut frecvența atacurilor la adresa lui Nicușor Dan, în timp ce Gabriela Firea beneficiază de supraexpunere în culori favorabile

Nicușor Dan a avut un prim an de mandat cumplit. A găsit Primăria cu conturile blocate și datorii de 3 miliarde de lei. Companiile municipale, pline de pile din clientela PSD și din camarila clanului Firea-Pandele, erau falimentare și greu de desființat. Sistemul de termoficare, abandonat de Firea, era făcut praf. Nimic nu funcționa.

La toate astea s-a adăugat conjunctura din coaliție. Nicușor Dan a greșit îndepărtând ambele partide care l-au susținut în alegeri (el a candidat independent). N-a acceptat să le dea drept de semnătură viceprimarilor și a comunicat greoi chiar și cu liderii organizațiilor PNL (Ciprian Ciucu) și USR (Vlad Voiculescu).

- Advertisement -

În ultimele luni s-a putut constata un crescendo al atacurilor furibunde de la Antena 3. Practic, de câteva săptămâni, Nicușor Dan e linșat mediatic de dimineața până seara, într-un fel de bombardament de artilerie premergător atacului decisiv. I se reproșează pe un ton isteric absolut orice, de la creșterea prețurilor la gaze și curent electric la frigul din apartamente (cauzat tocmai de Gabriela Firea, care a dus banii de reparații la spectacole, concerte, iepuroi de Paște și vouchere) și prețul de intrare la Târgul de Crăciun.

PNL a predat Capitala PSD-ului, iar premierii liberali au sărit Bucureștiul de la subvenționarea prețului crescut al gigacaloriei

Primele informații, neoficiale, privind un plan de demitere a lui Nicușor Dan în 2022, urmat de alegeri anticipate câștigate de Gabriela Firea, au venit acum câteva săptămâni.
Între timp, s-a constatat că Gabriela Firea e împinsă tot mai mult în față. În Guvern i s-a pregătit un minister special, al Familiei, în care nu face nimic (n-are nici buget, nici angajați, nici sediu), dar din această postură se laudă zilnic cu ce planuri are și, mai ales, îl atacă pe Nicușor Dan.

Informațiile par să fie confirmate și de modul în care conducerea PNL îl tratează pe primar. Deși liberalii au fost cei care l-au propus și susținut, Nicușor Dan s-a trezit că fostul premier Florin Cîțu (mai întâi), apoi actualul premier Nicolae Ciucă – ambii PNL – nu i-au acordat niciun ban din fondul de rezervă pentru a compensa creșterile uriașe de preț la gigacalorie!
Mai mult, ministrul PSD al Finanțelor, instabilul Adrian Câciu, a început să-l acuze vehement din chiar prima zi de mandat, amenințându-l că nu-i va da niciun ban și că-i va trimite controale. Câciu s-a și scăpat, la un moment dat, spunând că nu-i va aloca niciun ban pentru subvenții, ca să-l judece cetățenii la vot.

- Advertisement -

Un alt semnal a venit acum o săptămână, când PNL a cedat prefectura Bucureștiului pe mâna PSD – asta, deși în coaliție s-a convenit ca, acolo unde un partid are primarul în reședința de județ, să primească și prefectul. A fost un semnal clar că liberalii îl abandonează pe Nicușor Dan PSD-ului. Faptul că PSD îl pune prefect pe Hazem Kansou, membru al camarilei Gabrielei Firea, întărește și mai mult impresia.

Miercuri, toată povestea capătă contur. Ramona Ioana Bruynseels, președinte al filialei PPUSL București, a anunțat: „Peste 100.000 de bucureșteni au semnat pentru organizarea referendumului privind demiterea primarului general Nicușor Dan, exprimându-și astfel susținerea pentru demersul inițiat de umaniști. Modul în care este administrată astăzi Capitala denotă fie incompetență, fie nepăsare față de problemele cu care se confruntă bucureștenii și, de aceea, umaniștii vor continua să strângă semnături pentru organizarea referendumului“.

Grabă mare, Nicușor Dan a încurcat o grămadă de afaceri pe spinarea orașului care duduiau cu Firea la butoane

Supărarea și graba sunt atât de mari pentru că la Nicușor Dan nu se poate intra cu intervenții. Primarul a suspendat pe un an PUZ-urile de sector făcute de PSD la comanda dezvoltatorilor imobiliari și care prevedeau betonarea a sute de hectare de spații verzi, inclusiv în Herăstrău și Pădurea Băneasa. A dat aviz negativ pentru zeci e proiecte care nu corespundeau și nu erau legale. A colaborat cu DNA livrând documentele cerute în anchete de corupție care vizează înalți funcționari din administrația Gabrielei Firea. A renunțat la contractele cu turcii pentru troleibuze și tramvaie, orientându-se către licitații corecte, care au fost câștigate chiar de producătorul român Astra Vagoane Arad. Iar exemplele pot continua la nesfârșit.

E greu de spus însă ce se va întâmpla în continuare. Ciprian Ciucu, liderul PNL București, a explicat situația acum câteva zile: „Tocmai s-au dat banii către autorităţi locale, iar Bucureştiul a fost sărit! Încep să vorbesc, că deja nu mai pot să țin în mine. Este un motiv mai degrabă aşa, ca un fel de pretext. Pentru că, din punctul meu de vedere, se putea rezolva. Dădea un telefon, dom-le stai puţin că nu ai înţeles. Anul ăsta nu vrei bani? Dar vedeţi dumneavoastră, independenţii în politică sunt ai nimănui. Nu au nici aparat cu care să vină în spate, nu au nici oameni calificaţi, nu au nici sprijin politic şi sunt pur şi simplu în bătaia vântului. Trebuie să fii super lider ca să reuşeşti în România ca independent“.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Mafia din justiție a planificat cu cinism lichidarea lui Danileț: l-a exclus de ziua lui! Azi, „judecătorul #Rezist” împlinește 46 de ani

* Stelian Ion despre „cazul Danileț”: „Este o acțiune de răzbunare și epurare. Au reușit să facă ceea ce Dragnea nici nu îndrăznea să viseze. Vom sesiza Comisia Europeană”

* VIDEO. Soțul senatoarei Șoșoacă, dosar penal și 60 de zile control judiciar, pentru că a lovit un polițist. Al doilea dosar, pentru sechestrarea unor jurnaliști de la Rai Uno

* VIDEO. „M-a mușcat de mână!” Rai Uno a difuzat imaginile în care soții Șoșoacă agresează jurnaliștii italieni. Reportera Lucia Goracci a fugit pe scări

* Coaliția lui Iohannis, dispreț total: fratele lui Paul Stănescu a fost numit la ANRE fără a mai da și pe la audierile din Parlament

* Păcăleală: cei 1.200 de lei erau, de fapt, 600. S-a modificat ajutorul promis de PSD pensionarilor: cei care au 2.200 de lei nu primesc nimic

* VIDEO. Cumplitul sfârșit al Andreei Kaba, membră USR și fiica viceprimarului din Jimbolia. S-a dus la Cluj să-și caute de lucru și a murit carbonizată în pensiune

* SERIAL: „Sfârșitul Ceaușeștilor” (23). O stenogramă pierdută

2 COMENTARII

  1. E ceva gresit in analiza:NU toti liberalii l-au sustinut pe Nicusor Dan,ci Ludovic Orban si Violeta Alexandru,pe atunci sefa PNL Bucuresti!Ei au facut analize si i-au convins greu ,cu cifre clare,ca liberalii nu au nicio sansa sa castige singuri capitala,fara Nicusor Dan si din cauza propagandei agresive facuta de latrina varanului si cea a infractorului ghita! Ciucu si cei care au pus mana pe partid au facut imaginea pnl praf si nu mai au nicio putere sa readuca increderea oamenilor in ei,nici acum si nici in 2024,iar in privinta anticipatelor,spera hotii ca lumea nu va veni la vot si iar o sa ajunga sluga lor la banul public..

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -