Într-o singură zi, două noi incidente provocate de șoferi care-și parchează mașinile pe linia de tramvai sau foarte aproape, blocând circulația acestui mijloc de transport în comun. Vineri dimineață – la Brăila; după-amiază – la Timișoara.
Brăila, vineri dimineața
Un autoturism marca Mercedes, cu numărul de înmatriculare VN 08 VIX, a blocat un tramvai din Brăila, timp de aproximativ 20 de minute, iar vatmanul a chemat Poliția Locală.
Tramvaiul a fost blocat pentru că un șofer din Vrancea și-a parcat autoturismul Mercedes foarte aproape de calea de rulare, informează Realitatea de Brăila.
Incidentul s-a petrecut vineri dimineața, în jurul orei 10.30, pe Bulevardul Independenței, între Calea Galați și Strada General Eremia Grigorescu, la câțiva metri de stația de la Clubul Progresul.
Vatmanul a sesizat că autoturismul era parcat foarte aproape de linii și că nu poate înainta fără să lovească autoturismul. De aceea, a oprit tramvaiul.
VIDEO: Tramvaiul blocat la Brăila
Sosiți la fața locului, polițiștii locali l-au amendat cu 290 de lei și două puncte de penalizare pe șoferul care a venit la mașină după mai bine de un sfert de oră. În acest timp, călătorii au așteptat în tramvai sau au coborât să vadă ce se întâmplă.
Șoferul Mercedesului cu număr de Vrancea este în vârstă de 58 de ani.
Timișoara, vineri după-amiază
Incidentul a avut loc pe strada Gheorghe Doja din Timișoara, vineri, în jurul orei 16.00, după ce un tramvai care circula pe linia 6 a fost blocat de o mașină care era parcată prea aproape de linie. Călătorii nu au mai așteptat intervenția Poliției Locale, mai ales că în spatele tramvaiului lor mai oprise un alt tramvai, care circula pe linia 8. Ei s-au dat jos și au luat efectiv mașina pe sus, pentru a o muta, informează Tion.ro.
Timișorenii au fost foarte eficienți. Operațiunea a durat câteva secunde, după care tramvaiele au putut să-și continue traseul.
Potrivit reprezentanților Poliției Locale Timișoara, șoferii care parchează prea aproape de linia de tramvai, blocând astfel circulația, primesc amenda maximă de 725 de lei, dar și puncte de penalizare la permis.
Imaginile cu operațiunea cetățenească de eliberare a liniei de tramvai au fost surprinse de un timișorean, care le-a trimis redacției Tion.ro.
asa ne trebuie!..inca e bine, sa vedeti peste putin timp militia o sa interzica Tramvaiul in oras!!…dati-le dracului de vechituri ,lasati sa circule interlopii si curvele linistiti..oricum costau mult intretinerea,reparatiile zilnice ale sinelor,salariile vatmanilor,depouri,…etc..etc…asa ca cei care merg cu aceste mijloace de transport sunt rugati ,ce rugati, sunt somati sa-si cumpere BMW-uri,Mercedesuri,ferrari…dle Ministru Velea,ce facem pana la urma,omoram calul sa salvam samarul ??>>>…