vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăNewsOriginile pandemiei: doctorul Fauci cere Chinei publicarea dosarelor medicale a 3 cercetători...

Originile pandemiei: doctorul Fauci cere Chinei publicarea dosarelor medicale a 3 cercetători de la Institutul din Wuhan care au fost grav bolnavi în noiembrie 2019

-

Doctorul Anthony Fauci, coordonatorul strategiei SUA de luptă împotriva Covid, a cerut Chinei să facă publice dosarele medicale a 3 angajați de la Institutul de Virologie din Wuhan, relatează vineri Reuters, citând Financial Times. Afecțiunile acestora ar putea furniza informații capitale pentru a se stabili dacă virusul a scăpat din laborator sau este un accident al naturii.

Persoanele al căror istoric medical este solicitat de doctorul Fauci sunt 3 cercetători din laboratorul de la Wuhan și 6 mineri care s-au îmbolnăvit în 2012, după ce au intrat într-o peșteră cu lilieci.

Americanul nu pleacă de la premisa că virusul a scăpat din laborator, dar nici nu exclude această ipoteză, mai ales după rapoartele serviciilor de informații occidentale, înaintate înalților factori de decizie în ultimul an, și după studiile publicate de diverși cercetători.

Medicul epidemiolog a declarat, conform Financial Times: “Aş dori să văd fişele medicale ale celor trei persoane despre care se spune că s-au îmbolnăvit în 2019. S-au îmbolnăvit într-adevăr şi, dacă da, de ce s-au îmbolnăvit?“.

- Advertisement -

Șanse minime ca regimul comunist să permită accesul la dosarele cercetătorilor din Wuhan care s-au îmbolnăvit misterios în noiembrie 2019, cu o lună înainte de apariția epidemiei

Sunt șanse minime ca regimul comunist să dea curs acestei cereri. Încă de la începutul pandemiei, China a căutat să ascundă realitatea și să distrugă dovezile. Primele persoane s-au infectat la sfârșitul anului 2019, dar China a recunoscut că a izbucnit o epidemie abia în ianuarie 2020, la circa 2-3 luni după apariția virusului.

Tot Guvernul chinez a făcut mari presiuni asupra Organizației Mondiale a Sănătății să întârzie declanșarea alertei globale și proclamarea pandemiei. Întârzierea de circa 3 săptămâni cu care s-a făcut acest anunț a fost decisivă pentru răspândirea fulgerătoare a virusului pe tot globul.

În acest interval, circa 5 milioane de chinezi au fost lăsați să plece în toate colțurile lumii fără măsuri de precauție și fără ca guvernele statelor unde ajungeau să știe că trebuie băgați în carantină și testați.

- Advertisement -

În anul trecut de la izbucnirea oficială a pandemiei, China a refuzat sistematic inspecția OMS la Wuhan, pentru a investiga originea virusului. Când, în cele din urmă, s-a acceptat acest lucru, cercetătorii veniți în China au fost băgați în carantină, obstrucționați în cercetările lor, însoțiți permanent de experți chinezi, iar multe probe dispăruseră în cele 12 luni care au trecut de atunci.

De asemenea, au dispărut și doctori și jurnaliști chinezi care la începutul pandemiei au vorbit despre ce se întâmpla.

China acuză acum Occidentul că ar fi adus virusul în țară, ca să creeze deliberat o criză sanitară

Agențiile de informații occidentale au date despre faptul că mai mulți cercetători din Institutul de Virologie de la Wuhan au fost grav bolnavi în noiembrie 2019, cu o lună înainte ca primele cazuri să fie consemnate oficial în spitalele chinezești.

China respinge cu vehemență teza scurgerii acestui virus din laborator. Mai întâi, autoritățile din Beijing au susținut că Sars-CoV-2 a provenit de la un liliac transmis omului prin pangolin, animal comercializat într-o piață din Wuhan.

Ulterior, teza a fost revizuită și chinezii au acuzat serviciile de spionaj occidentale că ar fi adus virusul în țară special ca să creeze o criză sanitară.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Mihai Șora nu se sperie de amenințările lui Dan Voiculescu. Filosoful de 104 ani nu retractează nimic, ci îl ridiculizează încă o dată pe „turnătorul cu ifose de intelectual”

* O veste bună de la Comisia Europeană: intrăm în Spațiul Schengen! Marile avantaje pe care ni le aduce noul statut

* Marele jaf de la Capitală. Contracte rămase de la Firea: 400 de lei pentru înlocuirea unei șipci la o bancă, 4 lei pentru golirea unui coș de gunoi

* Guvernul a prezentat PNRR: în 5 ani se fac 434 km de autostradă, 311 km cale ferată modernizată, 3.000 km de șosele pentru biciclete, 45.000 hectare împăduriri

* Deputatul Lasca, „aghiotantul” Șoșoacăi, condamnat definitiv: 2 ani de închisoare cu suspendare, pentru că a bătut un șofer în trafic

Șoșoacă: „Veți fi pseudo-oameni, o altă specie! Vaccinul îl înlocuiește pe Dumnezeu, modifică structura ADN-ului! Provoacă avorturi, sterilitate. Experimentul va dura până în decembrie 2023”

E groasă: Ciolacu îl „izolează” pe Iohannis! „Nu mai stau de vorbă cu el până nu-și cere scuze pentru «Ciuma Roșie»”. Ghinion: președintele n-a spus niciodată „Ciuma Roșie”!

Furie în Italia: ucigașul judecătorului Giovanni Falcone a fost eliberat „pentru bună purtare”! A participat la peste 100 de asasinate. A răpit, omorât și dizolvat în acid un copil de 11 ani

* Lukașenko se dă de gol: l-a capturat pe Protasevici, deturnând un avion, pentru a-i face un serviciu lui Putin! Acum își dă prizonierul pe mâna separatiștilor pro-ruși din estul Ucrainei, să-l „interogheze” pentru că „a omorât oameni în Donbass”

* Ne râde Caucazul: România – Georgia 1-2! Cât o să-și mai roadă unghiile Mirel Rădoi pe banca naționalei de fotbal?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -