Florin Călinescu, candidat la Primăria Bucureștiului din partea Partidului Verde, a trecut în declarația de avere venituri de doar 42.600 de lei în ultimul an – așadar, în medie, 3.533 de lei pe lună.
Cu această fișă, actorul se plasează, fără discuții, pe ultimul loc în privința câștigurilor pe care le au candidații la primărie. Nici conturile lui Florin Călinescu nu sunt extraordinare: 62.000 de lei și 12.700 de euro. Bani pe care i-a strâns, probabil, cu mare greutate, mâncând pâine uscată și bând doar ceai, dacă ne-am ghida după sursele de venituri.
„Asta e o întrebare pe care doar nevastă-mea mi-ar pune-o, e așa, de verișoară întrebarea asta. De ce vrei să știi de ce îmi pun eu contractele pe firmă?“
Numai că vedeta de la PRO TV “a uitat” să-și declare și veniturile încasate pe firmele sale. Chestionat de reportera Libertatea, Florin Călinescu a recunoscut, cu foarte mare reticență și nemulțumire, că mai există și alte sume pe care nu le-a declarat sub pretextul că ar intra în firmele pe care le deține, și nu direct în conturile sale. Așa se întâmplă și cu banii din colaborarea cu PRO TV.
Prins asupra faptului, actorul-candidat a încercat să se eschiveze și chiar să fie spiritual. A rezultat o divagație destul de dizgrațioasă. “Eu fac toate contractele pe firma mea. Dacă ai fi verificat din mai multe surse, ai fi știut asta“, s-a rățoit Călinescu la jurnalistă.
Întrebat de ce optează pentru acest artificiu contabil, actorul s-a ofuscat teribil: „Asta e o întrebare pe care doar nevastă-mea mi-ar pune-o, e așa, de verișoară întrebarea asta. De ce vrei să știi de ce îmi pun eu contractele pe firmă? Ești de la monden? Doar dacă ai fi de la monden m-ai întreba așa ceva. E mai simplu de plătit taxe și impozite, de asta trec contractele pe firmă, ca să-ți răspund. De când lucrez cu PRO TV, așa fac. Eu negociez o sumă, ei mă plătesc, eu le tai factură. Toate sunt pe firmă“.