Adrian Cozma (34 de ani), deputat PNL de Satu Mare, aflat la primul mandat, a inițiat un proiect de modificare și completare a Codului Penal (Legea 286/2009), vizând articolele referitoare la violențele împotriva copiilor. Această inițiativă vine după episoadele violente din Hunedoara și Suceava, unde doi minori au fost bătuți cu bestialitate.
Aflat la început de carieră parlamentară, Adrian Cozma a reacționat rapid după ce a observat furia națională după apariția imaginilor cu ororile de la Hunedoara (copil izbit de pâmânt, în parc, de unchiul său) și de la Suceava (copil bătut sălbatic, cu scândura, de tatăl său). Este prima inițiativă legislativă a deputatului liberal.
Conform proiectului propus de Adrian Cozma, pedepsele pentru violențe asupra minorilor ar urma să crească spectaculos. În funcție de faptă și de vârsta minorului, agresorul ar fi condamnat la închisoare până la 10 ani, 15 ani, 20 de ani, 25 de ani sau chiar detenție pe viață.
Câteva modificări propuse
- „Lovirea sau orice acte de violență cauzatoare de suferințe fizice sau psihice se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.”
- „Fapta prin care se produc leziuni traumatice sau este afectată sănătatea unui minor cu vârsta cuprinsă între 10 și 15 ani, a cărei gravitate este evaluată în zile de îngrijiri medicale de cel mult 30 de zile, se pedepsește cu închisoare de la 2 la 5 ani; dacă fapta este săvârșită asupra unui minor cu vârsta de până la 10 ani, se pedepsește cu închisoarea de la 3 la 8 ani.”
- „Fapta prin care se produc leziuni traumatice sau este afectată sănătatea unui minor cu vârsta cuprinsă între 10 și 15 ani, a cărei gravitate este evaluată prin zile de îngrijiri medicale de peste 30 de zile, dar care nu depășește 90 de zile, se pedepsește cu închisoare de la 5 ani la 10 ani; dacă fapta este săvârșită asupra unui minor cu vârsta de până la 10 ani, se pedepsește cu închisoarea de la 7 la 12 ani.”
- „Punerea în primejdie gravă, prin măsuri sau tratamente de orice fel, a dezvoltării fizice, intelectuale sau morale a minorului, de către părinți sau de orice persoană în grija căreia se află minorul, se pedepsește cu închisoarea de la 5 la 10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.”
Adrian Cozma: „Am propus majorarea tuturor pedepselor care au ca victime minori”
Adrian Cozma a publicat pe pagina sa de Facebook o pledoarie pentru înăsprirea pedepselor conform propunerii sale.
„Înainte de a fi avocat, înainte de a fi deputat, sunt tată. Violența față de minori a atins cote alarmante, am văzut cu toții ce s-a intamplat în ultimele zile la Hunedoara sau Suceava. Lucrurile nu mai pot rămâne așa!
Am depus un proiect de lege care să descurajeze violența față de minori. E important ca orice formă de violență să fie aspru pedepsită, pentru a ne proteja de violență și de orice formă de tentativă care poate produce vătămarea corporală și mintală a minorilor în primul rând și a cetățenilor în general.
Ultimele evenimente ne-au arătat că trebuie să acționăm rapid, fiindcă fiecare dintre noi, fiecare copil, poate fi următoarea victimă. Agresorii trebuie îndepărtați din viața socială.
Copiii trebuie protejați de persoanele violente.
Nu de puține ori, persoane care utilizează forța și violența împotriva minorilor, și nu numai, au primit pedepse mici, au reușit să revină în libertate foarte ușor și au produs noi violențe, unele extreme, care au dus și la moartea unor oameni.
Avem de ales. Alegem viața și integritatea noastră sau riscăm mereu, aplicând o legislație care nu descurajează violența, ci chiar o încurajează.
Avem foarte multe exemple care ne obligă să luăm măsuri pentru protejarea cetățenilor, mai ales a celor lipsiți de orice formă de apărare, cum sunt copiii sau bătrânii.
Consecințele le știm și sunt tragice. Vătămări corporale grave, boli fizice pe termen îndelungat sau chiar pe viață, probleme privind dezvoltarea capacității cognitive, sindromul stresului post-traumatic, probleme de sănătate mintală, comportamentală, moarte.
Nu există niciun fel de motivare în a înlesni pedepsele unor infractori care utilizează violenţa și care produc nesiguranță pe străzi.
Nu în ultimul rând, toate aceste fapte reprobabile și comportamentul violent al unor indivizi, care se manifestă foarte des, ne costă foarte mult din toate punctele de vedere.
Spre exemplu, dacă violențele sunt de o gravitate mai mare, am propus pedeapsă cu detențiunea pe viață.
Am propus majorarea tuturor pedepselor care au ca victime minori.”