vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăOpiniiDacă-i stare de urgență, nu înseamnă că nu ne mai lucrăm pământul....

Dacă-i stare de urgență, nu înseamnă că nu ne mai lucrăm pământul. Ce vom mânca la iarnă? Puful din plopi?

-

Dacă-i stare de urgență, nu înseamnă că nu ne mai lucrăm pământul (aspect prevăzut în Ordonanța Militară) sau că nu-i mai putem trimite, în mod organizat (nu haotic, așa cum s-a întâmplat la Cluj), pe conaționali la muncă în Germania.

Ceapa, usturoiul, mazărea, fasolea verde, cartofii etc. nu se pun în iunie. Poate în Namibia, unde Țiriac s-a dus la vânătoare de elefanți, lei, hiene, hipopotami. Nici nu știm dacă s-a întors în țară. Era blocat pe aeroport, uitase că africanii au intrat și ei în stare de urgență.

Revenind la Germania, să fim raționali. E vorba de muncă sezonieră. Ce vom mânca la iarnă? Puful din plopi, pe care-l vom culege în ultima lună de primăvară?

Noi, cei ce locuim la bloc, vom merge în piețe ca să ne umplem sacoșele, nu? Dacă tarabele vor fi goale, ce vom face? Ne vom hrăni cu apă de la robinet, îmbogățită cu clor? Trebuie să conștientizăm că agricultura e, în acest moment, prioritară după sistemul de sănătate. Fără mâncare, nu mai putem munci, iar fără muncă nu vom avea ce pune pe masă.

- Advertisement -

Episodul cu plecarea românilor în Germania n-ar fi avut loc dacă mogulii noștri ar fi venit cu oferte tentante. Dar ia-i de unde nu-s! Unii sunt la vânătoare prin Namibia, blocați prin aeroporturi, alții își dau cu părerea la televizor. Practic, cei care tac și fac sunt nemții. Pentru restul, mucles!

Dacă nu știați, Germania e singura țară din Europa sau chiar din lume care a respectat protocolul Organizației Mondiale a Sănătății în legătură cu organizarea specială pentru o viitoare pandemie. Și-a asigurat din timp stocurile de echipamente medicale, și-a pus la cale strategia. În timp ce noi, prin PSD, din 2012 încoace, ce-am făcut? Pomeni electorale, de la pensii speciale, gratuități pe calea ferată pentru studenți și până la campanii de măcelărire a justiției.

Și-acum venim, tot prin politicieni de carton marca PSD (Olguța Vasilescu), și spunem că ai noștri se duc să lucreze în Germania ca sclavii pe plantație? Bine. De ce nu lucrează la noi în țară? Unde-s locurile alea de muncă promise de atâția ani de zile? Unde-s aprozarele lui Daea, serele, conductele pentru irigații? Vedeți cum stă treaba? Aruncăm prea multe petarde, ca la fotbal, dar rezultatul final îi avantajează pe oaspeți.

- Advertisement -

De ce? Oaspeții noștri nemți, fiindcă la ei se duc unii dintre ai noștri acum, știu când să fie patrioți și când să lucreze. În schimb, noi ne hrănim numai cu melodii patriotice, dar mâncăm legume și fructe din Polonia, Germania, Turcia și așa mai departe. Să zicem un mare mulțumesc că ne primesc la muncă pentru 2.000 de euro pe lună, că suntem în Uniunea Europeană, că ne oferă nu doar o leafă bună, ci și o asigurare de sănătate la standarde europene.

Greșeli au fost, sunt și vor mai fi. Important e ca, înainte să-i împroșcăm cu noroi pe alții, să vedem unde ne situăm în comparație cu ei și de-abia apoi să deschidem gura.

Sau poate așa vrea PSD-ul, să ne întoarcem de unde am plecat. Adică, să rămânem cu toții în țară. Dar unde vom mai munci? Nu PSD-ul i-a forțat pe români să plece la muncă în străinătate? Fix PSD-ul. De ce nu i-a adus înapoi pe români? Cei din PSD au avut timp vreme de 8 ani! Mă rog, ei sunt jupâni de 30 de ani, dar ne focusăm pe ultimii 8, de când Ponta și Dragnea ne-au umplut de bunăstare pe graficele desenate în direct la Antena 3.

Apoi, mai e un lucru important: nu mai avem nici fabricile alea din comunism, bune sau rele cum erau, pe care tot PSD-ul le-a pus pe butuci. În 30 de ani, asta a fost marea realizare a PSD: transformarea României într-un imens depozit de fier vechi.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

3 COMENTARII

  1. Perfect adevarat. Dar propaganda anti-EU abia asteapta ORICE prilej sa atace cu rautate orice eveniment care arunca o umbra asupra actualei puteri sau asupra vestului. As fi curioasa cine a fost vinovat de proasta organizare de la Cluj….cine exact?

  2. IN ultimii 30 ani noi romanii n-am vazut decat o propaganda desuchiata a unora sau altora fie inregimentati fie sponzorizati de politicieni de toate culorile.Trist e ca sculele acestei propagande paguboase sunt chiar jurnalistii ca autorul articolului de fata.Incercarea de a arunca anatema asupra PSD-ului isi ai prezenta drept ingeri pe cei din PNL e groteasca vinovatia fiind comuna mai ales ca la nivel local astia nu au culoare politica doar pe sticla in rest fiind in esenta niste borfasi ahtiati dupa bani,bani si iar bani.

  3. Am înțeles că în ultimele sondaje făcute tot PSD e la putere !!! ..și teroristul Arafat …ei uite d-aia pleacă românii în Germania,sau aiurea!!..ce să facă aici, să asculte de niște bandiți,de niște criminali.??.cu aceeași miliție de 30 de ani? ,cu același partid comunist tot de 30 de ani,cu clanurile interlope in toate orașele,cu mafia imobiliară….cum dracu’ sa nu pleci din România…cu o armată de bugetari care tăie frunze la câini,cu sistemul medical de căcat,..cu sistemul de învățământ praf….dar avem gaze,pulane, jandarmi,criminali in uniforme,…ai sictir

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -