Bogdan Aurescu, ministrul Afacerilor Externe, a declarat vineri seara că eliminarea vizelor pentru Statele Unite ale Americii reprezintă, pe lângă intrarea României în Spaţiul Schengen, un obiectiv prioritar.
Aurescu a menţionat că, în perioada următoare, MAE va declanşa o campanie de informare a cetăţenilor cu privire la condiţiile care trebuie îndeplinite pentru a obţine o viză fără probleme.
„Vizele pentru Statele Unite sunt un obiectiv pe care îl urmărim constant. Aici lucrurile sunt, cumva în alt registru decât cel care se referă la Schengen. Este vorba despre o legislaţie americană care prevede un prag de 3% pentru rata de refuz a vizelor, care este generat de o serie de factori, dar care în momentul de faţă se află la un 9,11%. Trebuie să ajungem la 3% ca să poată, conform legislaţiei americane, fi luată o decizie cu privire la accederea României în Programul Visa Waiver”, a spus Aurescu.
În ciuda acestei distanţe mari între 3% şi peste 9%, cât este în prezent rata de respingere a solicitărilor de viză SUA pentru cetăţenii români, ministrul Afacerilor Externe are argumente că aşa ceva nu este insurmontabil.
„Îmi aduc aminte că în 2009 eram la un procent de peste 26% faţă de 9,11% la cât suntem acum. Suntem într-o progresie constantă spre acest obiectiv. Vom declanşa în perioada următoare o campanie de informare, aşa cum mai am făcut şi cu ceva vreme în urmă, în perioada 2009-2011, când am avut trei ani la rând o campanie publică de informare cu privire la condiţiile care trebuie să fie îndeplinite pentru a obţine o viză fără probleme de către un cetăţean român care o solicită”, a declarat Bogdan Aurescu, potrivit Agerpres.
Ministru a mai spus că a discutat cu partea americană despre o iniţiativă legislativă care propune o excepţie de la pragul de 3% pentru statele aliate care îşi îndeplinesc angajamentele.
„Acţionăm şi pe o altă zonă, şi anume în Congresul american, unde există două iniţiative legislative care propun fie o creştere a pragului ratei de refuz de la 3% la 10%, 9,11% cât avem acum ne-ar încadra deja în această condiţie de 10%. Dar există şi o altă iniţiativă legislativă care propune o excepţie de la acest prag de 3% pentru statele aliate, cum este şi România, care alocă 2% la PIB pentru Apărare, deci aliaţi puternici ai Statelor, parteneri statistici care îşi îndeplinesc obligaţiile, îşi fac datoria în ceea ce priveşte împărtăşirea responsabilităţilor. I-am semnalat secretarului de stat Mike Pompeo existenţa acestor două iniţiative legislative şi mi-a promis că va urmări acest subiect. Continuăm, prin urmare, să ne ocupăm şi de acest obiectiv care este foarte important pentru cetăţenii români”, a mai spus ministrul de Externe.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
CITIȚI ȘI:
CTP s-a prăpădit de râs, în direct, pe seama Antenei 3! L-a distrat enorm cum a tratat echipa Gâdea cazul liftierei concediate de ministrul Muncii
* CTP îl „toarnă” pe ministrul Sănătăţii: „O să vă spun de ce m-a sunat!”. Cât de grav e cazul Victor Costache?
* BREXIT. Premierul Scoţiei: „Vom reveni în Europa ca ţară independentă”
* Hoția lui Dragnea: și-a decontat deplasările în străinătate și la Parlament, și la PSD! Camarila lui zbura cu Țiriac Air
* BREXIT. Mesajul lui Iohannis pentru românii din Marea Britanie
* „Mitralieră” trage cu mizerii în Caramitru şi Funeriu: „V-aţi uitat la feţele voastre de proşti notorii? Nimicurilor, îmbuibaţi hidoşi, hahalere, slugi ai străinătăţii sorosiste!”
* ANALIZĂ. Versurile lui Tudor Gheorghe sunt mincinoase, înjură democrația și oftează după dictatură. „Scoate-mă din necuvinte / Dă-mă-n totalitarism!”
* Funeriu șterge pe jos cu „rapsodul PSD” Tudor Gheorghe: „Să-ți fie rușine, canalie…!”
* „Canalia talentată” Tudor Gheorghe, răspuns arogant pentru criticii săi. Stă la Techirghiol și face băi de nămol
Pai romanii din SUA trebuie sa semneze o petitie pentru a nu se ridica vizele pentru SUA. Alfel se umple cu tot felul de ciori si gunoaie provenite din Romania. In EU in fata fiecarui magazin sta un cersetor roman. 6 din 10 infractori sint romani. 8 din 10 prostituate sint romance etc. Oamenii cinstiti care vor sa calatoreasca in SUA tot calatoresc.