„Eu sunt româncă și așa o să fiu până mor”, declară Liliana Ștefănescu, devenită celebră după ce a muncit ca voluntară, gratis, într-un spital Covid din sudul Italiei. Întreaga presă din Peninsulă i-a mulțumit pentru gestul ei superb.
Românca Liliana Ștefănescu este originară din comuna Vladimir, județul Gorj, iar de 16 ani se află în Italia. A făcut diverse munci în toți acești ani, iar acum a intrat în atenția presei italiene pentru un gest rarisim de abnegație și solidaritate: a lucrat gratis, ca asistentă medicală, într-un spital de Covid din orașul Manfredonia, aflat pe malul Adriaticii, în provincia Foggia din sudul Italiei.
Într-un interviu pentru Adevărul, Liliana a declarat că a avut o viață destul de grea în Italia, având chiar și două sau trei locuri de muncă. De multe ori, a lucrat 7 zile din 7, neavând nici măcar o singură zi liberă pe săptămână.
De anul trecut, Liliana este proprietara unei firme de curățenie, dar în weekend mai lucrează și ca ospătar.
„Am lucrat la spălat de farfurii, măcelar. De când am venit în Italia, eu am lucrat tot timpul în două-trei locuri de muncă. Şi acum lucrez la fel. Am fost respectată foarte mult. Terminam într-o parte şi plecam în alta. Şi acum, chiar dacă am firma mea de curăţenie, mai lucrez şi pentru fostul meu patron. Eu nu m-am certat cu italienii pentru mine, ci pentru că vorbeau urât de români. Italienii spun că eu nu sunt româncă. Eu sunt româncă şi aşa o să fiu până mor. Eu nu am vrut să primesc cetăţenia italiană. Mi s-a propus în urmă cu cinci ani. Româncă sunt şi româncă o să mor”, declară Liliana.
Implicarea ei la spital a avut loc la începutul epidemiei de coronavirus, când a fost chemată să facă o dezinfecție la spitalul în care lucrase și în care fuseseră tratați doi membri ai familiei sale. Simțind că trebuie să fie recunoscătoare foștilor săi colegi, a șters praful de pe atestatul de asistentă medicală și, timp de o lună și jumătate, a lucrat ca voluntar pentru a ajuta bolnavii de coronavirus.
„Am o firmă de curăţenie prin care îmi desfăşor activitatea şi am fost la spital să fac o dezinfecţie. Îi cunoşteam, pentru că lucrasem ca asistentă medicală în spital timp de mai mulţi ani. Erau foştii mei colegi; în trecut, mi-au operat fata, iar mama mea a fost internată la ei. În martie erau peste 300 de bolnavi cu Covid-19 în spital, iar doi asistenţi medicali şi doi doctori erau infectaţi. Au vrut să-mi facă un contract şi să mă plătească, dar nu am acceptat, pentru că m-au ajutat mult. Le-am spus că aşa cum m-au ajutat ei, aşa simt şi eu să-i ajut în momentele acestea dificile. Terminam ce aveam de muncă şi mergeam, apoi, la spital”, a declarat Liliana Ștefănescu.
Românca nu se consideră o eroină: „Eu consider că nu am făcut ceva extraordinar. Cred că am făcut ceva normal. Doar că m-am nimerit într-o anumită situaţie şi cineva a avut nevoie de mine”.
Liliana Ștefănescu muncea la firma sa de curățenie, apoi mergea la spital să ajute. De multe ori, lucra mai mult de 12 ore pe zi. „Munceam atât cât era nevoie, pentru că au fost momente grele. Am lucrat şi 12 ore. Am fost chiar la început, când erau foarte multe infectări. Aveam grijă de bolnavi. Am lucrat atunci când în spitale nu erau nici măşti. Eu le-am luat de la o româncă şi erau făcute din stofă. Le-am dat chiar şi medicilor. Cred că mulţumirea sufletească a unui om este să-l ajute pe celălalt. Şi în România dacă mă aflam, acelaşi lucru îl făceam”.
Mureau conştienţi. Îmi cereau telefonul pentru a-şi suna familia de acasă, după care mureau
Amintirile din spital sunt impresionante, cu oamenii care mureau cu dorința de a-și mai vedea o dată persoanele dragi.
„Când intram în spital, mă gândeam că, dimineaţa, eu voi fi următoarea persoană infectată. Nu puteam să dau înapoi, pentru că îmi părea rău. Mureau conştienţi. Îmi cereau telefonul pentru a-şi suna familia de acasă, după care mureau. Am avut momente în care credeam că voi fi următoarea. Nu am cuvinte să spun prin ce am trecut. Una este să vezi şi alta e să trăieşti. Parcă am trăit într-un film“, a concluzionat gorjeanca.
Va credeam oameni seriosi!