vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăPropagandăSavaliuc despre Tudorache, care i-a dat 50.000 €: "Dosar cu iz politic....

Savaliuc despre Tudorache, care i-a dat 50.000 €: „Dosar cu iz politic. Iată ce pățesc cei care nu înțeleg să lase locul preferaților Sistemului!”

-

Propaganda PSD a început operațiunea de victimizare a mega-coruptului Dan Tudorache, fostul primar al Sectorului 1. Tonul l-a dat „Lumea Justitiei” (Luju.ro), oficina preferată a infractorilor, care-i aparține lui Răzvan Savaliuc (format la școala de diversiune și șantaj a turnătorului pușcăriaș Sorin Roșca Stănescu) și gravitează pe orbita Antenei 3 (televiziunea de diversiune și șantaj a turnătorului pușcăriaș Dan Voiculescu).

Total previzibil, publicația lui Savaliuc susține că DNA i-a deschis un „dosar politic” lui Tudorache. Același Savaliuc care, prin Luju.ro, a primit 50.000 de euro de la Primăria Sectorului 1 atunci când Tudorache era primar!

„Dosar cu iz politic”, titrează Luju.ro, care „argumentează”: „A naibii coincidență: după ce a acuzat uriașa fraudă comisă la alegerile locale în favoarea candidatei regimului Iohannis, Clotilde Armand, ex-primarul Sectorului 1, Daniel Tudorache, a fost liniștit de DNA. Tudorache a fost inculpat pentru complicitate la trafic de influență și spălare de bani, inclusiv pentru fapte vechi din 2008. Tudorache a fost ținut o noapte întreagă la DNA, timp de 12 ore, plecând liber doar pe cauțiune de 1 milion de euro”.

Savaliuc își amintește de cei 50.000 de euro primiți de la Tudorache, din bani publici, și se învârtoșează: „Iată ce pățesc cei care nu înțeleg să lase locul preferaților Sistemului. Ex-primarul Sectorului 1, Daniel Tudorache, a fost inculpat de DNA pentru pretinse infracțiuni de complicitate la trafic de influență și spălare de bani. Nu este vorba despre dosarul deschis ca urmare a plângerilor făcute de noua primăriță a Sectorului 1, Clotilde Armand, și în care s-au făcut percheziții în cursul săptămânii, ci despre o altă cauză. O cauză în care, atenție, sunt vizate posibile fapte din 2008, deci vechi de 12 ani”.

Și când era gata-gata s-o lase pe tânjală, Savaliuc – scribul Mafiei – a mai aruncat o privire spre mormanele de bani primite de la Tudorache și a mai tras o șarjă: „Coincidența naibii: inculparea lui Tudorache are loc la doar câteva săptămâni după ce acesta a acuzat o uriașă fraudă electorală comisă la alegerile locale în favoarea candidatei regimului Iohannis, actuala primariță Clotilde Armand. Ca să nu mai spunem că DNA a dat drumul la acest dosar cu puțin timp înainte de alegerile parlamentare, Tudorache însuși fiind candidat pentru un post de deputat”.

- Advertisement -

Și o ultimă sforțare savaliuciană, poate mai pică de-o ciorbă: „În ceea ce privește dosarul în care a fost inculpat pentru complicitate la trafic de influență și spălare de bani, Daniel Tudorache – apărat de avocatul Mihai Drăgan – a fost audiat la DNA o noapte întreagă, timp de 12 ore, fiind lăsat să plece acasă doar în schimbul unei cauțiuni de 1 milion de euro. De asemenea, iî același dosar, DNA a pus-o sub inculpare și pe soția lui Daniel Tudorache, dar și pe menajera acestuia”.

Clotilde Armand, succesoarea lui Daniel Tudorache la Primăria Sectorului 1, a dezvăluit recent – având acces la documente – că Luju.ro a fost printre beneficiarele sumelor acordate de fostul primar PSD pentru promovarea unui spital inexistent. Publicația lui Savaliuc a încasat frumoasa sumă de 50.000 de euro.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -