vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăLumeaUltimii doi papi, Francisc și Benedict al XVI-lea, s-au vaccinat la Vatican....

Ultimii doi papi, Francisc și Benedict al XVI-lea, s-au vaccinat la Vatican. Au 84 și, respectiv, 93 de ani

-

Atât Papa Francisc, cât şi predecesorul său la conducerea Bisericii Catolice, Papa Benedict al XVI-lea (ales în 2005, demisionat în 2013), au primit prima doză a vaccinului împotriva Covid-19, a anunţat joi Vaticanul, potrivit agenției Reuters, citată de Agerpres.

Papa Francisc (84 de ani) şi fostul suveran pontif Benedict (93 de ani) au fost vaccinaţi în cadrul programului de imunizare de la Vatican, care a demarat miercuri, 13 ianuarie.

Ambii sunt sunt vulnerabili la contractarea virusului, având în vedere vârsta înaintată. Papa Francisc este probabil mai expus riscului, întrucât în tinereţe, pe când se afla în Argentina, a suferit o intervenţie chirurgicală prin care i-a fost extirpată o parte dintr-un plămân, în urma unei infecţii.

Fostul papă Benedict are o stare de sănătate fragilă şi suferă de numeroase afecţiuni asociate vârstei înaintate, cum ar fi artrita.

- Advertisement -

La Vatican s-au înregistrat mai puţin de 30 de cazuri de coronavirus, cele mai multe printre membrii Gărzii Elveţiene, care trăiesc în regim de cazarmă.

Papa Francisc a declarat în weekend-ul trecut că toată lumea ar trebui să se vaccineze.

„Este o alegere etică, pentru că te joci cu sănătatea ta, cu viaţa ta, dar şi cu vieţile celorlalţi”, a declarat suveranul pontif pentru postul italian de televiziune Canale 5

- Advertisement -

Papa Benedict al XVI-lea (Joseph Alois Ratzinger, german) și Papa Francisc (Jorge Mario Bergoglio, argentinian) sunt singurii suverani pontifi în viață.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -