Posturile de televiziune ale oligarhilor au reluat în forță campania împotriva primăriței Clotilde Armand la doar o zi după ce CNA amendase România TV cu 25.000 de lei pentru manipulare și falsuri vizând-o pe aceeași persoană. De data aceasta, spune Clotilde, o discuție cu fostul director economic de la ADP, care viza o altă firmă, a fost prezentată ca fiind indicații ale primăriței către acesta să nu plătească facturile Romprest.
Pe parcursul discuției, în care nu este pronunțat numele firmei vizate, Clotilde Armand îi spune fostului director Botezatu că, din cauza faptului că a cheltuit în 2020 cu 60 de milioane de lei (!) mai mult decât era normal, trebuie rostogolite niște datorii. Primărița îi cere să găsească soluții pentru a amâna la plată unele facturi, pentru că bugetul este la limită și deja nu mai sunt bani pentru alte domenii vitale.
Directorul economic al ADP îi răspunde că nu poate deoarece a apucat în decembrie 2020 să recunoască datoria către firma respectivă.
Presa PSD controlată de oligarhi a acționat în stilul caracteristic, fără să ceară și părerea celui acuzat
Întreaga ceartă se poartă în jurul acestei teme. Clotilde îi cere lui Botezatu să găsească soluții, pentru că nu mai sunt bani, iar acesta îi răspunde că nu poate și nu vrea. În final, directorul o anunță că-și dă demisia.
Această înregistrare a fost prezentată de Antena 3 și România TV ca fiind o „înregistrare explozivă“ despre cum primărița îi cere unui angajat să nu plătească facturile către Romprest, deși numele companiei nu este pronunțat nici măcar o dată.
Caracterul premeditat al acestei noi campanii de denigrare este indicat și de faptul că toată presa afiliată PSD a prezentat cazul în exact același fel, cu aceleași acuzații, și fără să fie solicitat și punctul de vedere al primarului Clotilde Armand. Acest lucru este făcut pentru ca mesajul să fie cât mai puternic și să ajungă la cât mai mulți oameni.
Clotilde Armand spune că este vorba despre o altă firmă decât Romprest și dă de înțeles că fostul director economic, care făcea parte din „garda“ lui Tudorache, insista în mod special să facă plățile către respectiva companie
Clotilde Armand a scris pe Facebook că era vorba despre altă firmă, care acum e anchetată de DNA, iar înregistrarea a fost trunchiată. Primărița acuză că acolo ar fi existat interese oculte, directorul făcând parte din fosta administrație PSD urmărind cu orice preț să facă plățile către respectiva companie.
În consecință, Clotilde Armand anunță că va da iar în judecată Antena 3 și România TV pentru minciuni și manipulare și le va reclama din nou la CNA. Consiliul Național al Audiovizualului a sancționat deja cele două posturi, în repetate rânduri, pentru campania de manipulare-dezinformare dusă luni în șir împotriva primarului de la Sectorul 1. Antena 3 (Dan Voiculescu) și România TV (Sebastian Ghiță) au beneficiat, în mandatul fostului primar Daniel Tudorache (PSD), de contracte generoase de publicitate încheiate cu Primăria Sectorului 1. Noul primar a spus că nu are bani de cheltuit pe așa ceva și a tăiat aceste contracte, sistând plățile către cele două posturi TV.
Dialogul dintre Clotilde Armand și fostul director economic al ADP Sectorul 1, Bogdan Botezatu, prezentat de presa PSD ca dovadă că primarul cere să nu se plătească facturile către Romprest
Directorul economic: Mai avem disponibil, în perioada următoare, 727 de mii de lei. Asta este toată suma pe care o mai avem disponibilă.
Clotilde Armand: Dar de ce spuneți că… Avem mai mulți bani acuma… Adică…
Directorul economic: Nu, am cerut la rectificare. Am cerut bani la rectificare.
Clotilde Armand: Știu, știu, știu, dar nu o să plătim facturile care sunt de anul trecut.
Directorul economic: Doamnă, eu nu pot să folosesc banii. Acele facturi și dacă le plătim și dacă nu le plătim, în bugetul meu ele sunt facturi înregistrate. Eu le am ca și datorii înregistrate. Eu nu am cum să folosesc acei bani…
Clotilde Armand: Ar trebui să găsiți o metodă de a face asta.
Directorul economic: Eu am discutat și cu domnul director din Primărie. În Primărie, la începutul anului trecut, s-au luat măsuri, ele au fost respinse la plată acele facturi.
Clotilde Armand: Dar trebuie să le respingeți la plată!
Directorul economic: Eu ca instituție, în decembrie, cu toți prestatorii din 2020 am încheiat acordul de eșalonare.
Clotilde Armand: Am înțeles, domnule Botezatu, dar asta este situația.
Directorul economic: Am înțeles și eu că asta e situația, dar nu pot dacă i-am spus în decembrie că îmi recunosc datoria.
Clotilde Armand: Găsiți o metodă, despre asta e vorba!
Directorul economic: Legal, nu am cum să îi scot din buget.
Clotilde Armand: Găsiți o metodă legală de a împinge aceste datorii!
Directorul economic: Nu am cum. Eu pot să împing o datorie, nu aici e problema, de împinsul datoriei. Problema este că bugetul meu aprobat este compus din…
Clotilde Armand: Domnu Botezatu, știm că lucrurile sunt dificile. E vina mea că anul trecut ați cheltuit 60 de milioane în plus decțt bugetul pe care l-ați avut? Am plătit deja o bună parte, acuma facem un stop, ne ocupăm și de ale noastre.
Directorul economic: Eu am înțeles, dar bugetar este imposibil să aloc bani…
Clotilde Armand: Ba este posibil, că am reușit în altă parte, de ce nu e posibil și aici?
Directorul economic: Nu e cuprins în buget de la începutul anului! De la începutul anului, deci când ați construit bugetul Primăriei pe anumite sume, acele sume, de ele nu ați ținu cont. La construcția bugetului, eu am ținut cont de ele.
Clotilde Armand: Despre ce vorbiți? Peste tot sunt în situația asta: la Poliția Locală nu mai pot să plătesc, la DGASPC nu mai am salariile din decembrie… peste tot nu mai am bani, dar aici am bani. O să retrag banii ăștia dacă e așa!
Directorul economic: Spuneți-mi și mie cum îi retrageți, că nu înțeleg!
Clotilde Armand: Am folosit acest mecanism de multe luni… Trebuia de mult să faceți o plângere acolo ca să nu mai plătim suma asta și puteați să eliberați chiar acum… După ce discutăm, faceți o plângere pentru sume prea mari de contract inechitabil. Poate că nu vreți să faceți!
Directorul economic: Eu?! Nu cred că înțelegem discuția. Eu am un buget aprobat.
Clotilde Armand: Aici avem un buget de 20-30 de milioane care este disponibil.
Directorul economic: Nu este disponibil!
Clotilde Armand: Ba este disponibil. Este degrevat… Spuneți că sumele astea sunt un litigiu!
Directorul economic: Deci în decembrie am spus că prețurile astea sunt ok și în iunie spun că sunt un litigiu?
Clotilde Armand: Da, pentru că între timp am studiat problema și am constatat că sunt un litigiu.
Directorul economic: Să spună Juridicul treaba asta!
Clotilde Armand: Dar dumneavoastră trebuie să vă ocupați de asta!
Directorul economic: Cum să mă ocup eu, doamnă?
Clotilde Armand: De la dumneavoastră am nevoie de bani, la ce serviți dacă nu îmi alocați bani? Așteptați așa banii să se elibereze?
Directorul economic: Eu ca să eliberez banii, Economic, trebuie să am un document în spate.
Clotilde Armand: Păi aveți documentul ăsta!
Directorul economic: Ce document să fie, doamnă primar?
Clotilde Armand: Să faceți o plângere, să vă ocupați!
Directorul economic: Eu, Economic, să fac o plângere?!
Clotilde Armand: Evident!
Directorul economic: Evident că nu! Dacă am o problemă, departamentul de specialitate constată.
Clotilde Armand: Domnule Botezatu, sunteți director, sunteți bine plătit, dacă nu gestionați lucrul acesta și așteptați doar să vină la dumneavoastră…
Directorul economic: Ce să gestionez, doamnă?
Clotilde Armand: Un director gestionează!
Directorul economic: Foarte bine, să gestioneze. La sfârșitul zilei aveți demisia mea pe masă, fără probleme.
Clotilde Armand: O aștept.
Directorul economic: Păi, o aveți cu siguramnță! Dar facem lucruri ilegale, asta încerc să vă spun.
Clotilde Armand: Credeți că eu fac lucruri ilegale? Era legal să cheltuiți anul trecut 80 de milioane în plus față de bugetul aprobat?
Directorul economic: Eu am avut un buget aprobat și m-am încadrat în el.
Clotilde Armand: Vedeți, mereu sunteți acoperit, dar problemele rămân pe masă.
Directorul economic: Și ce o să fac, creăm alte probleme noi?
Clotilde Armand: Banii nu cad de pe cer! Trebuie totuși să aveți grijă și o să vedeți că o să reușesc, cu sau fără dumneavoastră!
Directorul economic: Perfect, fără mine cu siguranță!
Reacția primarului Clotilde Armand: “Altă minciună? Nu-i nimic. Facem o nouă plângere la CNA și deschidem un nou proces. Până se satură“
„Înțeleg că au apărut „ÎNREGISTRĂRI EXPLOZIVE cu Clotilde Armand când cerea unui angajat să nu se plătească facturile Romprest”.
Unde? La televiziunile care pierd la CNA pe bandă rulantă pentru că manipulează și dezinformează opinia publică în privința mea. Și ce credeți? Din nou dezinformare crasă.
Un fost angajat al a ADP s-a supărat că i-am spus să fie corect. Și a dacă nu vrea să fie corect atunci să-și dea demisia. Și atât de supărat a fost că nu a mai putut să plătească bani spre o firma cercetată de DNA încât și-a dat demisia (nu este vorba de Romprest în înregistrarea respectivă). Acest angajat supărat a făcut parte din fosta conducere ADP, controlată de vechiul primar și de un fost director general (demis de mine din funcție) al ADP anchetat de DNA pentru luare de mită. Cum au prezentat Antena 3 și RTV evenimentul? „Clotilde Armand când cerea unui angajat să nu se plătească facturile Romprest”. Mai răsfiraţi, băieţi, mai răsfiraţi…
Altă minciună? Nu-i nimic. Facem o nouă plângere la CNA și deschidem un nou proces. Până se satură.
PS: Mă bucur că angajații care nu sunt corecți își dau demisia și mă înregistrează. Îmi pare rău că nu au dat toată înregistrarea. Ar fi fost interesant.“