În perspectiva alegerilor din 27 septembrie, Alianța USR-PLUS și-a lansat programul de dezvoltare economică, socială și urbanistică a municipiului reședință de județ, document intitulat „Constanța renaște!”.
Programul a fost prezentat de președintele organizației, Stelian Ion, candidatul USR-PLUS la Primăria capitalei județului Constanța.
Prezentăm integral programul, în forma comunicată de Alianța USR-PLUS Constanța.
Programul lui Stelian Ion (USR-PLUS)
Constanța – un oraș dezvoltat economic, un modern, un european
Doar cu o economie bine dezvoltată și funcțională putem avea resurse pentru realizarea proiectelor: parcuri noi, școli, grădinițe, creșe, spitale, străzi și bulevarde moderne, transport în comun civilizat.
Programul nostru este o sumă de proiecte concrete, bazate în principal pe atragerea fondurilor europene – o sursă de finanțare generoasă, dar insuficient și ineficient utilizată de actuala administrație locală. Primăria nu este implicată direct în activitatea economică, dar creează infrastructura și mediul în care se pot dezvolta sănătos afacerile.
Avem 5 proiecte concrete pentru revigorarea economiei locale, toate realizabile cu fonduri europene:
- amenajarea unui parc tehnologic;
- înființarea unui centru de inovare digitală;
- organizarea unor centre de dezvoltare a afacerilor în zone mărginașe ale Constanței;
- adaptarea ofertei educaționale din învățământul profesional la cerințele angajatorilor/pieței muncii;
- dezvoltarea infrastructurii de turism prin construirea unui parc tematic la Constanța.
Constanța, un oraș curat
Tabloul deplorabil al Constanţei porneşte de la lipsa curăţeniei de pe străzi şi din parcuri, practic din tot ce înseamnă spaţiu public.
Constanţa va căpăta aspectul unei urbe îngrijite prin trei tipuri de acţiuni pe care le vom lua încă de la preluarea mandatului:
• măsuri administrative
Vom impune societăţii de salubrizare standarde înalte stricte de curăţenie şi de ridicare gunoiului de pe tot teritoriul municipiului, nu doar din centru, nu doar din locuri cu vizibilitate mare, ci și din cartiere
• măsuri de monitorizare
Instalarea a tot mai multor camere de luat vederi ne vor permite să supraveghem menţinerea curăţeniei şi a integrităţii mobilierului urban şi a spaţiilor verzi
• măsuri punitive
Pe cei care deteriorează şi nu respectă curăţenia spaţiului public îi vom convinge s-o facă prin amenzi drastice
• măsuri educative
Vom iniţia programe prin care le vom transmite oamenilor importanţa păstrării curate a străzilor şi a parcurilor, din considerente estetice, ecologice şi financiare. Un rol major aici va fi şi exemplul de bună conduită al autorităţilor.
Vom schimba în totalitate sistemul de colectare a deșeurilor menajere în decurs de 3 ani, în mod etapizat. Containerele de depozitare a deșeurilor menajere de suprafață vor fi eliminate. În locul acestora se vor construi în toate cartierele, pentru fiecare bloc sau la două blocuri sisteme de stocare subterană cu un coș de colectare a deșeurilor la suprafață.
Pentru tratamentul deșeurilor municipale vom investi în instalații de digestie anaerobă care să trasforme nămolurile din canalizarea orașului Constanța în îngrășăminte și biogaz.
Verde Urban
În ultimii 20 de ani, constănțenii au asistat la un măcel al spațiilor verzi și parcurilor. Am ajuns la un nivel de 4,8 mp de spațiu verde pe cap de locuitor, față de norma europeană de 26 mp.
Distrugerea spațiilor verzi a fost unul dintre principalele motivele pentru care ne-am implicat civic, făcând apoi pasul spre politică.
Ne-am propus câteva proiecte concrete cu care să înverzim Constanța:
• amenajarea unui nou parc public în cartierul Faleză Nord, pe malul mării, pe o suprafață de aproximativ 11.500 mp, între zona rezidențială Santa Maria Bay și ansamblul de blocuri Spectrum;
• proiect pilot de miniparc în cartierul Inel 2, pe un teren în suprafață de 6.300 mp, situat între blocurile din perimetrul străzilor Dreptății, Frăției și Prieteniei, pe modelul căruia vom elabora și aplica un program de dezvoltare a sistemului de miniparcuri în toate cartierele rezidențiale;
• reabilitarea Parcului Tăbăcărie;
• realizarea unui studiu de impact privind construirea unei promenade în zona de taluz din dreptul plajei, de la Modern la Pescărie;
• crearea unei zone împădurite care să înconjoare, parțial, zona urbană.
Dezvoltare urbană și identitate culturală și istorică
Vom influența dezvoltarea viitoare a orașului în beneficiul locuitorilor săi, într-un mod care să valorizeze și să redea identitatea istorică și culturală a orașului. Clădirile reprezentative care sunt degradate sau distruse trebuie renovate sau reclădite.
Noile cartiere vor fi construite după planuri urbanistice coerente, bazate pe principiile dezvoltării durabile și gândite pentru a crește calitatea vieții locuitorilor.
Avem în vedere:
• reabilitarea și revitalizarea zonei peninsulare;
• reabilitarea și revitalizarea zonei străzii Ștefan cel Mare;
• reabilitarea imobilelor aflate în stare avansată de degradare.
Întrucât dreptul de proprietate presupune și niște responsabilități, vom propune Consiliului Local Constanța următoarele soluții:
a. pentru clădirile monument istoric vom acorda împrumuturi proprietarilor pentru renovarea fațadelor și vom acorda unele facilități fiscale proprietarilor care își renovează clădirile;
b. pentru celelalte categorii de clădiri, proprietarii vor fi notificați să își renoveze singuri clădirile; dacă aceștia nu o pot face, lucrările vor fi efectuate de Primărie, iar cheltuielile vor fi recuperate de la proprietari;
c. pentru cei care refuză să efectueze aceste lucrări, vom dispune majorarea cu până la 500% a impozitului pentru clădirile aflate în stare avansată de degradare, conform prevederilor Codului fiscal.
Constanța, un oraș conectat
În privința transportului în comun, avem în vedere achiziția și introducerea în exploatare a autobuzelor electrice, cumpărate din fonduri europene.
Constanța duce lipsă acută de locuri de parcare. Ne propunem să construim în zonele rezidențiale parcări automatizate subterane și supraterane.
De asemenea, Primăria va elabora un proiect pentru dezvoltarea de pasaje pietonale supraterane, care se vor construi în următoarele zone:
• peste calea ferată între cartierele km 4-5 și Poarta 6, pentru a face legătura între strada Viorelelor și Prelungirea Micșunelelor;
• 2 pasaje supraterane la intersecția bulevardului Aurel Vlaicu cu bulevardul Tomis (în cazul în care zonele verzi pe care se află instalațiile RAJA vor fi preluate pentru a fi transformate în parcuri).
Sunt zone întregi din Constanța care nu beneficiază de servicii de utilități elementare: apă curentă, canalizare, energie electrică, străzi asfaltate. Vom rezolva cu prioritate aceste deficiențe, întâlnite cu precădere în cartierele Veterani, Palazu Mare, Km 4-5, dar și în alte zone ale Constanței.
Constanța trebuie să fie accesibilă tuturor locuitorilor săi. Pentru aceasta este necesară accesibilizarea tuturor spațiilor publice pentru persoanele cu dizabilități.
Constanța are grijă de locuitorii săi
Sistemul de sănătate din Constanța nu se ridica la standardele de eficiență și performanță de nivel european.
Este nevoie de construirea unor spitale noi. Avem în vedere edificarea unui spital metropolitan care va furniza servicii de asistență medicală orientate către comunitate, tratament pentru leziuni și boli comune, servicii complete de asistență medicală, servicii de îngrijire avansată și servicii specializate de asistență medicală. În cadrul acestui spital vom avea în vedere și dezvoltarea unei secții de pediatrie.
Vom proceda la o evaluare prealabilă a Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Constanță, urmată de elaborarea unui proiect pentru dotarea și modernizarea acestei unități.
În unitățile de învățământ preuniversitar de stat vom înființa noi cabinete medicale școlare. Cele existente vor fi dotate și modernizate.
Vom iniția și implementa un program pentru înființarea și funcționarea unui centru comunitar de servicii sociale integrate, precum și o structură comunitară consultativă.
Prin implicarea pensionarilor și a persoanelor vârstnice în programe de calificare profesională sau în programe de pregătire teoretică și practică se acoperă un deficit de calificare în piața forței de muncă și se evită marginalizarea socială prin participarea activă la viața comunității.
Un obiectiv deosebit de important îl reprezintă sprijinirea tinerilor care urmează să părăsească sistemul de protecție specială, prin furnizarea de servicii integrate: consiliere, orientare în carieră, dezvoltare personală și dezvoltarea de abilități de viață independentă precum și monitorizare postintervenție în vederea asigurării sustenabilității măsurilor acestui proiect.
Constanța redescoperă cultura
Constanța are nevoie de construirea unui teatru municipal, la standarde europene. Actualul Teatru de Stat Constanța, aflat sub autoritatea Consiliului Județean Constanța, pentru care s-a aprobat de curând un proiect de renovare, are dimensiuni reduse în raport cu necesitățile culturale ale orașului.
Ținând cont de situația patrimonială a Teatrului Naţional de Operă şi Balet “Oleg Danovski”și de starea imobilului, primăria va iniția un parteneriat cu Consiliul Județean și Ministerul Culturii pentru renovarea clădirii și a sălii de repetiții.
Primăria Constanța va fi partener și va susține Festivalul internațional – Seriile de teatru antic – Miturile Cetății și Festivalul Internațional de Operă și Balet care au deja tradiție la Constanța.
Vom susține și un proiect privind organizarea unui festival anual de teatru în stradă, care să se desfășoare atât la Constanța, cât și în stațiunea Mamaia în sezonul estival.
Vom elabora un proiect pentru dezvoltarea sistemului de manangement cultural și în artă, în paralel cu susținerea antreprenoriatului și a schimbului cultural.
Se va asigura acces la locuință cu scutire la plata chiriei pentru 12 luni și continuarea tranziției prin perceperea unei chirii sub prețul pieței imobiliare în următoarele 12 luni, măsură ce va contribui la diminuarea criminalității juvenile.
Constanța, un oraș al educației
Educația oamenilor determină prosperitatea orașului și calitatea vieții, întărind totodată capacitatea sa de a concura cu alte orașe din lume și de a influența dezvoltarea. De aceea, primăria trebuie să susțină educația conform competențelor care îi sunt conferite prin lege.
Vom reda deplina funcționalitate a consiliilor de administrație din unitățile de învățământ, prin reconsiderarea și consolidarea rolului reprezentanților primarului și ai consiliului local și, nu în ultimul rând, prin consolidarea rolului reprezentanților părinților, elevilor și, după caz, operatorilor economici.
Vom asigura, conform legii, o finanțare complementară/ suplimentară în funcție de nevoile reale ale fiecărei unități de învățământ, în afara oricărei ingerințe politice sau a unor interese de grup.
Vom susține elevii cu performanțe prin burse, conform ordinului ministrului educației privind aprobarea criteriilor generale de acordare a burselor elevilor din învăţământul preuniversitar de stat.
Vom lua măsurile necesare pentru asigurarea protecției elevilor și personalului din unitățile de învățământ. Vom institui paza permanentă în unitățile de învățământ.
Vom deschide curțile școlilor dotate cu terenuri de sport pentru a permite copiilor și tinerilor să facă mișcare și în afara orelor de curs.
Vom analiza situația execuției bugetare și vom institui reducerea cu 50% a cheltuielilor de transport pentru elevi.
Ne vom asigura prin hotărâre a consiliului local de cadrul instituțional și condițiile necesare pentru participarea tinerilor la luarea deciziilor în domeniul tineretului.
Constanța, un oraș al sportului
Dezvoltarea unei academii-complex de tenis cu activitate permanentă va permite organizarea la Constanța a cel puțin unui turneu internațional de anvergură pe an (fie în luna mai, fie în luna septembrie – ceea ce va permite extinderea sezonului turistic la Constanța).
Susținem realizarea Arenei “Tomis”, respectiv construirea unui stadion de fotbal în zona de nord a orașului. Arena dedicată fotbalului trebuie organizată având ca suport realizarea unor activități economice conexe care să o susțină din punct de vedere economic: magazin sportiv specializat, club sportiv pentru copii și juniori, restaurant, cofetărie, hyermarket, săli de conferință, săli fitness, cabinete de medicină sportivă. Arena va avea o capacitate de 30.000 de locuri și va putea fi folosită de echipele orașului.
Noua echipă de edili va analiza situația Stadionului “Farul” și va propune renovarea și modernizarea acestuia pentru a fi folosit cu precădere ca arenă de atletism.
Exact ca și în cazul complexului de fotbal, arena de atletism trebuie organizată având ca suport realizarea unor activități economice conexe care să susțină din punct de vedere economic activitatea sportivă.
Constanța, un oraș mai sigur
Urmărim creșterea gradului de implicare a Poliției Locale în implementarea și respectarea deciziilor autorității publice locale.
Pentru aceasta, este necesară transformarea Poliției Locale, dintr-o structura axată pe colectarea de venituri într-o structură care să aibă ca principal scop monitorizarea modului în care sunt implementate și respectate hotărârile Consiliului Local, fie că vorbim de domeniul siguranței cetățeanului, de domeniul circulației rutiere, al parcărilor, dar mai ales de domeniul prevenirii și combaterii cerșetoriei, al comerțului ambulant ilegal și al protejării mediului.
Este nevoie de o reformă profundă la nivelul acestei instituții, reformă care să aibă la un audit extrem de serios, atât la nivel managerial, dar mai ales la nivelul executiv, în urma căruia să fie evaluate în mod corect performanțele fiecărui angajat în parte. Poliția Locală trebuie să devină ceea ce s-a dorit încă de la aprobarea legii de înființare: o structură care să lucreze exclusiv în beneficiul cetățeanului și în colaborare cu cetățeanul.
Tot pentru siguranța cetățeanului trebuie continuate proiectele de montare în oraș a unor camere video de supraveghere și proiectele de asigurare a unui iluminat public eficient.
Protecția animalelor
Ca primar nu voi admite eutanasierea câinilor.
Trebuie să găsim alte soluții pentru rezolvarea problemei câinilor fără stăpân.
Vom efectua evaluarea populației canine pentru a cunoaște exact numărul exemplarelor cu și fără stăpân. Apoi vom realiza microciparea, sterilizarea, adăpostirea, hrănirea și tratamentul medical pentru toți câinii fără stăpân.
Este evident că trebuie aplicat un program local de sterilizare, conform legislației în vigoare. De asemenea, vom aplica un program de educare a populației pentru facilitarea adopțiilor și evitarea conflictelor om – animal.
Vom elabora un plan pentru construcția/reconstrucția de adăposturi standard.
Vom interzice reintroducerea pe stradă a animalelor fără stăpân, încurajând în același timp adopțiile animalelor de stradă.
Un nou mod de lucru la Primăria Constanța
În calitate de primar al Constanței îmi voi desfășura activitatea pe baza următorului set de valori:
1. eficiență;
2. legalitate;
3. transparență;
4. implicarea constănțenilor în procesul decizional.
Este necesar un audit organizațional în urma căruia vom decide cu privire la reorganizarea departamentelor și elaborarea unor proceduri de lucru.
Angajările se vor face pe baze meritocratice.
Vom scăpa de hârțoage prin simplificarea și digitalizarea procedurilor și circuitului documentelor.
Avem în vedere organizarea celui mai bun departament juridic. Digitalizarea și transparentizarea vor diminua semnificativ corupția.
Vom reface site-ul instituției și vom transmite live toate ședințele Consiliului Local Constanța, precum și ședințele comisiilor de specialitate.
Calitatea imaginii și a sunetului vor face cu adevărat accesibile publicului aceste ședințe.
Toate contractele și plățile efectuate de Primăria Constanța vor fi publice.
Toate deciziile importante vor avea la bază dezbateri și consultări publice reale.
Vom adopta și implementa bugetarea participativă.
Această modalitate de lucru permite cetăţenilor să se implice în luarea deciziilor privind dezvoltarea localităţii lor.
Primăria alocă o parte din bugetul anual, iar locuitorii vin cu propuneri cu privire la ceea ce ar trebui îmbunătăţit în anul viitor în localitate.
Prin votul popular sunt selectarea propunerilor cetăţenilor care vor fi realizate de autoritățile locale.
🖊 Programul aici: http://bit.do/Constanta-Renaste-Stelian-Ion-Program-Politic