sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăInfracțiuniPatimile orfanului de 16 ani înainte de a-i fi tăiat degetul și...

Patimile orfanului de 16 ani înainte de a-i fi tăiat degetul și aruncat la câini. Fiul primarului PSD îl lega, îl biciuia și-l amenința că-l dă la câini

-

Ies la iveală noi atrocități comise de Sorin Balași jr, fiul primarului din comuna Crizbav (județul Brașov), Sorin Balași. România a fost oripilată când a aflat că fiul primarului PSD l-a pedepsit pe orfanul pe care-l ținea sclav la stână punându-i mâna pe butuc și tăindu-i un deget cu toporul. Calvarul nefericitului de 16 ani începuse însă mai demult.

Personajele:

  • Sorin Balași (59 de ani) – primarul comunei Crizbav, județul Brașov
  • Sorin Balași jr (34 de ani) – fiul primarului din Crizbav
  • Un orfan de 16 ani, ținut în sclavie, la propria stână, de fiul primarului din Crizbav.

Sorin Balași jr deține o stână cu sute de oi la marginea pădurii, pe raza comunei conduse de tatăl său. La această stână l-a ademenit și pe un minor care, fiind orfan, nu știa încotro s-o apuce. Fiul primarului i-a promis că-i dă casă, masă, haine și ceva bani de buzunar, cu condiția ca adolescentul să devină cioban, să aibă grijă de oi. „Masă și casă” însemna traiul auster într-o colibă de la stână.

Tânărul a fost pus nu doar să păzească oile, ci și să facă munci grele. Mulgea oile, le tundea, aduna bălegarul, făcea transporturi cu căruța trasă de cai.

Biciul și toporul

Comportamentul abuziv al lui Sorin Balași jr a devenit rapid unul tiranic. Beizadeaua pimarului îl bătea des pe copil, reproșându-i tot felul de lucruri. La furie, l-a bătut chiar cu biciul. L-a legat de un lemn și l-a biciuit minute în șir, insensibil la rugămințile orfanului de a-l cruța.

- Advertisement -

În ciuda urletelor sale, orfanul n-a fost ajutat de nimeni. Ceilalți ciobani de la stână „nu s-au băgat”, de frica patronului, care-i ținea în teroare și pe ei.

Orfanul a încercat de câteva ori să fugă de la stână, să iasă din sclavie, dar a fost prins de fiecare dată. A fost bătut, biciuit, amenințat cu moartea, iar în cele din urmă a fost mutilat: fiul primarului i-a tăiat un deget cu toporul, pe un butuc. Urletele de durere ale copilului au fost amplificate de groaza care l-a cuprins când a văzut că patronul stânei a aruncat degetul spre câini, iar unul dintre ei l-a înghițit pe loc.

Beizadeaua nu suportă arestul

Primarul Sorin Balași, un traseist care conduce comuna de 16 ani (4 mandate, obținute succesiv sub steagul PD, PDL și PSD), știa ce se întâmplă la stână, cunoștea atrocitățile comise de fiul său, dar n-a făcut nimic pentru a pune capăt ororilor. Dimpotrivă, și-a îndemnat fiul să fie autoritar, astfel încât ciobanii „să-i știe de frică”.

- Advertisement -

Sorin Balași jr a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, în urma unui mandat emis de un judecător de drepturi şi libertăţi al Judecătoriei Braşov. Torționarul este cercetat penal pentru mutilarea fizică și relele tratamente aplicate unui minor.

Plin de tupeu, inculpatul Sorin Balaşi jr a făcut contestaţie la măsura arestului preventiv. Tribunalul pentru Minori şi Familie din Braşov a respins însă acțiunea ticălosului, aşa încât acesta a rămas după gratii.

Sătenii au prins curaj și au început să vorbească. Unii dintre ei sunt deja martori în anchetă. Examinarea medico-legală a arătat că băiatului îi lipseşte o parte dintr-un deget, amputarea fiind recentă.

Adolescentul mutilat primeşte în prezent asistenţă de la specialiştii Protecţiei Copilului din Braşov. „Băiatul de 16 ani se află într-un centru de primire în regim de urgenţă al Direcţiei pentru Asistenţa Copilului Braşov, unde beneficiază de toate serviciile specifice”, a declarat purtătorul de cuvânt al Direcţiei județene, Lidia Mailat.

Hoția tatălui-primar

Primarul Sorin Balași este judecat pentru infracțiuni cu fonduri europene. Procurorii de la Serviciul teritorial Braşov al DNA îl acuză de săvârşirea infracţiunii de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată.

Concret: în perioada 2009- 2014, când era primar, Sorin Balași „a depus cu rea-credinţă la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) mai multe documente false în scopul de a obţine în mod injust sume de bani în cadrul schemelor de sprijin direct pe suprafaţă”. Astfel, el a obţinut pe nedrept fonduri nerambursabile în cuantum de peste 800.000 lei (peste 200.000 de euro, la cursul de atunci), sumă pe care APIA o cere înapoi, ca prejudiciu produs de primar.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -