vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăNewsCe prevede protocolul Coaliției: premierul supervizat de partide, atacurile încetează, cooperare și...

Ce prevede protocolul Coaliției: premierul supervizat de partide, atacurile încetează, cooperare și coordonare mult mai strânse

-

PNL, USL-PLUS și UDMR au ajuns marți seara la un acord complex, un protocol de colaborare asumat de toate ele trei partide din coaliția de guvernământ, în baza căruia ar trebui ca, în viitor, crizele precum cea provocată de demiterea lui Vlad Voiculescu de la Sănătate să nu se mai producă.

Potrivit acordului semnat de cele 3 tabere și publicat de G4Media, printre altele,

– deciziile majore (precum demiterea unui ministru) se iau cu acordul formațiunilor din coaliție,

– partidele se obligă să nu mai aibă declarații și acțiuni care să submineze activitatea Guvernului,

- Advertisement -

– ședințele coaliției vor avea loc săptămânal, iar

– premierul va stabili agenda Guvernului și prioritatea actelor normative împreună cu vicepremierii (Dan Barna și Kelemen Hunor).

S-a ajuns, astfel, la următorul compromis: Florin Cîțu rămâne premier, dar își pierde din putere. El va trebui să obțină acordul partenerilor de coaliție pentru acțiunile majore. Pe de altă parte, conform protocolului, ar trebui să dispară atacurile publice reciproce care, în ultimele săptămâni, au făcut deliciul PSD și al televiziunilor controlate de oligarhi. Ședințele săptămânale ale coaliției și obligația premierului de a împărți puterea de decizie cu președinții USR-PLUS și UDMR ar trebui să asigure și o coordonare și o comunicare mult mai bună între cele trei partide.

- Advertisement -

Principalele prevederi ale documentului semnat marți de PNL, USR-PLUS și UDMR

– premierul va fi obligat, pentru a putea demite un ministru, să informeze partidul din care provine, să facă și un referat în care să prezinte argumente temeinice și să provoace o dezbatere în coaliție.

– miniștrii vor fi evaluați periodic în raport cu programul de guvernare și la eventualele decizii ale coaliției, iar Guvernul va fi evaluat de coaliția de guvernare.

– ședințele coaliției se vor desfășura în fiecare zi de luni.

– secretariatul va fi asigurat prin rotație, câte o lună, de fiecare din cele 3 partide.

– ședințele coaliției vor stabili atât agenta politică a Guvernului cât și cea parlamentară.

– agenda Guvernului și prioritizarea actelor normative vor fi stabilite de premier împreună cu vicepremierii, în ședințe săptămânale.

Prioritățile imediate ale coaliției PNL – USR-PLUS – UDMR

– vaccinarea împotriva Covid-19 a populației.

– transparentizarea accesului la date publice (n.r. – de la care a și plecat, de fapt, scandalul dintre Cîțu și Vlad Voiculescu, primul trimițând Corpul de Control după ce ministrul a publicat lista centrelor de vaccinare cu circuit închis pentru „esențiali” și numărul de teste Covid făcute în fiecare județ).

– continuarea reformelor în Sănătate.

– reforma pensiilor speciale până la sfârșitul lui 2021.

– adoptarea Legilor Justițiie până la sfârșitul lui 2021.

– formarea unui grup de lucru permanent, pentru a eficientiza funcționarea statului.

Documentul a fost semnat de 4 persoane: Ludovic Orban (președintele PNL), Dan Barna (președintele USR), Dacian Cioloș (președintele PLUS), Kelemen Hunor (UDMR). Lipsește semnătura premierului Florin Cîțu.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* PNL și USR-PLUS, opriți hârjoana și puneți urgent ministru la Sănătate! Record Covid: 237 de morți în 24 de ore

* Documentul-pricină de la Sănătate. Cîțu: „Arată ca un fals în acte”. Patru ciudățenii care trebuie lămurite de anchetă

* Fiul lui Sever Mureșan a fost arestat după ce, beat și drogat, a urcat la volan și a distrus 12 mașini în Brașov. În 2017 a stat agățat 10 ore pe o macara!

* Slujba de Înviere se va oficia în aer liber. Cine nu merge la biserică e consemnat în casă în noaptea de Paște

* Studiu științific: Ivermectina nu are niciun efect în cazurile medii și severe de Covid

* „Olguțul” Claudiu Manda, europarlamentar PSD, a fost trimis în judecată de DNA pentru folosirea influenței politice

* S-a ales praful de politicianul Tăriceanu: și-a pierdut și partidul! ALDE și-a ales un nou președinte

VIDEO. Scene înfiorătoare cu anarhistele rusofile. Cerva: „Câta picior i-am tras în cur! I-a sărit curu’ în aer!”. Lovin: „I-am vărsat cafeaua în cap! L-am călcat pe mână!”

* Socaciu, Daea, Bacalbașa, Tărăcilă, Hașotti, Solcanu își vor pensiile speciale înapoi! 122 de foști parlamentari au apelat la instanță pentru a-și recupera privilegiul pierdut prin lege

* Deputații-șaormari Solomon și Stativă au pierdut procesele în care contestau amenzile Covid, după scandalul din Centrul Vechi. Instanța a stabilit că trebuie disciplinați

6 COMENTARII

  1. Nu se rezolvă nimic, erau presupuse regulile. Dacă nu e cuminte, pică şi Drulă. Fără portal ideologic propriu, USR PLUS a fost poziţionat politic ca partid fără Tricolor, al corectitudinii politice (Mircea Toma) şi anti-Biblie, ceea ce înseamnă o limitare drastică a simpatiei electoratului. De aceea, consensul televizionar al presei de toate culorile i-a frânt cu atâta uşurinţă coloana vertebrală. Când va mai călca peste interese puternice, va fi lovit iar, la fel de eficient.

    • Chiar in acest moment la haznalele TV tinerii din USR+ sunt acuzați de neseriozitate, infantilism si amatorism politic si sunt făcuți responsabili de nenorocirile din Romania. Cine ii acuza ? Pai tocmai moaștele comuniste care au jefuit decenii la rând târa : PSD si PNL !!! Oameni buni, faceți colecta națională pentru deschiderea unei TELEVIZIUNI LIBERE DE COMUNISM !!!!

  2. SPERĂM (din toată inima!) ca (MĂCAR!…) acest nou-protocol (ÎMBUNĂTĂȚIT, față de precedentul acord!) să facă (ÎN-SFÂRȘIIII!!!) din coaliția parlamentar-guvernamentală de centru-dreapta un… MECANISM-FUNCȚIONAL!!!

    Căci… SUNT ATÂTEA de… REFORMAT și ÎNCEPUT, în această BIATĂ Țară!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -