„O carantinare tipic românească: oamenii sunt lăsați slobozi. A trebuit să mă auto-izolez în carantină. A fost o risipă de bani din partea Guvernului”

Un român sosit la Otopeni pe 4 aprilie, cu avionul de la Londra, a ținut un „jurnal de carantină” pe Facebook. E drept, unul în care a notat doar în primele două zile și în a 13-a. Observațiile sale de final, din preziua ieșirii din carantină, sunt însă valoroase, arătând care a fost principala problemă a carantinării: lipsa de izolare. Altfel spus, riscul de îmbolnăvire chiar între cei carantinați.

Pe 4 aprilie, când a părăsit Londra cu destinația București, Adrian Vișan (34 de ani) și-a asumat cele 14 zile de carantină. A socotit că va ieși din carantină pe 18 aprilie, cu o zi înainte de Paște. Altfel spus, de Sărbători va fi acasă, în București (de loc fiind din legendarul Țăndărei).

În prima zi, marea problemă a survenit imediat după aterizare. Drumul spre carantină s-a dovedit tare lung, deși pe hartă era foarte scurt: de la Aeroportul Otopeni la Hilton Garden Inn Bucharest Airport. Concluzia amară a lui Adrian, după prima zi: „Tocmai am realizat că astăzi am așteptat 5 ore în aeroport pentru a călători 5 minute până la zona de carantină”.

Și mai dureroase sunt concluziile spre finalul perioadei de carantină. Adrian Vișan arată că în carantină practic n-a exist izolare, se putea întâlni oricine cu oricine, „ca într-un cămin studențesc”. „Oamenii s-au plimbat pe holuri și prin camere fără a fi deranjați, ba chiar se invitau să se adune să joace barbut. Practic, a trebuit să mă auto-izolez în carantină”, spune Vișan.

Jurnal de carantină, ziua 13 (17 aprilie, ora 23.00)

„Astăzi a fost ultima zi de carantină, mâine voi pleca și am ajuns la o concluzie.

Inițial, lumea părea să se conformeze regulilor de carantinare, dar cu timpul aici a ajuns să arate mai mult ca o ședere într-un cămin studențesc. Oamenii s-au plimbat pe holuri și prin camere fără a fi deranjați, ba chiar se invitau să se adune să joace barbut. Ocazional (probabil în funcție de cine lucra în ziua respectivă), oamenii erau îndemnați, prin sistemul audio integrat din zonele comune, să intre în camere și să nu se mai plimbe.

Jurnal de carantină, ziua 1 (4 aprilie)

„Ora 15.18. Am plecat din Londra și am aterizat la București la ora 12.00. Suntem practic «sechestrați» în aeroport, iar singura sursă de informare sunt doar o mână de jandarmi. Nu stie nimeni când vom pleca spre zonele de carantina sau când vom recupera bagajele. Oamenii sunt revoltați, pentru că suntem ignorați și nimeni nu se sinchisește să vină să ne dea vreo informație concretă. Singura informație pe care o avem este din partea jandarmilor. Practic, suntem ținuți aici ca o turmă până vor mai ateriza și alte avioane (tot din zone roșii). Explicația este ca nu vor să pună microbuzele în mișcare, către locurile de carantinare, cu scaune goale.

În difuzoare se aude un mesaj ce îndeamnă oamenii sa păstreze o distanță minimă de 2 metri, dar încăperea începe să devină din ce în ce mai aglomerată, iar acest lucru devine imposibil de făcut.

P. S. Țin să menționez că sunt familii cu copii mici și nu au ce să le dea de mâncare.

UPDATE 15.42. Au început îmbarcările în microbuze, în vederea transportului la destinații.

UPDATE 16.41. Cetățenii din grupul București-Ilfov care urmau să fie duși către zonele de carantină s-au revoltat în urma condițiilor de igienă precare din autobuzul destinat transportului. Mucuri de țigări, urină, mănuși folosite și aruncate la întâmplare pe jos. Ulterior, autobuzul a plecat gol, în urma revoltei. Momentan, toată lumea este în așteptarea unui nou mijloc de transport.

UPDATE 16.52

– Autobuzul revine, da, revine. Nu este vorba de un altul, ci fix de același, doar ca a fost probabil măturat într-o oarecare grabă, dar din păcate mirosul de urină a rămas.

– În drum spre cazare, facem o scurtă escală să ne ridicam bagajele, care erau aliniate pe asfalt în așteptarea proprietarilor. Autobuzul a devenit foarte repede neîncăpător, doar că acum toată lumea și-a recuperat bagajele, ca urmare am călătorit ca sardelele (deloc ideal în vremurile curente).

– Tot în stația de bagaje, înainte să urc în autobuz, am oprit să mai fac câteva poze, pentru a ilustra situația și felul în care am fost înghesuiți în autobuz cu tot cu bagaje. Cum făceam eu liniștit și nonșalant poze, aud o voce foarte autoritară: «Lasă, bă, pozele și urcă mai repede în autobuz! Nu mai poza atâta, ce tot faci poze?». Era un cetățean în uniformă, care aparent servește și deservește patria! Cu ocazia asta m-am conformat și am urcat zâmbind în autobuz, știind că nu a avut cum să-mi vadă mimica buzelor și să interpreteze ce am mimat, datorită măscuței albastre pe care o purtam.

– Ultima oprire. Coborâm toți din autobuz și începe îmbulzeala (specifică) pentru a prinde un loc în față, că de, cine știe, poate rămâne cineva fără cameră. Prin toată vâlvătaia am auzit pe cineva care se răstea pe un ton autoritar la o fetiță, că să-și care bagajele cu mai mult spor. Ulterior i-am adus aducându-i la cunoștință gibonului înfuriat că domnișoara nu-l înțelege pentru că nu vorbește românește. (…)

P. S. Toți cei din grupul București-Ilfov am fost cazați la hotel Hilton, spre mirarea mea. În fond, chiar și închis într-un șifonier, aș fi fost fericit atât timp cât știu că nu risc să contaminez (în eventualitatea în care aș fi purtător) pe cineva sau viceversa.

UPDATE 20.20. O ultimă remarcă: tocmai am realizat că astăzi am așteptat 5 ore în aeroport pentru a călători 5 minute până la zona de carantină”.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* VIDEO. A fost schimbat Acordul dintre MAI și BOR! Nu mai merge nimeni la biserică. Paștile și lumina ne sunt aduse în pragul casei sau la fereastră

* INTERVIU. „Acest virus nu rezistă mult pe suprafețe, moare în câteva ore. Dar se ia foarte ușor din aer” / „N-o putem ține cu statul în casă, ne moare economia. Soluția este: «Cine scapă, scapă; cine nu, nu!»”

* Durerea unui român din Belgia: „Îi trimit mamei bani de medicamente, iar ea zice că suntem sclavii Europei”