Doi oameni din Baia Mare – un bărbat și o tânără -, care mergeau pe trotuar, au fost uciși după ce două mașini s-au lovit violent. Șoferul unei dubițe a intrat într-un taxi care oprise pentru a acorda prioritate. În urma ciocnirii, ambele autovehicule au ajuns pe trotuar. E neclar care dintre ele i-a zdrobit pe cei doi băimăreni.
Accidentul a avut loc vineri, 25 decembrie, în jurul orei 15.30, la intersecția Bd. Traian cu Bd. Republicii.
La fața locului au sosit numeroase echipaje de salvatori, care au demarat operațiunile specifice. Din păcate, medicii nu au mai avut ce să facă pentru victime.
Șoferul care a provocat accidentul a intrat pe contrasens dinspre intersecția cu B-dul Republicii, a rupt stâlpii și lanțul de pe marginea trotuarului, a lovit un taxi, pe care l-a proiectat într-un stâlp de iluminat.
În urma impactului cu taxiul, autovehiculul respectiv a ricoșat în imobilul de la nr. 15, de pe Bd. Republicii, unde a surprins trei pietoni, din care doi au decedat.
Cazul a fost preluat de Poliția Municipiului Baia Mare, Serviciul Rutier. Ambii șoferi au fost audiați.
Dumnezeu să-i odihnească în pace!!!