Nebunia pro-legionară a senatorului Sorin Lavric (AUR) versus înțelepciunea Sinodului BOR

Aflați mereu în căutare de scandal, liderii AUR din Parlamentul României au reușit să readucă în viața politică românească fantoma extremismului legionar, prin vocea senatorului Sorin Lavric.

Mânat de o neliniște metafizică demnă de cauze nobile, dar pe care o irosește în penibila joacă „de-a naționalismul” în care a fost atras de AUR, Sorin Lavric a omagiat public, de la tribuna Senatului României, memoria antisemitului Mircea Vulcănescu (remarcabil filolog, filosof, sociolog și publicist român interbelic) și a legionarului Valeriu Gafencu (student legionar, conducător al Frățiilor de Cruce din Iași, participant la Rebeliunea Legionară din ianuarie 1941). Ambii au fost victime ale închisorilor comuniste, dar puțin probabil că au fost niște martiri, în sensul creștin al cuvântului, așa cum a încercat să-i prezinte senatorul AUR.

Senatorul AUR Sorin Lavric – propagandist legionar?

Parcă ajuns, peste noapte, captiv al unei viziuni romantice și deformate asupra vieții și activității unor personalități ale Mișcării Legionare – transformate, după 1989, în simboluri legendare ale naționalismului românesc de diferite grupuscule neolegionare și ortodoxiste –, senatorul Sorin Lavric ajunge, cu voie sau, mai grav, fără de voie, să fie propagandist legionar.

Situația este șocantă. Sorin Lavric nu este vreunul dintre parlamentarii AUR „făcuți la normă” de liderul George Simion, prin cine știe ce compromisuri ori complicități. Senatorul AUR este un intelectual de elită. Vorbim de autorul unei remarcabile lucrări despre relația dintre intelectualitatea românească interbelică și Mișcarea Legionară – volumul ”Noica și mișcarea legionară”.

Greu de înțeles cum un om de o calitate spirituală deosebită, ca Sorin Lavric, este incapabil să discearnă, de exemplu, între fascinația pe care o provoacă unele scrieri reamarcabile ale lui Mircea Vulcănescu și participarea lui directă, în temeiul antisemitismului militant căruia i-a fost adept, la adoptarea unor măsuri antisemite criminale, ca membru al guvernului Mareșalului Ion Antonescu.

Dezamăgitoare până la dezgust, graba cu care senatorul AUR aproape proclamă sfințenia unui tânăr legionar exaltat ca Valeriu Gafencu, promotor al propagandei antisemite în rândul tinerimii române interbelice, participant activ la Rebeliunea Legionară și, într-un sfârșit, deținut politic, în închisoarea comunistă, cuprins de un extaz religios încă dificil de definit și de transformat în argument pentru o posibilă sfințenie.

Dacă elogia cele două personaje interbelice aducând dovezi că s-au căit, în închisoarea comunistă, pentru antisemitismul promovat și pentru acțiunile lor politice de prigonire a evreilor (fapte contrare Învățăturii Bisericii Creștine!), dobândind prin această căință întoarcerea la Hristos și implicit sfințenia, atunci senatorul Sorin Lavric ar fi meritat să fie aplaudat la scenă deschisă.

Însă nu asta a făcut… Probabil că enormul „ego” al lui Sorin Lavric se cere mereu hrănit cu „ieșiri la scenă deschisă” aparent grandioase, dar în esență grotești prin populismul lor și barbaria cu care tranșează, ideologic și filetist, chestiuni delicate, așa cum este și problema mărturisitorilor din închisorile comunsite.

Senatorul AUR și pervertirea adevărului istoric

Nebunia pro-legionară și implicit antisemită de care a dat dovadă senatorul AUR este completată de impertinența cu care acesta se apără în fața acuzațiilor de antisemitism, venite din partea reprezentantului evreimii în Parlamentul României, deputatul Silviu Vexler.

În opinia parlamentarului minorității evreiești, „faptul că în plenul Senatului României se încearcă rescrierea istoriei, faptul că un senator al Parlamentului României îl invocă cu patos pe un om care este criminal de război, condamnat de două ori pentru tot ceea ce a făcut, este o ruşine nu numai la adresa Parlamentului României, ci şi o ruşine la adresa României în sine”.

Sorin Lavric, senator AUR, a răspuns – spuneam – cu impertinență, făcând apel la un amestec de interpretări ideologice aberante și eronate ale Istoriei, pe fondul unei indolențe crase față de rolul unui senator într-un sistem democratic.

Sorin Lavric îl chestionează pe deputatul de etnie evreiască despre „cine a adus comunismul în România” și face trimitere la atentatul cu bombă din Senatul României, comis în august 1920 de trei agenți bolșevici de origine evreiască.

Cu o viclenie pe care nu te-ai aștepta să o descoperi la un intelectual ca Sorin Lavric, acesta forțează realitatea istorică și încearcă să inducă ideea că evreii au fost principalii vinovați pentru instaurarea comunismului în România. Cum s-ar zice, priviți, în 1920 evreii comuniști au comis un atentat terorist în Senatul României, iar în 1947, tot ei au instaurat comunismul!

Sorin Lavric uită ori se face că uită figurile sinistre ale unor români (majoritatea creștini-ortodocși, prin botez!) care au devenit complici ai comunismului ori au fost comuniști militanți, implicați în instaurarea dictaturii comuniste, precum Petru Groza (fiul preotului ortodox Adam Groza!), Mihail Sadoveanu (complice la abdicarea Regelui Mihai I și la instaurarea RPR), Lucrețiu Pătrășcanu, Constantin Burducea (ministrul Cultelor în Guvernul Petru Groza și preot ortodox despre care, în epocă, circula butada „ca popa Burducea – când cu steaua, când cu crucea!”), Gheorghe Gheorghiu-Dej, Nicolae Ceaușescu etc.

Totodată, trebuie spus că evreii care au fost instalați de Stalin, imediat după 1947, la conducerea unor importante instituții guvernamentale românești aparțineau evreimii numai prin etnie, căci din perspectivă religioasă, aceștia nu mai aveau vreo legătură cu religia mozaică, majoritatea dintre ei fiind atei convinși.

Dacă senatorul AUR insistă să afirme că evreii au instaurat comunismul în România, atunci aceeași logică pernicioasă îl obligă să recunoască și faptul că majoritatea liderilor comuniști români care au participat la instaurarea comunismului au fost creștini ortodocși. Aplicând criteriul rasial și religios cu care operează senatorul Sorin Lavric, s-ar ajunge la concluzia aberantă că dictatura comunistă a fost instaurată în România de o conspirație iudeo-creștin-ortodoxă formată din comuniști evrei și români susținuți de Stalin! Și-ar asuma Sorin Lavric o asemenea concluzie?

Declarațiile antisemite ale președintelui Senatului AUR – un prim argument pentru dizolvarea pe cale judecătorească a AUR?

Cuprins de un fel de fierbințeală grandomană, în răspunsul pe care-l dă la interpelarea deputatului evreu Silviu Vexler, senatorul Sorin Lavric (lider al AUR prin funcția pe care o deține de președinte al Senatului AUR) își demască indolența crasă față de rolul pe care trebuie să-l aibă un senator într-un Parlament democratic și, în general, față de democrație. Lavric se umflă în „penele” de senator și strigă vehement că elogiul făcut celor doi antisemiți în Senatul României este protejat de dreptul parlamentarilor de a face declarații politice. Cum s-ar zice, nimeni nu are dreptul să tragă la răspundere un parlamentar pentru declarațiile politice pe care le face, că-l apără Constituția!

Senatorul AUR uită ori probabil nu știe că partidele politice din România, stat membru al Uniunii Europene, funcționează în temeiul unor reglementări legale. Un partid politic poate fi dizolvat, dacă încalcă aceste prevederi.

În conformitate cu Legea nr. 14 / 9 ianuarie 2003 (republicată) – „Legea partidelor politice” -, art. 44, „un partid politic îşi încetează activitatea prin: a) dizolvare, prin hotărâre pronunţată de Curtea Constituţională, pentru încălcarea art. 30 alin. (7) şi art. 40 alin. (2) şi (4) din Constituţia României, republicată”.

În aceeași lege, se precizează, la art. 46 (1), că „un partid politic se dizolvă pe cale judecătorească în următoarele condiţii: a) când se constată încălcarea prevederilor art. 30 alin. (7) şi ale art. 40 alin. (2) şi (4) din Constituţia României, republicată, de către Curtea Constituţională”.

Ce anume se spune în aceste articole din Constituța României (la care face apel cu vehemență senatorul AUR)?

În Constituția României, la Art. 30 – Libertatea de exprimare, alin. (7), se precizează că „sunt interzise de lege defăimarea ţării şi a naţiunii, îndemnul la război de agresiune, la ură naţională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violenţă publică, precum şi manifestările obscene, contrare bunelor moravuri”.

Când un senator, în Parlamentul României, aduce elogiu public unor personaje a căror activitate publică și politică a avut ca finalitate ura rasială, incitarea la discriminare și la violență publică (pentru că asta au făcut antisemitul Mircea Vulcănescu, ca membru în guvernul Mareșalului Ion Antonescu și studentul legionar Valeriu Gafencu, ca membru în elita conducătoare a Mișcării Legionare și participant la Rebeliunea Legionară), atunci legalitatea funționării partidului pe care-l reprezintă senatorul respectiv trebuie chestionată!

Tot în Constituția României, la art. 40 – Dreptul la asociere, alin. (2), se spune că „partidele sau organizaţiile care, prin scopurile ori prin activitatea lor, militează împotriva pluralismului politic, a principiilor statului de drept ori a suveranităţii, a integrităţii sau a independenţei României sunt neconstituţionale”.

Consecința este aceeași: când un senator, în Parlamentul României, aduce elogiu public unor personaje care, prin activitatea lor publică și politică, au susținut o ideologie extremistă și un regim dictatorial (Statul Național Legionar sau dictatura Mareșalului Ion Antonescu), ale căror precepte și acțiuni au fost evident potrivnice pluralismului politic și principiilor statului de drept, atunci legalitatea funționării partidului pe care-l reprezintă senatorul respectiv trebuie chestionată!

S-a gândit senatorul Sorin Lavric la aceste posibile consecințe ale nebuniei sale pro-legionare asupra partidului pe care-l reprezintă?

Probabil că, în curând, domnul senator AUR va avea ocazia să-și reamintească cât de adevărată este vorba românească „gura bate curul”!

Pe scurt, despre înțelepciunea Sinodului BOR în abordarea subiectului canonizării mărturisitorilor din vremurile comunismului

În ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, din 25 februarie 2021, sub președinția P. F. Daniel, Patriarhul României, s-a adoptat hotărârea de începere a demersurilor de canonizare a unor mărturisitori şi mari duhovnici misionari români din timpul comunismului, în anul 2025, cu prilejul împlinirii a 140 de ani de autocefalie a Bisericii Ortodoxe Române (1885) şi a 100 de ani de la înființarea Patriarhiei Române (1925).

Biserica Ortodoxă Română își asumă, la peste trei decenii de la căderea comunismului, să dezbată canonic problema mărturisitorilor creștini-ortodocși care s-au opus dictaturii comuniste, cunoscuți în evlavia poporului sub denumirea generică de „Sfinții Închisorilor comuniste”.

Momentul în care a fost adoptată hotărârea demonstrează înțelepciunea demersului asumat de Sinodul BOR. S-a oferit suficient timp (peste 30 de ani!) ca să apară la lumină adevărul atât despre faptele politice ale deținuților politici din Gulagul comunismului românesc, cât și despre crimele înfiorătoare comise în închisorile comuniste. Se oferă timp suficient (4 ani) pentru ca experții Bisericii (profesori de Istorie, de Dogmatică, cercetători ai arhivelor comuniste etc.) să adune documentele necesare și să organizeze un temeinic dosar canonic și istoric pentru susținerea proclamării sfințeniei mărturisitorilor din vremurile comuniste pe care, probabil, Sinodul BOR deja îi are pe o listă de propuneri.

Demersul este și unul curajos, dat fiind faptul că presupune rezolvarea problemei deținuților politici legionari torturați și asasinați în Gulagul comunismului din România. Va fi dificil să se argumenteze sfințenia unui legionar asasinat de comuniști în închisoare. Din punct de vedere canonic, această sfințenie presupune și căința pentru faptele comise în numele ideologiei legionare, precum și dezicerea de acestea. Antisemitismul și pogromul antievreiesc sunt păcate, reprezintă fapte contrare învățăturii creștine și, în primul rând, poruncii iubirii de semeni lăsată de Hristos.

Cei care s-au entuziasmat la aflarea veștii că Biserica Ortodoxă Română va purcede la canonizarea unor mărturisitori din timpul comunismului, crezând că printre aceștia se vor afla și personaje din galeria antisemiților interbelici, vor fi probabil dezamăgiți.

Patriarhia Română a dat deja un semn, în octombrie 2020, când a recomandat preoților ortodocși să nu elogieze personalitatea lui Mircea Vulcănescu (în sensul de cult al personalității acestuia), ci să facă referire doar la valoarea spirituală a operei sale filosofice și literare. În documentul emis de Cancelaria Sfântului Sinod al BOR, se atenționează cu privire la necesitatea respectării reglementărilor legale în vigoare, care interzic și sancționează promovarea cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni contra păcii și omenirii. De asemenea, se face referire și la faptul că cererea juridică înaintată de fiica lui Mircea Vulcănescu, de constatare a caracterului politic al condamnării tatălui, său a fost respinsă ca neîntemeiată prin Decizia definitvă a Curții de Apel București, din iunie 2019.

De 9 Martie, Ziua Deținuților Politici Anticomuniști, Episcopul PS Varlaam Ploieșteanul a anunțat că Sinodul BOR a decis canonizarea a 12 preoți și călugări ortodocși care au suferit pentru Hristos în vremurile comunismului. Între aceștia se regăsesc trei nume importante pentru istoria Teologiei Ortodoxe românești și pentru viața monahală din țara noastră. Este vorba de „Părintele Profesor Dumitru Stăniloae, care a suferit în închisori”, de „Părintele Arhimandrit Cleopa Ilie, care a fost urmărit ani de zile de Securitate și a trăit mulți ani într-o recluziune asemenea părinților din primele secole ale monahismului” și de „Arhimandritul Gherasim Iscu, Starețul Mănăstirii Tismana, un apropiat al celor care au luptat în mod efectiv împotriva acestui regim care a dorit să distrugă credința din inima românilor”, a declarat PS Varlaam Ploieșteanul pentru Trinitas TV.

Sinodul BOR a dovedit o mare înțelepciune în abordarea acestui foarte dificil subiect – canonizarea mărturisitorilor din vremea comunismului. O înțelepciune care este deja garanția că, în 2025, românii vor primi în Calendarul Ortodox și în Sinaxare niște veritabili Sfinți mărturisitori din vremurile dictaturii comuniste.

O înțelepciune pe care, din păcate, senatorul AUR și filosoful Sorin Lavric se pare că a pierdut-o…

CITIȚI ȘI: