În decurs de o săptămână, după ce PSD a declanșat criza politică, trei parlamentari din grupurile sale (un senator și doi deputați) au anunțat că nu participă la demolarea Guvernului Bolojan.
Un deputat afiliat PSD a transmis marți, pe Facebook, că nu va vota moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan. Este vorba despre Alexandrin Moiseev (36 de ani), care a intrat în Parlament în 2024, pe lista partidului SOS România, în județul Botoșani.
Argumentele lui Moiseev sunt de bun-simț, atingând interesele României, ale Basarabiei și ale unui vecin strategic, Ucraina.
Alexandrin Moiseev: ”Nu am cum să votez moțiunea de cenzură împotriva celui mai competent premier pe care România l-a avut de la Revoluție până în prezent. Ar fi o palmă dată Basarabiei, de care sunt legat sufletește și care privește cu încredere spre România. Ar fi o palmă dată Ucrainei, de care mă leagă o prietenie sinceră și care are nevoie de stabilitate în regiune. Dacă cineva se întreabă cum voi vota la moțiune, răspunsul este simplu: ÎMPOTRIVĂ. Cred că premierul trebuie lăsat să-și ducă mandatul la bun sfârșit. România are nevoie de stabilitate, mai ales în contextul regional complicat în care ne aflăm”.
Parlamentarul a mai menționat că nu vrea să-și gireze votul unor ”construcții politice riscante, care ar putea slăbi direcția pro-europeană a României sau ar putea crea vulnerabilități strategice”.
Alexandrin Moiseev a intrat în Parlament în decembrie 2024, pe lista SOS Botoșani. În februarie 2025 a părăsit partidul Dianei Șoșoacă, iar în iunie 2025 a intrat în PSD.
Cele trei ”dezertări” recente din PSD
Cele mai recente plecări din PSD sau distanțări de politica iresponsabilă a acestuia au avut loc la o zi după decizii extreme ale conducerii partidului, care aruncă România în criză generalizată.
Marți, 21 aprilie, Petre Emanoil Neagu (67 de ani), deputat PSD de Buzău, și-a anunțat demisia din partid, ca urmare a faptului că, în urmă cu o zi, PSD a hotărât să-și retragă miniștrii din Guvernul Bolojan, pentru a forța prăbușirea acestuia. Fost președinte al Consiliului Județean Buzău timp de trei mandate (2012-2024), Neagu a trecut la Grupul PNL. De altfel, el mai fusese membru al PNL timp de 18 ani (1990-2008), înainte de ”trage” pentru PSD timp de alți 18 ani (2008-2026).
Marți, 28 aprilie, Victoria Stoiciu (46 de ani), senatoare PSD de Vaslui, și-a anunțat demisia din partid, pentru că în ziua precedentă PSD a inițiat o acțiune politică distructivă împreună cu partidul extremist AUR: depunerea unei moțiuni de cenzură împotriva Guvernului Bolojan.
Tot marți, 28 aprilie, Alexandrin Moiseev (36 de ani), deputat PSD de Botoșani, a anunțat că va vota împotriva moțiunii de cenzură introduse de PSD și AUR împotriva Guvernului Bolojan. Moiseev a ajuns în Parlament prin SOS România.




Trebuie sa fi complet nemernic, idiot, imbecil, tradator, sa votezi plecarea lui Bolojan in conditiile actuale, cand s-a redus deficitul cu 2% si am redevenit credibili pe piata de imprumut. Il vor da jos inainte ca INS sa arate public ca s-au inregistrat progrese economice. Fac asta pentru ca Bolojan este prea periculos sa mai fie seful guvernului. Chiar si Nicusor Dan tremura gandindu-se ca daca il avea contra-canditat la presedintie pierdea lamentabil. Eu zic ca peste 4 ani, sau poate mai repede, Nicusor este pa.