Nu, nu voi scrie despre Nicușor Dan, deși ar putea părea – la o primă citire a titlului – că ar fi vorba despre el. Președintele nu mai e de ceva vreme răul cel mai mic, fiindcă, voind să-i contrazică pe cei ce i-au ironizat statura și numele său diminutivat, s-a făcut mare. A făcut saltul de la Nicușor care asculta și părea că și înțelege ce i se spune la Președintele arțăgos care știe de 100 de ori mai bine.
Criza pe care „cel mic” devenit mare a lăsat-o (cel puțin!) să se producă ne pune, din nou, în fața răului cel mare: guvernarea împreună cu AUR a oricărei forțe politice din fosta coaliție. Cum să ajungă acest partid anti-european și pro-rus, prin tot ceea ce declară și face, să guverneze într-o perioadă în care miza nu este doar națională (ieșirea din criza în care ne-a adus Guvernul Ciolacu), ci una europeană, fiind în joc banii europeni pentru reînarmare? Ce lider european teafăr la cap ar sta cu dușmanul la masă?
Continuând seria de isprăvi ale triadei de tristă amintire Iohannis–Ciucă–Ciolacu, triada Dan–Grindeanu–Predoiu a calculat prost: prima i-a susținut în alegeri pe extremiști pentru a-i face loc lui Ciolacu la Cotroceni; a doua l-a izgonit pe Bolojan de la guvernare pentru a-l aduce în loc pe Predoiu. Nu le-a ieșit.
Este evident faptul că ceea ce a ținut coaliția de guvernare a fost un pact de neagresiune, prin care PSD a înțeles protejarea tuturor colectorilor de bani din fondurile publice. Dacă șeful guvernului ar fi fost tranzacționalul Predoiu, România s-ar fi prăbușit încet în perpetua „dezescaladare” nicușoristă. Dar Bolojan a venit cu proiectul reformei ce a fost tolerat de PSD până s-a ajuns la „banii lor”, ai oamenilor de partid de la toate partidele plasați pe la toate robinetele văzute și nevăzute ale bugetului public. De acolo a început zavera, pe care Nicușor Dan a încercat s-o rezolve printr-o rețetă ce pare a fi venit prin telefon de la Lia sau de la Coana Lia.
În toată disputa și-n toate variantele ce se discută, se amestecă două planuri: cel al interesului României și cel al interesului de partid. Cele două nu sunt neapărat divergente, după cum se tot vântură șablonul. Momentul istoric este prea greu pentru a opera cu această dihotomie.
Ce rezultă pentru fiecare partid din combinațiile posibile?
Pentru PNL: dacă ar accepta varianta penibilei triade Dan–Grindeanu–Predoiu, așadar continuarea guvernării fără Bolojan, ar însemna prăbușirea ca partid prin continuarea unei guvernări după partitura PSD. Acest lucru ar afecta grav și interesul României, prin acoperirea tuturor furturilor scoase la iveală prin scurta aprindere a becului din magazie. Dacă ar pleca în opoziție, PNL ar câștiga ca partid, dar ar lăsa guvernarea pe mâna PSD și a aliaților săi extremiști, fapt ce ar contrasta cu discursul despre responsabilitate al lui Bolojan.
Pentru USR: dacă intră într-o guvernare cu PSD (puțin probabil), va dispărea ca partid, iar interesul național ar avea de suferit; dacă nu intră cu PSD, va crește ca partid, iar interesul național național va rămâne la mâna PSD.
Pentru PSD: dacă ar face guvern cu extremiștii, cu care s-a aliat pentru a-și dărâma propriul guvern, ar pierde ca partid (izolare totală și în instituțiile europene, și în rândul socialiștilor), iar interesul național ar fi grav afectat (nu reforme, nu bani europeni).
Pentru AUR: dacă ar intra la guvernare (cu aliatul PSD), ar pierde ca partid, pentru că s-a propus anti-sitem și anti-PSD și pentru că s-ar vedea imediat că nu are oameni cu care să marșeze, iar despre interesul național ce să mai vorbim? Dacă nu intră, rămâne pe poziții, dar cu o mare bilă neagră pentru alianța cu PSD și pentru că nu vrea la guvernare, caz în care interesul național nu ar avea de suferit.
Pentru UDMR, problema se pune cine va veni să guverneze cu formațiunea maghiară. Toate celelalte partide au interese, doar UDMR are continuitate.
La ieșirea de la discuțiile cu cel mic devenit mare și pro-occidental, Bolojan a spus că PNL este dispus să-și asume guvernarea fără PSD, în coaliție cu USR și cu remanenta UDMR. Ce ar decurge din această formulă? O guvernare care ar continua reformele începute, ce ar rezolva și interesul de partid al guvernării, și pe cel național. Europenii nu ar mai avea nicio emoție în ceea ce privește România, iar noi ne-am vedea „dezescaladați” de ieșirea din criză.
Până la urmă, de ce nu ar pleca PSD în opoziție după ce pe tot parcursul guvernării a tot amenințat cu acest lucru?! Nu i-a convenit guvernul, l-a trântit și n-are decât să plece în opoziție, să „populească” împreună cu AUR, să vadă cine e cel mai ortoman partid geto-dac. S-ar împăca și cu socialiștii, pentru că și-ar respecta cuvântul de a nu face coaliție de guvernare cu AUR – în fond, guvernarea ți-o alegi; opoziția, nu.
Ce ar face PSD cu AUR în opoziție? PSD nu ar îndrăzni să blocheze marile proiecte financiare europene, ci s-ar bate discursiv pentru a câștiga electoratul AUR. După ce a făcut opoziție aliaților de la guvernare, ar ajunge să facă opoziție aliaților din opoziție. Ar deveni și simpatici, și coerenți. Și-ar rezolva și interesul de partid și ar lăsa o perioadă de refacere și interesului României.
Nu ar fi greu pentru PSD să depășească momentul acestei moțiuni. În 2017, PSD a dat jos prin moțiune Guvernul Grindeanu pentru a-și pune Guvernul Tudose. Dacă atunci nu i-a părut a fi o contradicție, de ce i-ar părea acum, când un Guvern Bolojan cu el ar fi urmat de un Guvern Bolojan fără el? Scapă și de problemele guvernării, și de presiunile Bruxelles-ului, de care se tot plânge.
Cam acesta cred acum că ar fi răul cel mai mic: guvern minoritar PNL-USR-UDMR, cu Bolojan premier. Bine pentru partidele de la guvernare și pentru România, bine și pentru partidele din opoziție.
Acum, că am ști care ar fi răul cel mai mic, ne întrebăm dacă el va fi permis de cel ce a fost mic și a ajuns mare.
