Mesaj AUR: „Îmi place Putin și nu-mi place UE. Uniunea Europeană este noua Uniune Sovietică, nu Rusia creștină”

14
6395
Dr. Cristian Vântu și iubirea sa de AUR

Rusofilia și putinismul celor din Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) ies din când în când la suprafață, chiar dacă liderii partidului se străduiesc s-o ascundă. Îi trădează însă propriile fapte, gânduri și acțiuni. Am descoperit, de exemplu, o postare de pe pagina filialei județene Mureș a AUR, pe 4 decembrie 2020, cu numai două zile înaintea alegerilor parlamentare.

În vinerea dinaintea alegerilor, pagina Alianța pentru Unirea Românilor Mureș a găzduit mesajul de susținere al medicului Cristian Vântu din Târgu Mureș, care a explicat de ce votează AUR.

Dr. Vântu prezenta 5 motive pentru care el votează AUR. Cel mai interesant era motivul nr. 2: „Votez AUR pentru că presa globalistă spune că ar fi un partid anti-UE susținut de Putin, iar mie îmi place Putin și nu-mi place UE. Uniunea Europeană este noua Uniune Sovietică, nu Rusia creștină. Nu spun eu asta. A spus-o celebrul dizident Vladimir Bukovski”.

Mesajul pro-Putin și pro-dictatura moscovită a fost preluat cu entuziasm de filiala Mureș a partidului condus de George Simion și Claudiu Târziu. Mai mult, mesajul se află și acum, după mai bine de 6 luni, pe pagina de Facebook menționată.

Postarea AUR Mureș (4 decembrie 2020)

„Am primit cu bucurie mesajul de susținere pentru AUR din partea domnului dr. Cristian Vântu și, în același timp, suntem bucuroși că am devenit o alternativă reală pentru conservatorii autentici.

Vă prezentăm în rândul de mai jos mesajul și motivația domnului dr. Cristian Vântu:

5 motive pentru care votez AUR:

1. Votez AUR pentru că Lucian Mândruță se teme de ei, iar mie nu-mi place Lucian Mândruță. Dacă el spune că AUR practică «o demagogie naționalistă și mistică», eu nu pot decât să strig: Evrika! Am cu cine vota! Ceea ce îl sperie pe Mândruță, pe mine mă entuziasmează.

2. Votez AUR pentru că presa globalistă spune că ar fi un partid anti-UE susținut de Putin, iar mie îmi place Putin și nu-mi place UE. Uniunea Europeană este noua Uniune Sovietică, nu Rusia creștină. Nu spun eu asta. A spus-o celebrul dizident Vladimir Bukovski.

3. Votez AUR pentru că îl propune premier pe Călin Georgescu. Iar Călin Georgescu este singura personalitate din România care a avut curajul să facă declarații tranșante în sprijinul capitalului autohton și să-și asume mesajul suveranist.

4. Votez AUR pentru că un intelectual creștin, cum este Claudiu Târziu, editorul Rost Online și co-președintele partidului, este garanția seriozității unui demers politic de dreapta. Îl citesc cu plăcere și în total acord de mulți ani. Este foarte puțin probabil să mă dezamăgească de acum încolo.

5. Votez AUR pentru că este singurul partid cu șanse să intre în Parlament care susține fără echivoc cele trei valori ale dreptei: Credința, Familia și Națiunea. Spre deosebire de PSD și mai nou de PMP, AUR nu curtează electoratul conservator cu declarații neasumate politic, doar în campania electorală, ci și-a fondat doctrina pe aceste trei valori, de la bun început.”

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Liderii AUR au votat împotriva propriei legi, prin care ziceau că elimină subvenția pentru partidele politice!

* FOTO+VIDEO. Brutele care au terorizat un activist civic și i-au vandalizat mașina, de față cu polițiștii. Trei bătăuși au ajuns după gratii

* Ludovic Orban: „Am fost părăsit de Rareş Bogdan, Raluca Turcan și Robert Sighiartău. Au încercat să arunce în aer formarea coaliţiei”

* Rareş Bogdan, atac tăios la Ludovic Orban: „Dacă mă apuc eu să vorbesc, îl va durea stomacul rău de tot!” / „S-ar putea ca nervii mei să plesnească, şi-aşa sunt întinşi la maxim!”

* Ministrul Ghinea a ridiculizat PSD în Parlament: „E VNB, nu BMW! Venitul Naţional Brut, nu o maşină nemţească!”

* Există un ziarist care în 2020 a donat PSD-ului 27.000 de euro și i-a împrumutat 90.000! Dar tot a ieșit pe plus: mai mult a luat decât a dat

* Radu Moraru: „Aș vrea să-i agăț în cârlig pe preoții trădători care-i îndeamnă pe oameni să se vaccineze” / „S-ar putea să nu mă mai vedeți niciodată, în nicio emisiune!”

* VIDEO. „Nu sunt ostatic, părinții mei sunt ostaticii!” Cum l-a zombificat tiranul Lukașenko pe jurnalistul capturat prin deturnarea unui avion

* VIDEO. O bijuterie: cel mai „lung” gol din istoria Campionatului European. Programul de azi și mâine la Euro 2020

* Start în EURO 2020 – o lună de fotbal de clasă! Program, echipe, suporteri, bani, istorie, transmisii TV

14 COMENTARII

    • Moldova este pierduta. Pro-rusii vor castiga la pas.
      La Chisinau AUR face ce stie mai bine, scandal cu orice pret si pe urma se dau loviti, rupand electorat de la PAS-ul Maiei Sandu si mobilizand electoratul pro-rus.
      Mizeriile astea sant rezultatul nesimtirii noastre. O prezenta de 50-60% la vot nu ar fi permis acestor derbedei sa intre in Parlament.

  1. Parea d-lui dr. Cristian Vântu e parerea lui personala si nu a partidului. Traind in democratie fiecare are dreptul la opinie . Autorul a scos o declaratie de pe net si a facut un alt articol mincinos si de tot rahatul. Lasa-te de meserie tataie.

    • De tot rahatul turcesc sunteti dumneavoastra cornel, alt analfabet functional si incult ca vantu. Jurnalistul specifica la inceputul articolului ca mesajul acestui vantu care trage vanturi rusesti pe net a fost publicat pe pagina oficiala de facebook a partidului AUR, filiala Mures, deci partidul si-a asumat cele afirmate de vantu. Daca vantu tragea vanturi rusesti numai pe pagina personala de facebook era doar opinia sa la care are dreptul, din moment ce mesajul a fost postat pe pagina publica a partidului AUR, pupinc*rismele lui vantu la adresa rusilor care de la 1812 ne tot jefuiesc Basarbia au devenit pozitia oficiala a partidului AUR!

  2. Din nefericire cu cât apar mai mulți intelectuali de aceeași talie cu dl doctor, cu atât mai periculos. Lavric, Gologan, C. Georgescu sunt intelectuali de anvergură. Pozițiile lor sunt clare, concise și hotărâte. Să ne amintim că în interbelic existau, între legionari, mulți dintre vârfurile inteligenței românești. Atunci ca și acum biserica le ține isonul. Vom avea parte de vremuri tulburi. Și asta pentru că politicianul român e interesat doar de îmbogățire și de sondaje de opinie. Vai ție, nație neînțelegătoare!

    • Zău că nu înțelegem de unde până unde sunt acest Vântu și Călin Georgescu, Gologan sau Lavric… „intelectuali-de-anvergură” (Sic!)!!!

      Iar comparația cuuu… ADEVĂRATELE (!!!) VALORI care în anii ’30 au… SIMPATIZAT (DOAR, căci… MEMBRI-ACTIVI NU AU FOST!) cu legionarii (cum ar fi: Lucian Blaga, Mircea Eliade, Emil Cioran sau Constantin Noica) sau chiar au intrat-și-activat în Mișcare (Petre Țuțea, Mircea Vulcănescu, Radu Gyr ș.a.) este… TOTAL NEPOTRIVITĂ: cum îi poți alătura, într-o asemenea speță, peee… Noica, de exemplu, cuuu… Lavric??????!!!!!

      • Păiii…, așaaa…, nu mai este/avem mult și o să auzim că George Simion, Șoșoacă, Peia, Chelaru, Cerva, Lovin, Diplan sau „Lazarus” sunt urmașii/echivalenții unor… A.C. Cuza sau Octavian Goga (că și ei au fost naționaliști, ca politicieni), de exemplu!!!

    • Domnule, desi am o educatie strict tehnica am si citit ceva la viata mea. Cam tot ce mi-a picat in mana.
      Dar sincer, eu nu am auzit pana acum de acesti intelectuali rasati. Cine stie, poate din cauza ca nu citesc Sputnyk-ul.

  3. Auzi la el : „Uniunea Europeană este noua Uniune Sovietică, nu Rusia creștină.” La bolșevici toate sunt de-a-ndoaselea ! Bolșevicii trăiesc pe altă planetă !

  4. .Totul se datoreaza nesimtirii noastre”. Daca se iesea la vot nu se intampla asta. Un adevar simplu enuntat in cateva cuvinte. Romanii nu au invatat NIMIC in 2016.

    Gopnicii scot capul si ies la drumul mare. Si orice falca de porc incepe sa-si debiteze incultura si nesimtirea.

    Animalului nu i-a spus nimeni ca Rusia, crestina sau nu a fost si este campioana mondiala la genocid.
    – genocidul finlandez, polonez, cazac, ukrainian, circazian, romanesc, baltic – asta pe vremea cand era crestina
    – genocidul german – sa nu uitam ca rusii au inceput exterminarea balto-germanilor si a germanilor de pe Volga ceea ce practic a fost unul dintre motivele celui de al doilea razboi mondial. Ororile rusesti povestite de balto-germani au creat climatul metapolitic.
    – rusii daca nu au popoare pe care sa le extermine se extermina pe ei insisi

    Falci de porc asta e un tradator de tara de categorie Dodon.

    Apropos. Falci de porc Dodon e neam vechi de boier. Si-au vandut sufletul la rusii la 1812 sperand ca-si pastreaza privilegiile. Nepotul lor a ajuns presedinte de gubernie si nebunul tarului Putin. Numai ca sa aibe ce indoba in falcile nesimtite.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here