Procurorii DIICOT și polițiștii din Craiova îl aveau pe Gheorghe Dincă (66 de ani) printre suspecți după dispariția Luizei (18 ani), dar înaintea răpirii Alexandrei (15 ani). Unui vânzător de telefoane vechi i-au arătat poza lui Dincă, pentru recunoaștere, dezvăluie Adevărul.
Un bărbat care vindea telefoane vechi în Târgul de săptămână din Craiova a fost chemat la DIICOT cu două săptămâni înaintea izbucnirii „cazului Caracal”. Bărbatul a fost întrebat cui a vândut un telefon Nokia. El a spus că nu-şi aminteşte, şi atunci i s-a arătat o planşă cu mai multe fotografii.
„În ziua descinderilor de la Caracal, au venit iar cu planşa aia, iar am spus că habar n-am, şi atunci mi-au zis să mă uit la ştiri şi o să înteleg mai multe”.
Martorul audiat în „dosarul Caracal” a fost chemat la Serviciul Teritorial al DIICOT Craiova cu o jumătate de lună înaintea dispariţiei Alexandrei, fiind întrebat cui a vândut un telefon Nokia. Omul a spus că nu-şi aminteşte. Procurorii au insistat şi i-au spus că au certitudinea că acel telefon fusese folosit de el. „Le-am spus că eu n-am avut niciodată Nokia, ci doar două telefoane Alcatel şi un telefon cu butoane mari, de nevăzători. Le-am spus că poate am băgat cartela în vreun telefon care era la vânzare, să le arăt clienţilor că funcţionează”, povesteşte negustorul de telefoane.
Omului i-a fost arătată atunci o planşă cu fotografiile mai multor bărbaţi. „Erau vreo 6-8 fotografii, pe două rânduri, nu mai ştiu dacă erau 3 sau 4 pe rând. Le-am zis că nu recunosc pe nimeni!”, declară martorul.
După o săptămână, episodul s-a repetat, dar de data aceasta bărbatul a fost chemat de poliţiştii din Craiova. „Iar mi-au arătat pozele alea, iar le-am spus că nu ştiu nimic”, povestește el.
Martorul mai susţine că apoi, exact în ziua de vineri, 26 iulie, procurorii i-au mai arătat încă o dată fotografiile. „În ziua descinderilor de la Caracal, au venit iar cu planşa aia, iar am spus că habar n-am, şi atunci mi-au zis să mă uit la ştiri şi o să înteleg mai multe. Apoi, când m-am uitat la televizor şi am văzut cazul cu cele două fete dispărute, mi-am dat seama: îmi arătaseră fotografia lui Dincă înainte ca Alexandra să fie răpită”.
Martorul a mai spus că el crede că, în perioada decembrie-februarie, telefonul său a fost ascultat. „Nu mi-au confirmat procurorii că mi-au pus telefonul sub urmărire, dar eu aşa cred, pentru că au audiat multe persoane cu care eu vorbisem la telefon în perioada aia. Habar n-am de ce, pentru că prima fată a dispărut abia în aprilie”.
DIICOT Craiova anchetează din luna iunie cazul dispariţiei Luizei Melencu. Procurorul de caz Liviu Vasilescu s-a deplasat personal la Carcal pe 25 iunie, în ziua în care Alexandra a sunat la 112. Deşi a participat la toată operaţiunea de salvare, el a arătat fotografia cu maşina suspectă, pe care o avea în dosarul Luizei, abia în noaptea de 25 spre 26 iulie, după miezul nopţii.
Parcaaa…, cu fiecare ziulica trecuta, „cazul Caracal” creeaza… NOI INTREBARI, in loc de RASPUNSURI(LE ATAT DE ASTEPTATE) !!!
[…] https://ziaristii.com/procurorii-diicot-ii-luasera-urma-monstrului-din-caracal-cu-doua-saptamani-ina… […]