De ce au crescut taxele și de ce vor mai crește: ministrul Finanțelor a anunțat joi seară alte noi scheme de afaceri pe banii statului, în valoare de 5,3 miliarde de lei. O sumă imensă.
După ce au crescut taxele, ceea ce a dus la prăbușirea economică pe care o vedem de câteva luni, se laudă acum cu noi creșteri de cheltuieli. Nici vorbă să se gândească să reducă taxarea mare care e în România.

Schemele acestea de afaceri pe banii statului nu ”ajută economia” și nu ”susțin industria”.
De ce? Pentru că banii pentru ele de unde credeți că provin? Ați ghicit: tot din economie. Adică tot de la dumneavoastră.
Nu sunt decât o redistribuire de la unii la alții. De la marea masă a populației, taxată, către cele câteva corporații care vor fi subvenționate. De la săraci la bogați.
De facto, e asistență socială pentru bogați.
Iar asta vine de la aceiași politicieni care acum câteva luni spuneau că ”trebuie să crească taxele”. Le-au crescut și acum aruncă, generoși, cu miliardele luate.
Poate înțelege domnul Bolojan de ce a fost o greșeală fatală să crească taxele acum 9 luni.
Ministrul Finanțelor zice că vrea să ”ajute economia”. De fapt, dacă într-adevăr ar vrea să ajute economia, ar propune reducerea taxării muncii cu acești 5,3 miliarde de lei.
Așa ar încuraja și munca și ar ajuta toată economia, nu doar cele câteva corporații care au făcut lobby pentru bani gratis de la stat.
Dar nu va reduce taxarea, pentru că atunci n-ar mai avea putere discreționară din pix să dea miliarde către cei care fac lobby.
Dumneavoastră, plătitorii de taxe, sunteți loviți de două ori prin aceste scheme.
O dată – prin taxarea care a tot crescut și va mai crește pentru a finanța aceste scheme.
A doua oară – prin concurența neloială pe care acele corporații o vor face cu banii dumneavoastră.
Iar lor dacă nu le merge afacerea, asta e, pierde contribuabilul. Dacă le merge, însă, profitul rămâne 100% al lor. Frumoasă afacere!




Stati linistit, odata ajunsi junk, corporatiile astea oricum pleaca a doua zi. Nu asta scrie in manualul lor de functionare?
„Dacă le merge…”.
Și le merge dle Năsui pentru că:
La așa conducători, așa conduși. Sau invers. 🤕😏
Am trait 34 de ani in mizerabilul si criminalul comunism romanesc.Exact motivatia asta era la baza celor care cica se ocupau de economia Romaniei. Economie falimentara of ourse. Felicitari domnule Nasui.
De ce nu ne spuneti si care sint companiile care beneficiaza de ajutor de stat?!
Se pare ca ajutorul de stat catre companii (straine, in special) este necesar, prin contract… In Canada, de exemplu, firmele auto din SUA primeau anumite sume de la statul Canadian, pentru a deschide fabrici in Canada, care astel ajutau economia canadiana, prin angajare de personal, foarte bine platit. Aceste companii auto spuneau ca altfel nu pot concura cu celelalte companii auto (japoneze, in special). Deci in cadrul acestei discutii, ar trebui stiut exact la cine se duc banii respectivi, si de ce…
Poate ca este o masura buna..
(cont,
Deci, poate ca exista un motiv plauzibil pentru sustinerea unei companii mari, de catre statul roman… Nu trebuie infierat chiar totul ce este companie mare (straina), ca pe vremea Ceausescului, cu adevarata minie proletariat!
Ce noroc pe USR că te-au scos din Guvernul Bolojan, ai fi distrus minima popularitate câștigată de ceilalți miniștri USR. Și la ce soluții și viziune ai despre economie ne-ar fi mai rău decât toate măsurile de sacrificiu luate în această perioadă, unele și strâmbe și injuste…
Cu cât veți sta mai departe de Guvernare și de USR cu atât mai bine va fi USR-ului ca partid…