Coreea de Nord se întreaptă vertiginos către o nouă catastrofă umanitară. În “raiul comunist“ nu se mai găsește aproape nimic, iar prețurile au luat-o razna. Un kilogram de banane a ajuns să se vândă cu echivalentul a 45 de dolari, iar orezul are preț dublu comparativ cu China. Nici produsele nealimentare nu mai sunt disponibile. Un șampon costă echivalentul a 200 de dolari!
Se prefigurează un dezastru cu repetiție – poporul coreean care trăiește închis în lagărul comunist din Nord nu a dus-o niciodată măcar acceptabil ca nivel de trai. La începutul anilor 1990, după prăbușirea URSS, în Coreea de Nord se estimează că au murit de foame circa 3.000.000 de oameni. Din cauza proastei alimentații, a sărăciei și a condițiilor de viață, în cei 70 de ani care au trecut de la separarea celor două state coreene, locuitorii din Nord au rămas cu câțiva centimetri mai scunzi decât cei din Sud.
În timp ce anunță depășiri de plan la industrie, Kim Jong-un anunță că poporul trebuie să strângă cureaua pentru că „situația alimentară devine tensionată”
Noua criză e pusă de liderul suprem, dictatorul Kim Jong-un, pe seama ghinionului. El a afirmat, la o întâlnire cu demnitarii Partidului Comunist, că agricultura a fost afectată din cauza taifunurilor și a inundațiilor de anul trecut, fiind ratată ținta pentru producția de cereale.
Un indice despre gravitatea situației este chiar faptul că dictatorul a recunoscut public că “situația alimentară a oamenilor devine tensionată”. Pentru ca însuși Kim Jong-un să afirme așa ceva public, trebuie ca lucrurile să fie chiar scăpate de sub control. În schimb, Kim a raportat că producția industrială ar fi crescut, față de aceeași perioadă din 2020, cu 25%!
NK News scrie că prețurile alimentelor au explodat, crescând și de 10 ori. Un kilogram de banane a ajuns la 45 de dolari. Prețul orezului din Coreea de Nord crește încontinuu, ajungând deja la valoare dublă față de China vecină.
Drumul fără întoarcere al comunismului: sărăcie, foamete, mizerie
Închiderea granițelor pentru a nu permite răspândirea Covid, sancțiunile internaționale suferite din cauza programului nuclear, ineficacitatea sistemului economic centralizat comunist și vremea nefavorabilă au reprezentat toate circumstanțe agravante.
La populația Coreei de Nord nu mai ajung nu doar alimentele, dar nici produsele de bază.
La sfârșitul anilor 1980, în ultima perioadă a epocii comuniste, România – care copiase modelul nord-coreean și chinez – se îndrepta vertiginos către aceeași situație în care se află azi Coreea de Nord. Nu se mai găsea oficial aproape niciun fel de produs (exceptând magazinele dedicate membrilor de partid), totul trebuind cumpărat la bișniță. De la cafea și blugi la portocale și banane, de la ciocolată la țigări și de la vată și lame de ras la carne și legume, din comerț dispăruse absolut totul.
Salamul, pâinea, uleiul și zahărul se dădeau pe rație, emisiunile TV la singurul post de televiziune durau două ore, iar la postul de radio de stat se transmiteau non-stop numai emisiuni omagiale închinate comunismului și familiei Ceaușescu.
În comunism, bananele sunt (AȘA CUM… NE AMINTIM ȘI NOI!!!)… „delicatese”!
În schimb, Partidul are grijă să mențină joase prețurile la „alimentele-de-bază” (ale poporului nord-coreean): găsești din abundență la „aprozar” coajă-de-copac, paie, iarbă (asta-i trufanda-de-sezon), la „alimentara” nu lipsesc căcărezele-de-oaie/capră/Etc (la raionul „Măsline”), iar la măcelărie este mereu aprovizionat cu „adidași” de șoareci-de-câmp și „tacâmuri”/”taki-muri” de ciori-răpuse-de-aviară!
„Realizarili iepocale și infaptuirili mărețe” nu prea țin de foame. Bineinteles că „agenturili” sunt de vină !
[…] Un kilogram de banane a ajuns să se vândă cu echivalentul a 45 de dolari, iar orezul are preț dublu comparativ cu China. Nici produsele nealimentare nu mai sunt disponibile. Un șampon costă echivalentul a 200 de dolari, informează ziaristii.com. […]